În ziua de 12 septembrie 1944 era semnată, la Moscova, Convenţia de armistiţiu între guvernul României, pe de o parte, şi guvernele Uniunii Sovietice, Marii Britanii şi Statelor Unite ale Americii, pe de altă parte. Documentul a fost semnat de L. Pătrăşcanu, D. Dămăceanu, B. Ştirbey, G. Popp, din partea guvernului român, şi de mareşalul sovietic R.I. Malinovski, din partea URSS, SUA şi a Marii Britanii.
La 23 august 1944 avusese loc actul în urma căruia România a întors armele şi s-a alăturat Naţiunilor Unite în lupta împotriva puterilor Axei, fiind declanşată lupta împotriva Germaniei naziste.
”Desprinderea de Germania, realizată prin actul de la 23 august 1944, a fost urmată imediat de începutul satelizării României, de astă dată în orbita Kremlinului”, scrie istoricul Florin Constantiniu în lucrarea sa ”O istorie sinceră a poporului român” (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2002). ”Armata Roşie, pe măsura înaintării ei, ignora cu desăvârşire schimbarea intervenită în orientarea României şi, în consecinţă, dezarma şi captura unităţile române din Moldova”. La aceasta se adăugau şi jafurile comise de soldaţii sovietici. ”Comandamentele sovietice aveau însă un argument-forte: armistiţiul nu fusese semnat”, scrie Florin Constantiniu în lucrarea amintită. Armistiţiul avea să fie semnat abia în noaptea de 12/13 septembrie 1944.
În primul articol al Convenţiei de armistiţiu se arăta: ”Cu începere de la 24 august 1944, ora 4 a.m., România a încetat cu totul operaţiunile militare împotriva Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, pe toate teatrele de război, a ieşit din războiul împotriva Naţiunilor Unite, a rupt relaţiile cu Germania şi sateliţii săi, a intrat în război şi va duce războiul alături de Puterile Aliate împotriva Germaniei şi Ungariei, cu scopul de a restaura independenţa şi suveranitatea României, pentru care scop va pune la dispoziţie nu mai puţin de 12 divizii ale infanteriei, împreună cu serviciile tehnice auxiliare. Operaţiunile militare din partea forţelor armate române cuprinzând forţele navale şi aeriene, împotriva Germaniei şi Ungariei, vor fi purtate sub conducerea generală a Înaltului Comandament Aliat (sovietic)”, conform volumului ”Relaţii internaţionale în acte şi documente”, volumul II (1939-1945) (Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976).
Guvernul român se obliga să asigure, pe propria sa cheltuială, libera mişcare a trupelor sovietice pe teritoriul ţării, să pună la dispoziţie construcţii şi instalaţii de tot felul şi să facă plăţile cerute de Comandamentul sovietic, se menţionează în volumul ”Instaurarea totalitarismului comunist în România”, autori Şerban Rădulescu-Zoner, Daniela Buşe, Beatrice Marinescu (Editura Cavallioti, Bucureşti, 1995).
Era stabilită o despăgubire a URSS de 300 milioane de dolari ”plătibili în curs de şase ani, în mărfuri (produse petrolifere, cereale, materiale lemnoase, vase maritime şi fluviale, diverse maşini etc.)”. Guvernul român se mai obliga să elibereze prizonierii de război şi să predea atât valorile materiale capturate în URSS cât şi ”orice materiale de război ale Germaniei şi ale sateliţilor ei de pe teritoriul român”.
Partea română se angaja, totodată, să dizolve imediat toate organizaţiile prohitleriste de tip fascist, aflate pe teritoriul românesc, ”cât şi orice alte organizaţii care duc propagandă ostilă Naţiunilor Unite şi în special Uniunii Sovietice”, precum şi ”să colaboreze cu Înaltul Comandament Aliat (sovietic) la arestarea şi judecarea persoanelor acuzate de crime de război”.
Articolul 17 preciza: ”Administraţia civilă românească este restabilită pe întregul teritoriu al României, până la o distanţă de linia frontului de minimum 50-100 km (depinzând de condiţiile terenului), organele administrative româneşti obligându-se să aducă la îndeplinire, în interesul restabilirii păcii şi securităţii, instrucţiunile şi ordinele Înaltului Comandament Aliat (sovietic) date de către el, în scopul de a asigura execuţia acestor condiţiuni de armistiţiu”. (”Relaţii internaţionale în acte şi documente”, vol. II (1939-1945), Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976)
În articolul 19 se arăta: ”Guvernele Aliate socotesc hotărârea Arbitrajului de la Viena, cu privire la Transilvania, ca nulă şi neavenită şi sunt de acord ca Transilvania (sau cea mai mare parte a ei) să fie restituită României sub condiţia confirmării prin Tratatul de Pace (…)”.
Aplicarea prevederilor Convenţiei de armistiţiu urma să fie supravegheată de o Comisie Aliată de Control, ”sub conducerea generală şi ordinele Înaltului Comandament Aliat (sovietic), lucrând în numele Puterilor Aliate”. (Articolul 18)
În jurnalul său, generalul Constantin Sănătescu, aflat în fruntea guvernului constituit la 23 august 1944, nota la 14 septembrie 1944: ”Soseşte delegaţia de la Moscova. Chiar după masă, am convocat consiliul de miniştri, pentru ca Pătrăşcanu să facă o expunere sumară asupra felului cum s-au desfăşurat tratativele”. (”Jurnalul generalului Sănătescu”, Editura Humanitas, Bucureşti, 1993).
Iar a doua zi, la 15 septembrie 1944, Constantin Sănătescu nota: ”În consiliul de miniştri am luat în discuţie articol cu articol din armistiţiu. Sunt condiţii destul de grele, aş zice că unele condiţii ar putea figura într-o capitulare necondiţionată. Ni se impun condiţii care vor îngreuna situaţia internă. Apoi, dezordinea produsă de trupele ruseşti va spori greutăţile. Prevăd de acum mari suferinţe pentru popor”.
AGERPRES
Sursa foto: Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe/Facebook
