„Cine cunoaşte şi respectă trecutul neamului, nu trebuie să se teamă de viitor !”
– Consideră septuagenarul Viorel Gh. Luca, întemeietorul „Muzeului Etnografic Maria” –
E clar că un străin ce ajunge în comuna covăsneană Dobârlău vine cu o ţintă precisă, altminteri nu trece pe aici: ori doreşte să cunoască şi să se reculeagă în celebra, de-acum, Mănăstire Mărcuş, aflată pe un deal semeţ din vecinătate. Sau vrea să viziteze un obiectiv turistic inedit, despre care se vorbeşte, scrie şi se transmite la televizor tot mai des în ultima vreme: „Muzeul Etnografic Maria”.
…Drumul până la destinaţie este lesnicios, fie că vii dinspre Sf. Gheorghe, fie din Braşov. Şoseaua-i asfaltată, indicatoare există, faci un ocol cam de trei sferturi de oră şi ai ajuns. Chiar în mijlocul aşezării descoperi fără probleme lăcaşul de cultură arhaică, despre care pe bună dreptate se face vorbire în termeni elogioşi. Aparţine unui om simplu, în etate, fără cunoştinţe de muzeografie. Dar pasionat până în ultima fibră a fiinţei sale de trecutul acestei naţii.
Poveste de început
Prin vara lui 2007, fiind gazetar la „Cuvântul Nou” am auzit de o „năstruşnicie” pe cale să facă valuri la Dobârlău: un nene de 70 de ani, fost şofer pe TIR Internaţional (ce ieşise frecvent în străinătate pe vremea lui Ceauşescu, străbătând mai ales în zona Orientului Apropiat) se hotărâse ca în ogradă să încropească un…muzeu!!! Măi, să fie! Era o ştire de presă, ba mai mult, putea ieşi un reportaj pe cinste.
Aşa că l-am rugat pe Gabi-bacsi (fie-i ţărâna uşoară), şoferul redacţiei, să mă „teleporteze” la faţa locului. Şi am plecat val-vârtej. Primarul de atunci şi de acum, Vasile Maxim – o veche cunoştinţă a subsemnatului – m-a asigurat că nu e bârfă şi totul este adevărat: un sătean, pe nume Viorel Gheorghe Luca, şi-a tras un muzeu privat în bătătură !!! Ei bravos…
Însă cum orice este posibil într-o societate liberă şi demorcatică, de ce nu, în fond, şi o asemenea trăsnaie? Era o faptă ieşită din comun, o năstruşnicie, pe care doream să o văd. Şi am văzut-o!
„Oameni buni, răi şi…şoferi”
Autorul ei – un tip „ciudat”, locvace, nonconformist. Nu ştiu de ce i se mai zice şi „Omul negru”. Fusese „manivelă” la viaţa lui, şi ştiţi cum se spune despre cei cu volanul? „Sunt trei categorii de oameni: buni, răi şi…şoferi”. Nenea Viorel Luca corespunde perfect tipologiei. Uns cu toate alifiile, descurcăreţ, tupeist. Ne-am cunoscut atunci prima dată şi am păstrat o relaţie amicală. Iată povestea lui:
„Ani de zile am bătut şoselele în lung şi în lat cu ditamai camionul, « truck », cum îi zic străinii. Am muncit din greu, însă am şi văzut multe ciudăţenii, mai ales în ţările musulmane, ca Irak, Libia, Iordania. Am fost şi în deşert. Alţi oameni, alte obiceiuri pe acolo. Cel mai tare m-a impresionat că toţi ţin la obârşia lor. Aşa mi-a venit ideea muzeului.
De aceea, atunci când am ieşit la pensie mi-am zis că trebuie să las ceva concret în urma mea. Şi am început să adun obiecte vechi – nu vechituri – piese de tot felul, mobilier, haine, podoabe, încălţări ale înaintaşilor, orice lucru mai aparte.
Unde era să le depozitez? În ograda mea. Am făcut o construcţie specială din lemn, un fel de cabană, şi le-am pus acolo, altele stau sub cerul liber. Aşa a apărut Muzeul pe care l-am botezat cu numele mamei şi al nepoatei mele – Maria.
Sătenii s-au minunat la început. Unii au bodogănit, dar apoi s-au mândrit cu mine când au început să vină vizitatori, ziarişti, am apărut la televizor, prin ziare…
Confesiuni
Povara celor peste 70 de ani atârnă însă tot mai greu pe umerii mei, chiar dacă sufletul îmi este încă tânăr. Am avut şi am probleme cu sănătatea, şi mi-am dat seama că aş da oricât să pot da anii înapoi. Intenţionez să las cu limbă de moarte ca nici un obiect să nu se înstrăineze. Atunci când alţi localnici stăteau la gura sobei în serile geroase de iarnă, eu umblam prin nămeţi de peste un metru pentru a colecţiona te-miri-ce. Am cheltuit o mulţime de bani din pensia mea mică, nimic nu vine pe gratis”, ne povesteşte „patronul” originalei unităţi muzeale săteşti.
Peste 4000 de piese dintre cele mai diverse stau în curtea sa, în încăperile ticsite, decorate după cum i-au dictat imaginaţia şi inspiraţia de moment. Dorinţa lui nea Viorel e să-şi achiziţioneze un calculator pentru a le putea înregistra şi ordona într-un fel.
Printre felurite exponate, precum unelte agricole, maşini de cusut, o caleaşcă, mobilier antic, felurite alte piese arhaice, cărţi şi o sumedenie de lucruri care mai de care mai demodate adunate din cine ştie ce sat, Viorel Gheorghe Luca a strecurat şi frânturi din viaţa sa: colecţia de bijuterii a mamei, o sticlă cu nisip colorat adusă de el de peste mări şi ţări sau piese de îmbrăcăminte sunt nelipsite din originalul său tezaur.
Exponate de tot felul
Printre obiecte de un veac sau două se află puse eclectic şi exponate contemporane, încercând să îmbine armonios prezentul cu trecutul. Poţi vedea chiar şi… Constituţia ţării, un Cod Penal, alături de maşinării de pe vremea bunicii, televizoare cu lămpi, radio cu galene, ultima achiziţie fiind un patefon care nu…cântă. Dar ce contează?
„Am îmbinat vechiul cu noul. Vin mulţi tineri, copii de şcoală şi eu le arăt lucruri de care au învăţat la istorie, precum, uite, „Ocaua lui Cuza”. Sunt multe exponate de peste… o sută de ani sau şi mai mult. Majoritatea turiştilor sunt dornici să vadă orice e şocant, ieşit din comun, vor să admire lucruri interesante”.
Dacă îl întrebi care este exponatul la care ţine cel mai mult, îţi va răspunde: „ Tot ce am adunat cu mâna mea îmi e drag, nu am ceva anume”.
Fiind un om deschis din fire, nea Luca poate explica ore întregi despre cum şi de unde a adunat fiecare lucruşor, ce reprezintă, cât a dat pe el, de ce l-a pus în acel loc din muzeu.
Impresii elogioase
Impresiile vizitatorilor români şi străini au umplut deja un tom. La începutul acestui an a inaugurat cea de-a doua Carte de Onoare. Am citit opinii scrise în nu mai puţin de…opt limbi (!) – de nu mi-a venit să cred – multe cuvinte elogioase, încurajatoare, emoţionante. Am spicuit câteva dintre ele şi vi le voi prezenta cu un alt prilej.
000
… Zilele trecute l-am vizitat din nou. Am trecut în revistă noutăţile, am făcut zeci de poze. Verva i-a rămas neschimbată, deşi a mai adăugat „trei trandafiri în buchetul vieţii”. Ne-am despăriţit ca de fiecare dată, adresându-ne urări de bineţe şi promisiunea de a ne revedea.
Să ne trăieşti dragă domnule Viorel Gheorghe Luca şi să-ţi continui nobila pasiune, spre beneficiul generaţiilor de azi şi de mâine. Ştiţi ce mi-a spus la plecare, ca un leit-motiv a tot ceea ce face? „Cine cunoaşte şi respectă trecutul neamului, nu trebuie să se teamă viitor !”
Aşa este…
Horia C. Deliu
