Partida Sepsi OSK – Bodo/Glimt din prima manșă a play-off-ului Conference League se joacă joi, 24 august, ora 20.00, în timp ce returul este programat tot joi, 31 august, dar de la ora 19.00, în Norvegia.
Meciul tur din play-off-ului Conference League care se joacă pe arena din Sfântu Gheorghe va fi transmisă la TV, pe Digi Sport 1, joi, 24 august, ora 20.00, iar cele mai tari faze vor fi Live Video Online pe ProSport.
Duelul din manșa tur din play-off-ul Conference League dintre Sepsi OSK și Bodo/Glimt se poate juca cu casa închisă, după ce organizatorii au vândut aproximativ 6.000 de tichete cu 72 de ore înaintea meciului, iar capacitatea totală a stadionului este de 8.400 de locuri.
Sepsi OSK pleacă cu șansa a doua la „dubla” cu Bodo/Glimt
Sepsi OSK va avea o misiune dificilă în play-off-ul Conference League, deoarece va da de formația care a fost de două ori campioană a Norvegiei, în sezoanele 2019-2020 și 2020-2021. Bodo/Glimt a câștigat și două Cupe ale Norvegiei, dar în sezoanele 19922-1993 și 1974-1975.
Lotul adversarei lui Sepsi OSK din play-off-ul Conference League este cotat de site-urile de specialitate la 31 de milioane de euro, cu 16,34 milioane de euro mai mult decât cel al echipei pregătite de Liviu Ciobotariu.
Cel mai bine cotat fotbalist de la Bodo/Glimt este Albert Gronbaek, mijlocașul central în vârstă de 22 de ani care valorează 5 milioane de euro, conform Transfermarkt. Al doilea cel mai valoros fotbalist al echipei din Novergia este Patrick Berg, căpitanul lui Bodo/Glimt în vârstă de 25 de ani.
Ce a spus Liviu Ciobotariu despre meciul cu Bodo/Glimt
„Începând din seara asta o să ne concentrăm pe următorul meci. Am câteva informații că sunt o echipă puternică și că marchează multe goluri. O să încep să îi studiez și să îl analizez. Vrem să scoatem un rezultat pozitiv.
Am fost statici la gol. Nu a fost numai faza respectivă, a fost și una în care puteam să încasăm golul 2. Este un punct pe care l-am acumulat. Avem un parcurs bun. Important este să ne revenim fizic. Reprezentăm România și vrem să o facem bine!”, a declarat Liviu Ciobotariu.
Pentru a ajunge în play-off-ul Conference League, Sepsi OSK a trecut ce CSKA Sofia cu scorul general de 6-0, iar apoi a învins-o la general pe Aktobe, scor 2-1.
Sursa: https://www.prosport.ro/