Consiliul Județean al Elevilor Covasna, unica structură de reprezentare a elevilor covăsneni și vocea a 33.000 de elevi, a primit o sesizare neobișnuită asupra unui caz ce a avut loc luni, 13 decembrie anul curent, la Liceul Tehnologic „Apor Peter” Târgu Secuiesc.

Un elev din clasa a XII-a al liceului, a întârziat 20 de minute după începerea orelor de curs. Conform acestuia, ajuns la intrarea în instituția de învățământ, a fost tras de ghiozdan de un profesor pe care nu îl cunoștea. Cadrul didactic i-a reproșat faptul că a întârziat și că nu i-a oferit prioritate atunci când au intrat în incinta unității școlare. Elevul, în vârstă de 19 ani, și-a cerut scuze față de acesta. Totuși, profesorul a început să îl amenințe, iar, în final, l-a strâns de gât pe colegul nostru. De față la toate aceste evenimente au fost prezenți alți 3 elevi, care confirmă cele de mai sus.

Șocat de ceea ce i s-a întâmplat chiar în incinta școlii, unde se presupune că elevii ar trebui să fie protejați de orice pericol, elevul de clasa XII-a, a decis să poarte o discuție cu directoarea Liceului Tehnologic „Apor Peter”. Conform elevului, deși directoarea instituției de învățământ s-a arătat inițial indignată de cele întâmplate, nu a luat măsuri cu privire la acest incident. În schimb, tuturor elevilor le-a fost amintit faptul că nu trebuie să întâzie la orele de curs.

Nemulțumit de faptul că nu s-au luat măsuri, elevul agresat a depus o plângere la poliție, în aceeași zi în care a avut loc incidentul, pe 13 decembrie. Imediat după ce Consiliul Județean al Elevilor Covasna a aflat cele întâmplate, am luat legătura cu Inspectoratul Școlar Județean Covasna pentru a afla dacă au fost informați cu privire la acest eveniment. Instituția care se ocupă de buna desfășurare a învățământului covăsnean nu primise informații despre incidentul în care au fost implicați un elev și un cadru didactic.

Ulterior, IȘJ Covasna ne-a informat că a cerut conducerii Liceului Tehnologic „Apor Peter” lămurii cu privire la acest aspect. CJE Covasna solicită rezilierea contractului de muncă dintre unitatea de învățământ covăsneană și cadrul didactic care l-a strâns de gât pe elev, deoarece un astfel de comportament nu poate să fie tolerat sub nicio formă, mai ales din partea unui om care se presupune că formează generația de mâine.

„Solicităm rezolvarea cu repeziciune și responsabilitate a acestei situații. Este inadmisibil să luăm parte la un astfel de gest din partea unui profesor. Cum pot elevii acelui liceu să se simtă în siguranță la școală când știu că un coleg de-al lor a fost agresat chiar în incinta liceului? Cum vor reuși părinții să își știe copiii în siguranță când sunt la școală? Cum poate un astfel de un om să formeze generații de elevi? Tocmai de aceea, este important să se ia măsuri urgente, și anume concedierea cadrului didactic respectiv. Am transmis către IȘJ Covasna o adresă oficială în care cerem convocarea Comisiei Județene de Etică. Am solicitat să fim și noi prezenți la întrunirea comisiei, deoarece cu această ocazie se va putea decide rezilierea contractului de muncă al profesorului de la Liceul Tehnologic „Apor Peter”, din Târgu Secuiesc, implicat în incident. Înțelegem importanța punctualității pentru bunul mers al actului educațional, însă, repet, nimic nu poate justifica un asemenea comportament vehement. Urmărim în continuare evoluția evenimentelor privind acest caz”, a declarat președintele Consiliului Județean al Elevilor Covasna, Marian Calcea.

Consiliul Județean al Elevilor Covasna

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail