După zgomotoasa sărbătoare de sorginte occidentală din 14 februarie (cu un puternic impact comercial) generată de „Valentine’s Day”, a venit momentul unei replici specific românești cu un nume ciudat – „Dragobetele”. Aşa se face că pe data de 24 februarie – anul acesta s-a nimerit perfect în weekend – celebrăm şi noi, românii, Ziua Îndrăgostiţilor în variantă autohtonă.
Apărătorul dragostei
„Dragobetele” este socotit în popor drept patronul dragostei. Lumea satului îl evoca odinioară spre finele lui Făurar ca pe un personaj cu total special, plăcut tuturor, numit şi „Năvalnicul”, ne povestea prof. Mioara Nicolau, din Covasna, o asiduă culegătoare şi promotoare de folclor multinaţional.
Istorisirile bărânilor amintesc de un flăcău în floarea vârstei, chipeş, înalt, cu trăsături perfecte, iubăreţ din cale afară. Tânărul cu pricina lua minţile fecioarelor, chiar şi ale nevestelor proaspăt căsătorite, care oftau şi se uscau de dorul lui. De unde şi vorba, „Dragobetele sărută şi sminteşte fetele”.
În unele zone ziua se numeşte şi „Cap de primăvară”, întrucât putem vorbi de o sărbătoare populară ce anticipează anotimpul cel mai frumos ce stă să vină. Mitologia populară românească i-a asigurat un loc distinct acestui Cupidon de prin părţile locului, simbol al tinereţii şi pasiunii.
Legenda personajului popular al cărui nume conţine elementul lexical „drag” şi sufixul „bete” are o vechime respectabilă, etimologia apelativului fiind încă incertă. Unele surse afirmă că Zeul dragostei ar fi fost cinstit încă de pe vremea lui…Burebista! Dacii socoteaub „Dragobetele” o divinitatea ce patrona dragostea, afecţiunea şi jurămintele de amor ale pământenilor, dar ocrotea şi fiinţele necuvântătoare.
O legendă interesantă
În anumite sate din perimetrul Carpaţilor de Curbură, cum ar fi de pildă Voineştiul, a circulat cu multă vreme în urmă o legendă interesantă privitoare la originea personajului la care ne referim. Se crede că povestirea a fost istorisită de ciobanii care veneau din ţinutul Vrancei, chiar din zona unde s-a zămislit şi balada Mioriţa. Legenda vorbeşte de chipeşul Dragobete care ar fi fost fiul… Babei Dochia!
Numai că frumosul junele avea o altfel de fire în comparaţie cu mama sa: una optimistă, veselă, nu acră şi ursuză ca„baba cu nouă cojoace”. Tocmai de aceea feciorul fusese îndrăgit de oameni, fiind un model printre semeni. Posedând anumite însuşiri supranaturale reuşea să apropie flăcăii de fete, să-i facă să se îndrăgească, să le inspire sentimente frumoase. Totodată, era ocrotitorul dobitoacelor, în special al păsărilor, care pe 24 februarie îşi găseau perechea, formând cupluri (uneori pe viaţă) şi apoi se înmulţeau.
Divinitate a iubirii pământene
În folclor acest încântător Zeu al dragostei este numit şi Logodnicul păsărilor, fiindcă se spune că oficia în mod simbolic nunta în cer a înaripatelor. Cică de „Dragobete” păsările nemigratoare se strâng în stoluri, îşi caută fiecare câte o pereche potrivită pentru împerechere, după care trec la construirea cuiburilor. Se întâmplă, totuşi, ca unele zburătoare să rămână singure. Ca atare, nu vor avea nici cuib, urmând ca abia peste un an să reia căutările.
Dragobetele este pentru români mai mult decât un ocotitor al necuvântătoarelor cerului, ci mai ales o Divinitate a iubirii pământene. În mitologia greacă s-a numit Eros, respectiv Cupidon sau Amor – în mitologia romană, termeni rămaşi până în ziua de azi.
Aflarea Capului Sf. Ioan Botezătorul
Dar pe lângă evenimentul cu caracter laic amintit mai înainte, pe 24 februarie are loc şi o sărbătoare religioasă, de care mai puţină lume ştie: Aflarea Capului Sf. Ioan Botezătorul. Nu intrăm în prea multe detalii, rostul articolelor apărute la rubrica „Tradiţii” fiind acela de a informa cititorii în legătură cu datini şi obiceiuri populare de prin partea locului, adesea uitate ori prea puţin cunoscute de tânăra generaţie.
Revenid la semnificaţia zilei de astăzi pentru credincioşi, să precizăm că de fapt au fost trei etape la mare interval de timp ale găsirii şi regăsirii capului lui Ioan Botezătorul. Multe peripeţii şi întâmplări incredibile legate de ascunderea, descoperirea, mutarea, din nou dosirea preţioasei rămăşiţe pământeşti a Sfântului, au făcut ca amintita relicvă să devină una dintre importantele moaşte ale Bisericii.
În calendarul religios sunt rânduite două dăţi pentru a fi prăznuite minunatele întâmplări ale recuperării Capului Sfântului, ce fusese ascuns vreme de sute de ani în diferite locuri tainice, despre care doar puţini iniţiaţi aveau cunoştinţă. Prima pomenire se săvârşeşte în fiecare an pe 24 februarie, când se cinstesc Întâia şi a Doua Aflare a Capului Sfâtului Ioan Botezatorul, iar cea de-a Treia Aflare, în data de 25 mai.
Obiceiuri străvechi
Să evocăm câteva obiceiuri interesante legate de 24 februarie. Fetele de măritat care doreau să arate frumoase trebuiau să se spele dimineaţa pe faţă cu apa provenită din zăpada to
pită. Dacă era cald şi se desprimăvărase mai timpuriu, clătirea feţei se cerea făcută cu roua de pe frunze – lacrimi ale zânelor. Astfel, deveneau şi ele delicate, graţioase, găsindu-şi mai uşor alesul inimii. Se îmbrăcau frumos şi-şi dădeau întâlnire cu persoana iubită. Împreună cu alţi tineri mergeau în pădure să caute ghiocei, eventual şi viorele, pe care le puneau acasă la icoană. Fetele mai superstiţioase, care nu aveau încă un prieten, aşezau aceste flori sub pernă şi făceau apoi descântece de dragoste. Cu ocazia acestei zile, gospodarii satului acordau o îngrijire specială animalelor din ogradă, dar şi păsărilor.
Femeile tinere trebuiau să atingă aparent din întâmplare brațul sau umărul unui bărbat din alt sat, pentru a rămâne drăgăstoase tot anul. Gospodinele hrăneau din belşug în această zi orătăniile din bătătură, punând grăunţe şi pasărilor cerului, existând interdicţia ca nici o vietate să nu fie sacrificată de „Dragobete”.
Sentimente nobile
Este evident faptul că mass-media, formatorii de opinie, instituțiile de cultură ar trebui să cultive mai mult tradițiile adevărate românești, insuflându-le tinerilor dragostea și respectul pentru frumoasele noastre datini din bătrâni. Firește, fără a nesocoti nici influențele tot mai puternice ale petrecerilor importate de peste Ocean, ce s-au propagat în întreaga lume, punând din păcate accent mai ales pe latura comercială. În fond, sărbătoarea îndrăgostiţilor trebuie să însemne doar puritate, sentimente nobile, gingăşie.
Aşa cum neaoșul „Dragobete” a înţeles mereu să patroneze şi să încurajeze Iubirea.
Horia C. Deliu
