Ca urmare a  finalizării campaniei I de vaccinare antirabică orală a vulpilor în urmă cu 45 de zile,  luni, 27.06.2016 va începe campania I de recoltare prin împușcare a vulpilor în vederea  verificarea  eficienței vaccinării.

. .  Într-un comunicat de presă transmis către redacția noastră de reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Covasna  se precizează că de la vulpile împușcate aduse la laboratorul sanitar veterinar județean vor fi recoltate probe de mandibulă și lichid toraco-abdominal  care vor fi expediate la laboratorul național de referință IDSA pentru efectuarea analizelor specifice de laborator.

„Premergător începerii campaniei de împușcare a vulpilor s-a  efectuat  instruirea  reprezentanților  Asociațiilor de Vânătoare  cu privire la procedura de recoltare și expediere a vulpilor la laborator;  cu aceași ocazie li s-au comunicat și cotele de recoltare pentru fiecare în parte, la nivel de județ cota fiind de 75 capete vulpi împușcate.

Începerea  campaniei de recoltare vulpi prin împușcare a fost notificată la Centrul Local de Combatere a Bolilor Covasna, Consiliul Județean  Covasna și Garda Forestieră Brașov” a menționat directorul DSVSA Covasna, dr. Siko Barabasi Sandor.

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail