DOR DE TOPÂRCEANU
În luna lui Mărțișor, a fiecărui an, se mai adaugă câțiva ani, peste un secol de la nașterea poetului George Topârceanu (20 martie 1886-n.red). În căutare de lucru, părinții, soții Topârceanu, au trăit în diverse perioade de timp la Schitul Hurezu, la București, la Armășești dar și la Schitul Vălenii de Argeș, la Nămăiești, ținutul Muscelului, apoi în comuna Șuici de pe Valea Topologului. După studiile liceale se înscrie la Facultatea de drept pe care însă o va abandona din cauza unei situații materiale precare. În 1904 debutează la revista umoristică Belgia Orientului. În 1907 este încorporat pentru stagiul militar, pe care și-l face la Școala de ofițeri de rezervă de la Cotroceni (București). În 1909 se înscrie la Facultatea de Litere din capitală și își intensifică activitatea de creație, semnând poezii în cele mai prestigioase reviste ale vremii (Neamul românesc literar, Ramuri, Sămănătorul, Viața Românească din Iași). În 1910 Topârceanu poartă o vie corespondență cu Garabet Ibrăileanu, devenind prietenul criticului literar ieșean. În 1912 se căsătorește cu Victoria Iuga, mai mare cu câțiva ani decât el, după ce conviețuiseră liber cam șapte ani. Se mută ((singur) la Iași unde primește postul de subsecretar al revistei Viața românească. În 1913 devine combatant în Războiul Balcanic. Să nu uităm că va cunoaște asprimea vieții de prizonier în lagărele bulgărești. În 1916 poetul își publică versurile adunate în volumele Balade vesele și triste și Parodii originale, fapt care îl va consacra definitiv ca poet reprezentativ și original al vremii. Apar și volumele de proză Amintiri din luptele de la Turtucaia și Pirin Planina.
Deși un timp corespondase în termini cordiali cu soția sa Victoria, în curând, destinul său se va lega de cel al poetei Otilia Cazimir. După 1919 îl vom găsi fie redactor al unor publicații literare, fie coordonator al activității teatrale din Moldova. În 1926 este numit inspector general al activității teatrale din Moldova. Între timp este din ce în ce mai prezent în presa literară cu articole și poezii. În 1928 este ,,întâlnit” în librării cu noul volum de versuri, intitulat ,,Migdale amare”. În 1936, la propunerea lui Mihail Sadoveanu, George Topârceanu este ales membru corespondent al Academiei Române. În 1937, prin martie, ajunge la Viena, însoțit de Otilia Cazimir, pentru a-și trata cancerul hepatic de care suferea. Optimismul său, privind vindecarea, este de scurtă durată. În aprilie (același an) se va afla la Iași iar la 7 mai 1937 va trece în ,,lumea umbrelor” , fiind înmormânt la cimitirul ETERNITATEA din capitala Moldovei.
Deși uneori valoarea literar- artistică a versurilor lui Topârceanu a fost contestată sau considerară minoră, nu se poate spune că rima lui vioaie, micile ,,scenete” din care răzbat sentimentele unui artist sensibil, nu ne-au încântat și nu ne-au fixat în amintirile noastre sub forma unor versuri memorabile.
În ceea ce mă privește, multe dintre drumurile vieții mele s-auîmpletit cu cele pe unde a trecut el. Din frumosul sat Șuici, spre Rudeni am porinit simțind ca și poetul…,,Nici o șoaptă…nici un ropot…/ Numai din adâncuri sure / Vine vuiet lung de clopot / Peste-ntinderi de pădure”. Așezarea din care venea popa Florea mi s-a înfățișat ca un loc, în care, în acele momente, îmi doream să rămân până la adânci bătrâneți. Port și acum în memorie imaginea unor case cochete, bine gospodărite, ale căror fațade ,, rădeau” călătorului prin mulțimea florilor.
La apa Topologului am stat o vară, de cu zori și până pe înserate, la pescuit argintul înșelător al peștilor. La 17 ani eram elev la Școala de Ofițeri din Câmpulung Muscel. În zilele libere ne întâlneam cu elevii Școlii Pedagogice din localitate. Acolo l-am cunoscut pe George Topârceanu, profesor de muzică și de vioară al viitorilor învățători. Era, în același timp, și fiul poetului pe care îl îndrăgisem încă de pe băncile liceului. M-a impresionat pasiunea cu care a cântat Balada lui Ciprian Porumbescu. Altă dată, un grup de viitori ofițeri am plecat de la Nămăiești să vizităm Casa Memorială –Ghe. Topârceanu. Ei bine! Ne-a întâmpinat doamna Alexandrina, sora poetului (încă un prilej de plăcută emoție). Dumneaei ne-a prezentat tot universul spiritual și material care sugera amintrea existenței fugare a potelui. Am îndrăznit să o întreb pe venerabila domnă cum au primit părinții decizia fiului lor de a se strămuta în Moldova și de a-și forma un alt cămin conjugal. Doamna ne-a spus că tatăl poetului, Ion Topârceanu (mama murise în 1924) i-ar fi transmis fiului, printre altele, ,,cu nu poți duce doi pepeni într-o mână”. În casă mi-a atras atenția, în afara unor manuscrise, un geamantan uriaș care l-ar fi însoțit în desele lui căutări de noi domicilii, împins de ,,…puterea / Aceluiași tainic resort/”, căutări prefațate de acel salut neliniștit ,, Rămâi sănătoasă, cucoană, /Că-mi iau geamantanul și plec! ”. Mai târziu, ca director al Casei de cultură din Curtea de Argeș, am fost amfitrion dar și membru activ al cenaclului literar ,,George Topârceanu”. La Chișinău, ca un fior și ca o umbră i-am simțit în suflet prezența la Teatrul Liric.
Nu doresc să fac un excurs critic prin opera poetului evocat ci voi evoca spusele unui alt titan al literelor românești, George Călinescu: ,, Toată lumea este de accord în a recunoaște că Topârceanu avea îndemânare verbală, unii văd în asta o prestidigitație, însă îndemânarea (care nu se învață niciodată) nu este altceva decât definiția poeziei, indiciul unei largi sensibilități”. (Istoria literaturii române de la origini până în prezent.)
Câte odată, când pot sta de vorbă cu mine însumi, dau drumul la fugare amintiri, la imagini ce nu s-au șters din suflet și din minte și-mi spun că Topârceanu îmi isca în suflet muzica versurilor sale și că dacă am fi fost de aceeași vârstă aș fi făcut tot posibiliul să-l cunosc și să-i fiu prieten. Așadar, dorul de el, de poetul imaginilor sprințare mi l-am alinat recitind baladele sale ,,vesele și triste”, ,,Parodiile originale”, ,,Migdale(le) amare” ca și proza din volumul ,,Scrisori fără adresă”. Le-am recitit și, ca de obicei, m-am întors, preț de câteva nostalgice momente în trecutul său, în trecutul meu.
Narcis Calotescu- ,,Însemnări sentimentale” . .
