Anul acesta marcăm Ziua Iei recurgând la o serie de fotografii cu caracter istorico-etnografic. Unele fotografii fac parte din patrimoniul MNCR, altele au fost descoperite în timpul cercetărilor desfăşurate de muzeografii MNCR în cadrul noului proiect „Fotografia etnografică de familie – mărturie vizuală a civilizaţiei tradiţionale”, care a debutat la începutul anului curent şi care vizează teritoriul judeţului Harghita.
Ca parte a costumului tradiţional, cămaşa se impune în ansamblul vestimentar prin atenţia dedicată ornamenticii, materialelor şi execuţiei, fiind o expresie a statutului social, a vârstei purtătoarei, precum şi a spaţiului de unde provine.
Cămaşa femeiască din Harghita se înscrie în tipologia cămăşii de veche tradiţie, larg răspândită pe teritoriul ţării, şi anume cămaşa cu stanii şi mânecile croite din foi drepte, unite şi încreţite în jurul gâtului.
Legăturile permanente pe care locuitorii din Harghita le-au avut cu zonele limitrofe din Transilvania şi Moldova au generat un fenomen de asimilare a unor particularităţi ale modului de ornamentare al cămăşilor.
Vă invităm în mediul online (pagina de Facebook a MNCR) să ne oprim pe rând la fotografiile selectate cu această ocazie, să le privim şi să încercăm să înţelegem profunzimea unei alte lumi – o lume ce ne devine tot mai îndepărtată şi pe care o mai putem înţelege doar astfel, recurgând la fotografii de colecţie care ne pot ajuta să reconstituim acele vremuri şi frumoase poveşti de familie.
Aceste fotografii sunt asemeni unor portaluri ce ne trimit cu 100 de ani în trecut, undeva la începutul secolului XX. Postura şi mândria cu care oamenii purtau cămăşile tradiţionale ne dau indicii despre felul în care înaintaşii noştri se raportau la portul popular şi implicit la cămaşa tradiţională, conştientizându-i valoarea în plan artistic şi identitar. Unii dintre ei mai au urmaşi care cinstesc moştenirea familiei şi a comunităţii lor de origine, păstrând piesele de port moştenite şi fotografiile de familie. Ne referim mai ales la cei cu care am lucrat până acum în cadrul proiectului, cărora le mulţumim pentru deschidere şi colaborare, dar şi la alţii, asemeni lor, care au conştientizat importanţa păstrării cu grijă a moştenirii familiale.
Despre proiect
La începutul anului 2023, Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni lansa proiectul de cercetare „Fotografia etnografică de familie – mărturie vizuală a civilizaţiei tradiţionale”, care vizează teritoriul judeţului Harghita.
Proiectul urmăreşte să documenteze o categorie aparte de patrimoniu, reprezentată de fotografiile cu valoare de document etnografic, regăsite în comunităţile româneşti din judeţul Harghita. Proiectul îşi propune să contribuie la repertorierea şi conservarea în format digital a unor fotografii din arhive personale, reprezentative pentru portul tradiţional, tradiţii, obiceiuri şi ocupaţii.
Adresăm şi o invitaţie celor ce doresc să ni se alăture în acest demers. Dacă deţineţi fotografii din care putem desprinde date legate de cultura tradiţională din judeţul Harghita, vă rugăm să contactaţi echipa de proiect la unul dintre numerele de telefon: 0266/31.77.26, 0743/81.69.08, sau vă aşteptăm la sediul Muzeului Oltului şi Mureşului Superior din Miercurea-Ciuc (str. Petőfi Sándor, nr. 23). Fotografiile vor fi scanate, fişate şi returnate.
Cosmina M. Oltean, Florina Bănică (mncr.ro)
Explicație foto: Fotografie-document din anii 1930, sat Hodoşa (com. Sărmaş, jud. Harghita). Pe verso apare notat „Familia lui Hurubă” (Arhiva personală fam. Urzică)