Istoricul, esteticianul şi omul politic, Simion Bărnuţiu, unul dintre liderii transilvăneni ai Revoluţiei din 1848, s-a născut la 21 iulie/2 august 1808, la Bocşa, judeţul Sălaj. A fost fiul Anei şi al lui Ioan Bărnuţiu, cantor şi învăţător sătesc, notează ”Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900” (Ed. Academiei Române, Bucureşti, 1979).
A învăţat, mai întâi, la şcoala din satul natal, ultimii doi ani (1818-1820) făcându-i la Şimleu. Timp de cinci ani, a urmat cursurile liceului piarist din Carei, iar la Blaj, între 1826-1829, teologia. Imediat după absolvire, a rămas ca profesor la liceul din Blaj, unde a îndeplinit apoi, până în 1834, funcţii de arhivar la Consistoriu şi prefect de studii la Seminar. Între 1834-1839 a fost notar consistorial în acelaşi oraş, reintrând din 1839 în corpul profesoral.
Aflat din 1842, în fruntea mişcării naţionale a românilor ardeleni, el a intrat în conflict cu autorităţile maghiare, deoarece protestase cu violenţă împotriva tendinţelor de înlocuire a limbii române din biserică. Lucrarea sa „O tocmeală de ruşine şi o lege nedreaptă” a constituit un adevărat manifest revoluţionar. Victimă a unui lung proces, Bărnuţiu a fost suspendat din profesorat în 1845, an în care s-a înscris ca student al Academiei de Drept din Sibiu.
Încă de la declanşarea Revoluţiei maghiare, Simion Bărnuţiu a luat atitudine faţă de pretenţiile revoluţionarilor maghiari de a anexa Transilvania la Ungaria. În aceste condiţii, trebuia să se elaboreze, în mod obligatoriu, o formulă românească, alternativă la programul maghiar din 3/15 martie. În proclamaţia sa de la 13/25 martie el a revendicat recunoaşterea egalităţii naţiunii române şi a autonomiei Transilvaniei.
A elaborat textul importantului manifest „Provocaţiune”, care a fost făcut cunoscut cu prilejul primei adunări a românilor la Blaj, în ziua de 18/30 aprilie (Duminica Tomei), şi care a fost răspândit în principalele centre ale Transilvaniei, respectiv Blaj, Cluj, Târgu Mureş, Braşov. ”A venit timpul ca iobăgia să se şteargă şi românii încă să se pună în drepturile lor ce li se cuvin ca unei naţiuni”, a afirmat cu acest prilej Bărnuţiu, potrivit lucrării ”Revoluţia română din 1848” (Editura Politică, 1969). Manifestul ”Provocaţiune” respingea declaraţia cu privire la alipirea Transilvaniei la Ungaria, se pronunţa în favoarea recunoaşterii naţiunii române ca egală în drepturi, a admiterii limbii române în administraţie şi în justiţie, pentru desfiinţarea iobăgiei fără răscumpărare.
La întrunirea din 25 aprilie/8 mai de la Sibiu a fruntaşilor transilvăneni, Simion Bărnuţiu a supus discuţiei proiectul programului Adunării din 3/15 mai de la Blaj, care cuprindea trei puncte: proclamarea independenţei naţiunii române, depunerea jurământului naţional şi protestul împotriva lipirii Transilvaniei la Ungaria, notează lucrarea amintită. Aceleaşi idei au fost reiterate şi în discursul ţinut la 2/14 mai 1848, în Catedrala Blajului. Simion Bărnuţiu a rostit un amplu discurs, în care cerea fruntaşilor români, printre altele, ”să ţină cu poporul să nu se rătăcească”. Demne de reţinut sunt şi alte pasaje din cadrul acestui discurs, precum cele despre însemnătatea limbii şi culturii naţionale, despre caracterul democratic pe care trebuie să-l aibă conducerea unui stat, ca şi cele despre libertate, temelia vieţii şi demnităţii umane. ”… Libertatea fiecărei naţiuni nu poate fi decât naţională. Însă, fără de naţionalitate nu e lumină nicăieri, ci pretutindeni numai lanţuri, întuneric şi amorţire”. Subliniind că un popor nu-şi poate dezvolta cultura decât folosindu-se de limba sa naţională, Bărnuţiu spunea printre altele: ”Dacă suntem siliţi a cugeta fie chiar în limba lui Cicerone şi nu în limba naţională, mintea se osteneşte sub greutatea cea străină”, pentru că ”legislaţia statului poliglot nu cere unitate de limbă…” argumenta acesta în continuare. El a arătat, de asemenea, interdependenţa care există între libertate şi cultură şi rolul important al acesteia din urmă în lupta pentru unitate: ”Dacă e nimicită libertatea poporului fără de naţionalitate, e nimicită totdeodată şi cultura şi fericirea aceluia, fiindcă fără de libertate nu e cu putinţă cultura…”. (”Revoluţia română din 1848”, Editura Politică, 1969)
”Datoria naţiunii române este aceea: de a-şi proclama libertatea şi independenţa, de a declara că pe viitor nu se va mai considera obligată decât prin legile la a căror elaborare şi adoptare va participa ea însăşi”, prin reprezentanţii săi aleşi ”după drepturi şi cuviinţă”, spunea fruntaşul transilvănean, notează lucrarea ”Constituirea României moderne (1821-1878)” (vol. II, tom 1, Editura Enciclopedică, 2003). În viziunea istoricului şi criticului literar Nicolae Iorga, Simion Bărnuţiu era ”omul unei singure viziuni şi unei singure misiuni”.
Discursul din 2/14 mai rostit de Bărnuţiu în Catedrala din Blaj reprezintă momentul care a fracturat discursul politic românesc tradiţional conferindu-i modernitate şi, implicit, oferind continuitate ideilor mişcării naţionale româneşti de până la 1918. Autorul său a sesizat procesul modernizării ce cuprinsese continentul şi monarhia austriacă şi şi-a construit, în consecinţă discursul, primul şi de proporţii unice până la acea dată în istoria românilor transilvăneni.
Simion Bărnuţiu a fost ales vicepreşedinte al Marii Adunări Naţionale de la Blaj (3/15-5/17 mai) şi a citit jurământul solemn, ce conţinea, într-o formă succintă, aproape toate punctele programului Revoluţiei române şi care a devenit actul fundamental al Adunării. Timp de aproape un an, s-a aflat în centrul tuturor acţiunilor: a fost preşedinte al Comitetului conducător al revoluţiei, s-a ocupat de recrutarea şi organizarea luptătorilor, a scris proclamaţii.
În martie 1849, după înfrângerea mişcării s-a refugiat în Ţara Românească, de unde, după arestări şi eliberări succesive, a ajuns la Viena. Aici a urmat, timp de un an şi jumătate, cursurile Facultăţii de Drept, după care, din octombrie 1852, s-a înscris la aceeaşi facultate a Universităţii din Pavia, obţinând doctoratul în 1854.
Simion Bărnuţiu a fost chemat, în ianuarie 1855, profesor la Iaşi, unde a predat filosofia la Academie (fost Academie Mihăileană). În 1856 a fost numit profesor la Facultatea de Drept, ţinând cursuri de istoria dreptului roman, de drept natural, privat, public, de logică şi psihologie.
A continuat să susţină aceleaşi idei liberale, unele chiar revoluţionare, ca în 1848, câştigând numeroşi adepţi. Entuziasmaţi de ideologia sa, aceştia au înfiinţat gruparea politică Fracţiunea liberă şi independentă, care număra printre membrii ei pe G. Panu, Şt. Micle, A. Fătu, A.D. Holban şi I. Creangă, potrivit ”Dicţionarului literaturii române de la origini până la 1900” (Ed. Academiei Române, Bucureşti, 1979).
În plină ascensiune, paşoptistul transilvănean, grav bolnav, s-a retras către locul de baştină. A murit la 28 mai 1864, în drum spre casă, în pădurea Almaşului, fiind înmormântat în satul natal.
Simion Bărnuţiu, fără a urma o concepţie filosofică proprie, a contribuit în mod substanţial la răspândirea, în cultura noastră, a unor idei de largă circulaţie în filosofia europeană de la începutul secolului al XIX-lea. Credea în libertatea şi egalitatea tuturor oamenilor, pe care le susţinea cu argumente din Declaraţia Drepturilor omului din 1789. A rămas în istoria culturii noastre, pe lângă expunerea unor idei estetice care au pregătit înţelegerea principiilor junimiste, şi prin însuşirile sale oratorice, datorită cărora poate fi considerat unul dintre cei mai mari oratori români din secolul al XIX-lea. AGERPRES
