Potrivit sursei citate, cei doi ar fi sustras bani, alimente, băuturi şi ţigări în valoare totală de circa 6.500 de lei.
„La data de 18 septembrie 2023, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Sfântu Gheorghe au fost sesizaţi cu privire la comiterea unui furt dintr-o societate comercială situată pe strada Sporturilor din municipiul Sfântu Gheorghe. În urma activităţilor investigative desfăşurate, poliţiştii au identificat doi tineri, cu vârste de 16, respectiv 21 de ani. Aceştia sunt bănuiţi că, în jurul orei 22,00, ar fi forţat uşa de acces într-un magazin alimentar de unde ar fi sustras bani, produse alimentare, băuturi şi ţigări. Prejudiciul în valoare de aproximativ 6.500 de lei a fost recuperat în totalitate şi urmează a fi restituit părţii vătămate (…) S-a întocmit dosar penal în care cercetările vor fi continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, precizează reprezentanţii IJP Covasna.
Poliţiştii au dispus reţinerea pentru 24 de ore a celor doi tineri, aceştia urmând să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă.