Cele mai frumoase desene de iarnă realizate de copiii din Sfântu Gheorghe vor fi proiectate, în preajma Crăciunului, pe faţada Teatrului „Tamasi Aron”.

Conducerea Primăriei Sfântu Gheorghe a lansat, marţi, un apel către preşcolarii şi şcolarii din municipiu de a realiza desene având ca temă iarna şi sărbătoarea Crăciunului, urmând ca acestea să fie prezentate publicului în perioada 20-22 decembrie.

„În luna decembrie, Primăria Sfântu Gheorghe şi Asociaţia pentru Dezvoltarea Turismului în judeţul Covasna organizează cea de-a treia ediţie a seriei de proiecţii de desene de lumini pe faţada Teatrului „Tamasi Aron”. Prin acest eveniment special, care aduce la viaţă desenele copiilor pe faţada teatrului şi care reuneşte comunitatea locală, dorim să transformăm această perioadă sărbătorilor de iarnă în una şi mai frumoasă pentru întreaga familie. Devenit o adevărată tradiţie începând cu anul 2019, „Desene de lumini pe faţada Teatrului Tamasi Aron” este un eveniment aşteptat cu mult drag de toţi locuitorii oraşului, de la mic la mare (…) Primăria Sfântu Gheorghe îi invită şi în acest an pe copii să deseneze creaţii cu tematică de iarnă, dând frâu liber imaginaţiei. Desenele pot fi realizate în grafit, creion colorat şi marker, dar nu se recomandă creioanele cerate şi acuarelele, deoarece culorile nu se vor vedea optim după digitalizare. Desenele vor fi proiectate pe faţada Teatrului „Tamasi Aron” în perioada 20-22 decembrie, între orele 18:00 şi 21:00″, se arată într-un comunicat postat pe pagina de internet a Primăriei.

Organizatorii au menţionat că în perioada 27-29 noiembrie vor distribui coli de desen în toate şcolile şi grădiniţele din oraş, dar oricine doreşte să participe la acest program poate solicita gratuit foi de desen de la Biroul de Imagine al municipiului, care va colecta lucrările până în data de 11 decembrie.

Desenele vor fi evaluate de un juriu profesionist iar cele mai interesante vor fi premiate în cadrul unei festivităţi ce va avea loc pe 22 decembrie, la ora 18,00, pe scena de piatră a Târgului de Crăciun din Piaţa Centrală.

Anul trecut, aproape 2.200 de desene au fost proiectate, timp de trei zile, pe faţada teatrului maghiar din municipiu.

Oana Mălina Negrea/ AGERPRES

Sursa foto: https://www.sfantugheorgheinfo.ro/

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail