Noua stagiune a Teatrului Andrei Mureşanu” se va deschide astă- seară în sala mare a Teatrului,   cu spectacolul Sfântul din Sfântu Gheorghe”, producţie care s-a bucurat de cel mai mare succes în stagiunea trecută, a declarat pentru AGERPRES directorul instituţiei, Dan Ţopa.

Spectacolul, realizat de dramaturgul Ştefan Peca şi regizoarea Ana Mărgineanu în cadrul proiectului Despre România, numai de bine”, va fi jucat în următoarea perioadă şi în mai multe localităţi din ţară. La sfârşitul lunii octombrie-începutul lunii noiembrie vom pleca într-un turneu naţional cu acest spectacol. La Sfântu Gheorghe s-a bucurat de un succes deosebit”, a afirmat ieri Dan Ţopa.

Săptămâna aceasta, joi şi vineri, Teatrul Andrei Mureşanu” şi Teatrul de păpuşi şi marionete Peter Pann” vor prezenta spectacolul pentru copii Frumoasa din pădurea adormită”, în foaierul Teatrului.

Dan Ţopa a precizat că în actuala stagiune spectatorii vor putea viziona cel puţin cinci premiere. Printre proiectele teatrului se mai numără continuarea Festivalului de teatru neconvenţional Atelier” de la Sfântu Gheorghe şi a Întâlnirii tinerilor teatrologi din România”.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail