Opera lui Mihail Sadoveanu cuprinde peste 100 de titluri – nuvele, povestiri, romane, eseuri, traduceri – pe care „o anume tendinţă de retragere în natură şi în trecutul legendar le caracterizează, ca răspuns al lui Sadoveanu la criza valorilor prin care epoca lui trecea”, conform volumului „Dicţionarul Scriitorilor Români”, Editura Albatros, 2002.
Debutul lui Sadoveanu a avut loc în aprilie 1897, în revista „Dracu” din Bucureşti, cu schiţa „Domnişoara M din Fălticeni” şi poezia „Homo”. Din acelaşi an datează primul manuscris identificat – poezia „De mâini” – scrisă de Mihail Sadoveanu pe pagina de gardă a unui vechi dicţionar francez.
În anul 1903 au apărut două nuvele – „Luna” şi „Petrea Străinul” – în paginile „Revistei idealiste”, nuvela „Necunoscutul” în revista „Sămănătorul” şi romanul „Şoimii” în variantă foileton, în publicaţia „Voinţa naţională”.
Anul 1904 a fost numit „Anul Sadoveanu” pentru că scriitorul a debutat atunci editorial cu patru volume: „Povestiri”, „Şoimii”, „Dureri înăbuşite” şi „Crâşma lui Moş Precu” (nuvele). Anul următor a apărut volumul „Povestiri de război” şi revista „Albina” a început să publice ciclul de nuvele „Scrisori trimise de un prieten pribeag”. Tot atunci, în revista „Luceafărul” apar nuvela „Moşneagul nostru”, povestirile „Semnul de primejdie” şi „Crăişorul”.
În 1906 sunt publicate volumele „Floare ofilită”, „Mormântul unui copil” şi „Amintirile căprarului Gheorghiţă”, iar Mihail Sadoveanu primeşte Premiul Academiei Române pentru volumul „Povestiri” (1904), în urma unui referat semnat de Titu Maiorescu. În primul număr al revistei „Viaţa românească” din 1 martie 1906, Sadoveanu era prezent cu nuvela „Puştiul”.
A urmat publicarea volumelor „La noi, în Viişoara”, „Vremuri de bejenie”, „Însemnările lui Neculai Manea”, „Povestiri alese” – conţinând traduceri din Guy de Maupassant – (1907), „Oameni şi locuri”, „O istorie de demult”, „Duduia Margareta” (1908), „Cântecul amintirii” (1909), „Povestiri de seară”, „Genoveva de Brabant”, „În amintirea lui Creangă” (1910).
Anul 1911 a adus apariţia volumului „Apa morţilor” şi a piesei de teatru „De ziua mamei” (în revista „Viaţa românească”), iar în 1912 apar volumele „Un investigator” şi „Bordeenii”.
Călătoriile scriitorului în Bulgaria şi războiul româno-bulgar l-au inspirat în scrierea cărţilor „Privelişti dobrogene” (1914), „44 de zile în Bulgaria” şi „Războiul Balcanic” (1916).
Primul roman istoric publicat a fost „Neamul Şoimăreştilor” (1915). Au urmat de volumele de povestiri „Foi de toamnă” (1916), „Priveghiuri” şi „Umbre” (1920), romanele „Cocostârcul albastru” şi „Strada Lăpuşneanu” (1921), volumele „Neagra Sarului”, „Lacrimile ieromonahului Veniamin”, „Pildele lui cuconu Vichentie”, „Drumuri basarabene” (1922).
Anii ’20 au fost marcaţi de apariţia romanelor „Venea o moara pe Siret” (1925), „Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi-Vodă” (1929), a povestirilor „Dumbrava minunată” (1926), „Demonul tinereţii”, „Olanda”, „Hanul Ancuţei” (1928), a lucrărilor de literatură cinegetică şi de pescuit „Ţara de dincolo de negură” (1926), „Împărăţia apelor” (1928).
Cel mai cunoscut roman al lui Sadoveanu, „Baltagul”, a apărut în 1930, ca şi romanele „Depărtări”, „Măria Sa, puiul pădurii” şi nuvela „Trenul fantomă”. Tot în anii ’30 au apărut romanele istorice „Nunta domniţei Ruxandra”(1932), „Viaţa lui Ştefan cel Mare” (1934), primele două volume ale trilogiei „Fraţii Jderi” – „Ucenicia lui Ionuţ” (1935) şi „Izvorul alb” (1936) -, „Creanga de aur” (1933), romanele „Nopţile de Sânziene” (1934), „Cazul Eugeniţei Costea” (1936), volumele „Ochi de urs” şi „Valea Frumoasei”(1938), „Uvar” (1932), „Locul unde nu s-a întâmplat nimic”(1933), „Soarele în baltă sau Aventurile şahului” şi „Inima noastră” (1934), „Istorisiri de vânătoare” (1937), nuvelele „Cuibul invalizilor”, „Paştele blajinilor” (1935), „Morminte” (1939).
Al treilea volum al trilogiei „Fraţii Jderi”, intitulat „Oamenii Măriei Sale”, a fost publicat în 1941, ca şi romanul „Ostrovul lupilor”. Alte titluri apărute în anii ’40 sunt „Vechime”, „Divanul persian” (1940), „Poveştile de la Bradu-Strâmb” (1943), „Anii de ucenicie” (1944), „Fantezii răsăritene”, „Caleidoscop” (1946), „Legende sfinte” (1947), „Mitrea Cocor”, „Poezia cimiliturilor” (1949).
În operele de după 1928 ale lui Sadoveanu, şi mai ales în câteva cărţi din deceniul al patrulea, „‘naivitatea’ este prefăcută, dovadă de rafinament, expresie a unui ideal filosofico-social şi estetic superior”, scrie „Dicţionarul Scriitorilor Români”. Aceste opere, ca şi romanele istorice, conţin, „pe lângă imaginea unei vieţi încă bazate pe alianţa dintre om şi cosmos, motivul chiar al unei literaturi frumoase, moştenire a umanismului greco-latin şi a pretenţiilor lui pedagogice, care, relevând o lume legală şi raţională, urmăreşte totodată s-o educe”.
Anii ’50 au adus publicarea lucrărilor „Nada florilor” (1950), „Clonţ de fier” (1951), „Nicoară Potcoavă” (1952), „Aventură în Lunca Dunării”, „Evocări”, „Muncitori şi păstori” (1954). Tot în 1954, Editura de stat pentru literatură şi artă a început tipărirea seriei de „Opere”, sub îndrumarea autorului. Primul volum cuprinde: „Povestiri”, „Şoimii”, „Dureri înăbuşite”, „Crâşma lui Moş Precu”. În 1960 a apărut volumul „Mărturisiri”. Romanele „Lisaveta” şi „Cântecul Mioarei” au rămas neterminate de scriitor, care a murit în 1961.
„Utopia filosofico-socială a lui Sadoveanu – natural-ţărănească şi istoric-naţională – sfârşeşte într-o utopie a literaturii, aşadar cărturărească în care cartea însăşi devine simbol”, mai scrie „Dicţionarul Scriitorilor Români”.
Pe lângă romane, povestiri, nuvele, schiţe, memorialistică, lucrări de factură cinegetică şi de pescuit, impresii de călătorie, opera lui Mihail Sadoveanu include şi eseuri/conferinţe, prelucrări ale unor texte celebre – „Esopia” (1906), „Istoria marelui împărat Alexandru Macedon în vremea când era emirul lumii 5250 de ani” (1907), precizează site-ul http://enciclopediaromaniei.ro/.
AGERPRES
