Bade Ioane, în ultimii ani au apărut numeroase mărturii ale foștilor deținuți politici, supraviețuitori ai temnițelor comuniste, o memorialistică mărturisitoare, dezvăluind tablouri cutremurătoare, despre atrocitățile comise în aceste infernuri secrete, între 1948-1964. România a fost împânzită cu o rețea de penitenciare și lagăre de muncă forțată, locuri de tortură destinate izolării și exterminării deținuților politici, elitei religioase, intelectuale și politice, nimicirii oricărei dizidențe sau rezistențe anticomuniste. Conform Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului din România, în acest univers concentraționar, format din circa 44 de penitenciare principale și 72 de lagăre de muncă forțată destinate deținuților politici, au pătimit peste 3 milioane de oameni, dintre care circa 800.000 au murit. Cifra exactă nu se va ști niciodată.
*
Cea mai cruntă a fost închisoarea, de la Pitești. Aici au început, la 6 decembrie 1949, un sinistru experiment, numit „reeducare”, urmărind distrugerea psihică a deținuților. Reeducarea din România a depășit, în bestialitate și ferocitate, cele mai inumane sisteme de anihilare a personalității, prin chinuri și teroare, care au existat, în lumea comunistă.
*
Din stepele rusești, până în centrul Europei, peste tot unde s-a întins imperiul sovietic, arsenalul cruzimii s-a dezvoltat, ca într-un mediu natural. Peste tot au existat călăi sadici, torturi de neînchipuit, false mărturisiri și procese, ucidere sistematică, prin tot felul de metode, de la inaniție la schingiuiri. Dar, nicăieri, nu găsim esența „fenomenului Pitești”, transformarea sistematică a „victimei” în „călău” și dezagregarea ei psihică, prin schingiuirea deținuților, de către alți deținuți.
*
Nicăieri, în spațiul euro-sovietic al „lagărului comunist” n-a existat un angrenaj atât de diabolic, ca în Români. Mai mult. Piteștiul a fost gândit ca un „proiect-pilot” ce urma să fie aplicat în marele penitenciar, ce devenea România stalinistă. Ioan Ianolide spune că cele ce s-au petrecut la Pitești erau considerate „mica revoluție” ce urma să dezlănțuie, apoi, „marea revoluție internațională”. Experimentul Pitești trebuia să devină universal, în scopul „reeducării” întregii omeniri, conform legilor materialismului istoric.
*
La Pitești s-au practicat toate metodele de tortură, bătaia cea mai obișnuită era cu pumnii și ciomagul. Au fost rupte oase, coaste, coloane vertebrale, s-au spart capete, s-au distrus timpane, s-au scos ochi. Pe un tânăr l-au răstignit cu sfori, de două cuie din perete și l-au bătut în ficat, până a murit. Țurcanu l-a coborât, cu scârbă, de pe perete, și l-a lăsat afară, unde i-au încheiat proces verbal de deces, pentru „atac de cord”. Altuia i-a dat să bea apă sărată și a murit în chinuri groaznice. Multora le-au smuls urechile sau părul, fir cu fir. S-a folosit „picătura chinezească”. Dinții săreau din gură, ca fasolea bătută.
Alții au fost spânzurați de piciore și torturați. Prietenii erau puși să se bată între ei. Dacă unul lovea „cu milă” era bătut, până când se vindeca de această „boală burgheză”.
*
Printre „iadurile roșii” se aflau Canalul Dunăre-Marea Neagră (Canalul Morții) și Aiudul. Începută, în primăvara anului 1962, „reeducarea de la Aiud” a fost concepută și pusă în aplicare cu scopul de a ucide moral, pe cei mai înverșunați dușmani ai comunismului, astfel că, în eventualitatea în care, din motive conjuncturale, regimul ar fi fost nevoit să-i pună în libertate, ei să nu mai constituie un pericol. Această acțiune criminală a fost atât de cumplită, ca și reeducarea de la Pitești. Au fost ucise sute și împinse la sinucidere mii de conștiințe. Aiudul ultimilor ani de detenție poate fi numit frate cu Piteștiul. Toate metodele de la Pitești s-au aplicat și la Aiud. Cei mai recalcitranți deținuți, care refuzau categoric reeducarea, erau concentrați în „Zarcă” – „Mâncătoarea de oameni”, care avea o faimă sinistră. Aici, erau închiși luptătorii deciși să reziste cu orice preț, până la capăt. „Izolatoarele” erau asemănătoare cu „Caznica” de la Jilava, „Cazinca” de la Suceava, „Neagra” de la Sighet. Aici, deținuții executau pedepse în condiții cumplite de frig, întuneric, mizerie și înfometare.
„Au vrut să ne demoleze moralul. Aveau metode diabolice pentru a ne face să renunțăm la credința noastră și să ne închinăm lor. Ajunsesem un cadavru pe verticală. Nu vă puteți imagina cum arată iadul. Mureau oamenii pe capete. Cădeau din picioare de foame, iar foștii torționari se laudă, acum, la televizor, că ne dădeau să mâncăm ciocolată. Când am ieșit din închisoare, am aflat că cel care mă turnase devenise colonel de Securitat, la Constanța. (Interviul lui Marius Oprea cu ziaristul Bogdan Eduard)
Preot Ioan Tămaș Delavâlcele
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail