Pentru al doilea an consecutiv, preotul paroh din comuna Vâlcele, Vasile Antonie Tămaș, și-a sărbătorit ziua de naștere DĂRUIND BUCURIE unui număr de 83 de copii care aveau mare nevoie de sprijin.
„DORINȚA” de a întinde o nouă mână de ajutor COPIILOR din familii nevoiașe, în cadrul unei noi campanii de întrajutorare, și-a manifestat-o prin versurile poeziei intitulată exact așa, „Dorință”, postată pe pagina sa de socializare:
„De ziua mea, voiesc să nu mai fie
Nici un copil flămând în Parohie
Nici un bătrân uitat prin pat de boală
Nici vorbe grele, nimeni să nu moară,
Să nu mai fie ceartă pe moșii
Nici judecăți, nici sufletele gri,
Să nu mai fie gram de neputință
Și-n suflete să fie iar Credință!”
Iar credincioși cu suflete mari i-au fost alături prin donațiile care au făcut posibilă oferirea de pachete cu alimente unui număr de 83 de copii din comuna Vâlcele.
„Mi-am început ziua de naștere cu gândul să fac fericiți, prin voi, 34 de copii foarte săraci, după numărul anilor pe care îi împlinesc. Nu au fost 34, au fost 83. Bucuria lor este bucuria mea. Acesta este cel mai frumos cadou! Vă mulțumesc și vă iubesc!” a scris părintele Vasile Antonie Tămaș miercuri, 26 iulie 2023, zi în care a împlinit 34 de ani, pe pagina sa de facebook.
Într-un interviu pe care l-am realizat cu neobositul părinte, în anii din urmă, publicat în Mesagerul de Covasna, acesta declara că „ o zi care trece fără ca cineva din jurul meu să fie ajutat (…) este pentru mine o zi pierdută, de aceea încerc ca în fiecare zi, mai puțin sau mai mult, să fac bine pentru cei de lângă noi, alături de oamenii din Vâlcele, din țară și din străinătate”.
La mulți ani binecuvântați, PĂRINTE VASILE!
Maria Crețu-Graur
Sursa foto: https://www.facebook.com/tamas.antonio


