De vorbă cu Gheorghe Cojan din Voineștii Covasnei

Născut în Voinești, în 8 aprilie 1945, într-o familie în care ciobănia era un mod de viață, Gheorghe Cojan, pe care toată lumea îl știa de Cojănel, a trecut prin de toate în viață. Nu cred să fi fost vreo Sântilie sau vreun ceremonial militar la Monumentul Ostașului Român din Covasna sau vreun eveniment al bisericii la care nea Gheorghe să fi lipsit. Mai întâi, tânăr semeț în costum național, mai apoi, bunic mândru ținându-și de mână nepoții, iar în ultimii ani, din cauza unor probleme de sănătate, într-un cărucior electric care îi suplinește piciorul amputat, dar tot cu glumele la el.

Astăzi, nea GHEORGHE COJAN împlinește 77 de ani. La mulți ani, cu sănătate și cei dragi aproape! Vă mulțumim că ați acceptat să ne împărtășiți amintirile dumneavoastră!

Vă trageți dintr-o familie de oieri. Vorbiți-ne despre asta, vă rugăm!
Și părinții tot din ciobani se trag. Părinții lu’ tata au fost tot ciobani. Pe urmă… ande tata au fost nouă frați, dintre care patru băieți și cinci fete. Și toți s-au ocupat cu oile. Nu mai e niciunul la ora actuală, au murit toți. Și-am rămas noi: trei băieți și-o fată. Eu și Florea am fost care ne-am ocupat cu oile, că Viorel a făcut liceul, a vrut să se facă doctor și n-a reușit, pe urmă a intrat în serviciu. Pe urmă eu m-am făcut pădurar, după ce-am plecat de la oi. Păi de ce-am plecat? Că m-am fost săturat.
La ce vârstă ați început?
În ’62 era. Când am făcut prima stână. Și-am stat la oi până în ’74. Și-apoi am intrat pădurar, am stat vreo cinșpe ani pădurar, pe urmă am plecat la IGO, de unde m-am pensionat. Și uite… din 2014 am rămas fără un picior.
Din ce cauză?
Păi din ce cauză? Din cauza diabetului. A fost și-o arterită din aia. La început mi-a ieșit pe degetul mare o bășică cu apă. După câteva zile s-a spart și aia nu s-a mai vindecat până nu mi-a tăiat piciorul. Am fost peste tot la doctori… și la Târgu Mureș, și la București. Prima dată m-am dus la Sfântu Gheorghe, mi-au tăiat primul deget. După o lună, mi l-au tăiat și pe al doilea. Zic: tu, nevastă, hai aranjează cumva să mă duc la Brașov, că ăștia mă scurtează! Am ajuns la Brașov: alți doctori, alte suferințe. Și mi-au tăiat prima dată jumate laba piciorului. Dureri de nu mai puteam! Și p-ormă mi l-au tăiat de sus. Și-am rămas așa, cum mă vezi! Că nu mai crește la loc, degeaba sper…
Să vă dea Dumnezeu sănătate! Sunteți de apreciat: chiar și așa, fără un picior, sunteți activ! Vă văd toată ziua prin sat!
Păi, ce naiba să faci? Mă duc! De exemplu, la Planul Înclinat am fost și ieri, c-am crezut că îngheț acolo, așa vânt bătea! Și mă duc până-n piață, mă duc pân’ la gară, mă duc colo, viu încoace. Mă duc p-aici și viu pe la cimitir, văd când aduce pe câte unul, mă duc cu lumânare. Am fost aproape la toți, și în priveghi, și la înmormântări.
Din păcate, au fost mulți în ultimul timp…
Mai ales anul ăsta. Și tineri, și bătrâni… Dumnezeu să-i ierte pe toți! Și-uite-așa, Florentina… azi unul, mâine altul… așa-i viața!
Haideți să ne întoarcem în timp! Așadar, în ’62 ați făcut prima stână. Unde, în ce loc?
În Hușauș. De la Slobodu încolo, către Regat, vreo câțiva kilometri. Acolo am fost și în ’63, pe urmă am venit în Clăbuci, în ’64 am venit în Piliș. Acolo am stat până în ’74. Zece ani.
Și în Hușauș erați baci?
Umblam cu oile cu Ștefănucă, tac-so lu’ Mitică Ștefan, cu el am fost. Când am venit în Clăbuci, am fost cu nea Țică Cojan. Eram Țică Lazăr și cu mine care umblam cu oile și la stână era nea Țică Ucă, baci.
În ’62 aveați 17 ani. Până atunci nu fuseseți la stână, vara, dus de părinți?
Nu, c-aveam pământ. Aveam nouă hectare la Tamașfalău, patru la Surcea și restul p-aicea. Și eram cu caii. Umblam cu caii, căram gunoi. Afară de școală: ori înainte de școală mă duceam de duceam gunoi, ori după ore. Că așa era! Mă mai ducea tata la oi, vara, dădeam la ușă, da’ n-am stat, cum am stat pe urmă.
Cred că sunteți primul Cojan cu care stau de vorbă și zice că n-a fost de mic la stână!
Păi mă duceam vara, așa, mânător, câte-o lună, două. Dar aveam pământ. Și caii. Era nevoie de mine aicea. Și trebuia să car gunoi, la prășit, la ăstea…
Câte clase ați făcut?
Opt clase. Patru atunci, patru dup-aia, mai încolo, când se putea completa.
Tatăl dumneavoastră unde avea stâna?
În Piliș. El era șeful ăl mare. Tata era tartorul. Noi eram… care cu oile, care cu caii.
Câte oi aveați?
Cu ale C.A.P.-ului, cu ale noastre… în jur de 500.
Cum se făceau stânile?
În afară de ale C.A.P.-ului, pe care le avea tata pe nume, lua și de la oameni… care, cum avea: câte 20, câte 10, câte 30…
Și cum se-nțelegeau?
Păi… plăteau văratul, 40-50 de lei și tu-i dădeai șase kile de caș. De la 1 mai până la 1 decembrie. Mai era vreme rea, mai ningea, da’ niciodată nu le dădeam acasă mai curând. Alții le dădeau și mai repede, da’ noi aveam ciobani… mai scuteau din fân.
Tatăl dumneavoastră ierna oile mai departe, peste munți?
În jurul Buzăului. Acolo se duceau cu oile, la varză. Coborau pe Siriu. Unii mai mergeau pe Oituz, și p-aici se putea, că era șoseaua mai largă, puteau ocoli. Că altfel, pe șosea, încurci mașinile… Erau mai puține mașini ca acum, da’ tot…
(intervine soția) Când erau la C.A.P., s-au fost dus în Bărăgan cu oile. Eram și noi căsătoriți și ne-am fost dus cu mașina la ei, acolo. În ’70 era asta. Erau oile mai jos de Buzău, în Bărăgan, acolo, nu mai știu cum îi zice la comuna aia…. și ne-am dus să-i vedem. Și… beți cui! Toți! Aveau vin în bidoane d-alea de lapte, beau cu cana!
Păi și cine avea grijă de oi, dacă ei chefuiau?
Ei, alea umblau… Era sara. Seara, când veneau la târlă, la coșar… Mai găseam și câte-un iepure în ceaun. Prindeau iepuri, făceau tocană. Nu era curățat bine iepurele, mai avea păr pe el… și uite că n-a murit niciunul din cauza aia.
(intervine soția lui nea Gheorghe) Mi-au zis să mănânc și eu. Da’ când am văzut ce era acolo, nu! Știi cum jupuiau iepurii? Ce cădea, cădea, restul… în ceaun!
Așadar, iernau acolo. Până când stăteau?
Pân’ la fătat. Coborau de la Piliș, mergeau spre Buzău și de-acolo spre Bărăgan. Unde era varză, unde era porumb mult. De multe ori, când bătea Crivățul, dacă nu fugeau cu oile în sat sau la adăpost, le băga în câte-un canal… Și nouă, într-o iarnă, ne-au murit vreo 40, că le-a luat vântul cu tot cu cioban și le-a băgat într-un canal, acolo. No, și stăteau până la fătat.
În martie?
Și apoi le puneau la trinuri. Sau la mașini. Când era zăpada mare sau vreme așa rea, le aduceau cu trinul oile. Nu știu cum aranjau, cu cine vorbeau, da’ așa făceau. Și oile C.A.P.-ului, și ale noastre.
Terenurile unde iernați oile de la Covasna erau ale C.A.P.-urilor de acolo, nu? Costa ceva pășunatul?
Duceam noi lemne. Contra pășunat. Nevasta știe mai bine, că doar era contabilă la C.A.P. pe-atunci.
(intervine soția lui nea Gheorghe) Da, acolo am fost, până prin ’90, ’91, când s-a deschis Banca Agricolă și m-am angajat acolo. Covăsnenii duceau lemne de foc. Acolo, la C.A.P., vorbeau cu inginerul, cu președintele. Se înțelegeau. Era un șef de fermă, nea Gicu, le aducea câte un bidon de vin, câte-o damingeană, beau ăștia câte-o săptămână! Au fost acolo, la varză, vreo patru, cinci ani.
Asta era la începutul anilor ’70. Dar, înainte de Colectiv, nu știți ca părinții sau bunicii dumneavoastră să fi mers mai departe, în transhumanță?
Nu-mi aduc aminte. Dar nu cred că mergeau, că aveau… ba la Codlea, ba la Fabrica de zahăr de la Bod, se duceau p-acolo. Aveau oi mai puține.
Mama dumneavoastră din ce familie era?
Mama era Costea. Soră cu nea Din. Moșu’ Costea avea și el oi, cum să nu? Nouă frați au fost ș-ăia și mai sunt trei. Șase dintre ei s-au dus.
Povestiți-ne, vă rugăm, despre Sântilie. Cum era când coborau ciobanii de prin munții unde erau cu oile și se întâlneau la Nedeie?
Păi … era frumos! Cum să fie? Frumos! Veneau și cu stâna, se luau la întrecere cu caii, la trântă.
Coborau și cu oile? Acolo, la Sântilie?
Stăteau o zi, o dată le mulgeau. Nu veneau toți, doar o stână, ca să arate la lume!
Și unde se ținea?
Prima dată se ținea acolo, la Ciohoi. Știi unde stă Ciohoi? Fița Cioacă?
„Sub nuc la Neta”. Unde stă nea Țică Lazăr.
Da, așa! Acolo! Pe urmă, în Ciurda Porcilor. Acolo, în răspinteni la Fița Cioacă, cred că doi ani s-a ținut. Când eram noi băieți. Aici, în Ciurda Porcilor, mai mult, vreo trei-patru ani. Sus, în Valea Zânelor, s-a mutat în ’68 sau ’69. Că în 1969 ne-am luat noi și deja se ținuse un an acolo.
La Nedeie v-ați cunoscut și ați hotărât să vă luați? Așa, cum zice tradiția, că la Nedeie se înțelegeau tinerii?
Nu, mai dup-aia. La Nedeie am fost cunoscut o vecină. Pe urmă s-a agățat de mine. (n.n. se amuză nea Gheorghe, tachinându-și soția; îmi povestește o secvență dintr-un serial difuzat la TV, în care un personaj propune „programul Rabla pentru neveste”, dar soția lui nu se supără, semn că glumele și buna dispoziție sunt ceva obișnuit în casa lor)
Câte zile ținea Sântilia?
Două. Veneau, se spălau, se primeneau. După-masa, muzică și dans. Se duceau după fete acasă și le-aduceau, că fetele nu veneau singure. Dacă veneau singure, stăteau și se uitau. Da’ dacă o aducea d-acasă, știa că d-aia a adus-o, s-o joace.
Cine cânta? Erau lăutari tocmiți?
(răspunde soția) Era unul din Pava, fără un picior. Gyuri îl chema, parcă. Și cânta cu vioara. Și venea, nu trebuia să se ducă după el, la Pava, că vine singur, pe jos. Cu vioara le cânta. Sau ne cânta, că dup-aia am ajuns și noi fete „scoase-n Sântilie”.
Așadar, prima zi veneau, luau fetele, jucau. A doua zi?
Tot așa! Roată, s-aduna lumea cu scaune, cu băncuțe, să stea, să se uite, să vadă, să povestească care cu care, no, dacă fac nuntă toamna sau nu fac… Așa era!
Dumneavoastră în ce an ați fost miri la Sântilie?
Nu miri am fost, ci nași. Miri erau Traian Oltean cu Mimi. Nu-mi mai aduc aminte în ce an… Parcă în ’70 era. Nevastă, ia deșartă pozele!

Doamna Maria, născută în familia Urzică și măritată cu nea Gheorghe de mai mult de cinci decenii, care i-a stat alături și la bine și la greu, a deșertat pe masă o traistă de fotografii, mai vechi sau mai noi. Și toți trei ne-am pus ochelarii și am pornit, cu ajutorul pozelor, într-o călătorie în timp, prin Voineștii Covasnei de odinioară.

Dacă doriți să ne însoțiți în această călătorie, puteți vedea o parte din fotografii accesând acest link: https://www.facebook.com/media/set/?vanity=fotografii.covasna&set=a.1174416309972115