„Dacă m-am angajat în această candidatură, mă simt obligat și simt că pot să fac ceva în plus pentru fiecare producător din zona asta, și nu doar pentru producător!”

Interviu cu fostul subprefect al județului Covasna, Neculae Viorel Radocea, candidat la Alegerile Parlamentare-Senat, din partea PSD Covasna

Domnul Neculae Viorel Radocea, fost subprefect al județului Covasna în perioada martie 2015- ianuarie 2020, candidează pe lista pentru Senat, din partea Partidului Social Democrat (PSD), la Alegerile Parlamentare de la sfârșitul acestei săptămâni.

De profesie inginer zootehnist (absolvent 1980), cu o specializare în consultanță agricolă (2009) și un master în dezvoltare rurală (2010), Neculae Viorel Radocea a demonstrat că este un foarte bun specialist din posturile/ funcțiile pe care le-a ocupat în decursul carierei sale profesionale, si-anume: inginer la Direcția Agricolă și de Dezvoltare Rurală Brașov (1980-1992); șef al Centrului de Reproducere al Animalelor Covasna (1992 -2001); director al Oficiului de Ameliorare și Reproducție în Zootehnie Covasna (2001- martie 2015); subprefect al județului Covasna.

Dar cel mai important lucru e că persoana Necolae Viorel Radocea, care se află la prima candidatură, este  un OM  căruia îi pasă de oameni.

Domnule Radocea,  ați  accepat propunearea conducerii partidului de a  face  echipă în viitorul Parlament al României, împreună cu fostul prefect Sebastian Cucu. Ce ne puteți spune despre alegerea făcută de dumneavoastră?

Eu am acceptat când am fost solicitat, chiar dacă am fost solicitat în preziua depunerii listelor pentru parlamentare. Am acceptat cu mare bucurie. A fost o onoare să fiu alături de fostul prefect, Sebi Cucu, și pe listele de parlamentare. Am fost o echipă 5 ani, echipa aceea a continuat, în forma aceasta. Probabil, dacă Sebi Cucu nu ar fi candidat la parlamentare, nici eu nu acceptam să particip.

În echipă lucrând, ați reușit să faceți atât în domeniul dumneavoastră de expertiză, cât și din postura de subprefect, multe lucruri bune pentru oamenii care v-au solicitat sprijinul.

Atunci când cineva mi-a cerut ajutorul, am căutat soluții prin care să îi acord sprijinul solicitat. Un om, când îți cere ajutorul, ți-l cere pentru că nu și-a putut rezolva singur problemele lui. În situația în care ești într-o funcție publică, ești dator să îi acorzi ajutorul respectiv. Pentru asta a cheltuit statul cu formarea ta profesională, pentru asta iei salariul. Pentru asta, cel care nu are menirea să îl ajute pe omul care a ajuns în  nevoie și îi solicită ajutorul, să nu fie în sistemul public. Să se ducă în sistemul privat, acolo unde totul se cântărește financiar, se cântărește prin profit și lucrurile stau, așa, corect.

În postura de subprefect, v-am întâlnit la toate adunările crescătorilor de bovine din județ, în cadrul cărora, printre temele aduse în discuție de către  participanți a fost, întotdeauna, problema subvențiilor mult mai mici decât cele acordate în alte state europene, lucru ce a creat mereu nemulțumire în rândul fermierilor covăsneni. Nu e o nedreptate acest lucru?

Într-adevăr subvențiile APIA sunt diferite, și pe hectar, și pe animal, în Uniunea Europeană, față de noi. La noi sunt mult mai mici, dar au ajutat foarte mult dezvoltarea agriculturii – și acele forme de sprijin, proiectele europene, cu fonduri europene, și subvențiile respective. Pot să afirm acest lucru pentru că și eu sunt proprietar al unei exploatații mici, dar de care mă bucur ca de un copil. Acum, fără sprijinul acesta (…)  nu am putea să facem agricultură.

Cum  vede specialistul Necolae Radocea zootehnia din județul Covasna?

La această întrebare vă spun un lucru pe care-l spun mereu: un director de la ANARZ (Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie-n.red), venit cu o delegație la una dintre expoziții, a spus că cea mai bună populație de taurine, de bălțată românească, se găsește în județul Covasna. Și o să mai spun că se datorează specialiștilor de la Oficiul de Reproducție, care ulterior au transferat activitatea, conform legislației, Asociației de Creștere a Bovinelor care până în anul trecut a fost condusă de Otvos Mozi, și care a avut susținerea noastră tehnică, în fiecare pas. A început cu specialiști de la noi, a început cu implicarea noastră, acolo au trecut doamna Tudorița Vrânceanu, acolo a trecut domnul doctor Ștefan Codleanu, cei care au pus bazele. Noi am sprijinit în fiecare moment această asociație și am sprijinit-o cum am putut mai bine, nu doar cu sfaturi, ci ne-am  implicat. Rolul administrației și rolul sectorului public este de  a sprijini formele private în realizarea profitului, în plata impozitelor, care, ulterior se regăsesc și în salariile noastre. Dacă avem o viziune greșită față de sectorul privat,  suntem niște oameni care nu avem ce căuta în sectorul public. Rolul nostru este acela de a sprijini sectorul privat în crearea formelor de prelucrare, de producție, de crearea de bunuri și servicii, totodată.

Fermierii covăsneni sunt oameni harnici. Români, maghiari, au reușit să se adune în aceste asociații și sunt determinați să facă treabă bună. Ei au crescut cu animale în curte, au crescut cu pământ lucrat,  au văzut de la bunici și de la părinți că se poate trăi și din roadele pământului, și se poate trăi bine dacă respecți pământul. Nu ajunge doar să respecți pământul, ci, de dimineața până seara, de pe 1 ianuarie, până pe 31 decembrie, să fii acolo cu brațele și cu sufletul, în primul rând. Unde se situează agricultura covăsneană, după părerea dumneavoastră?

Eu vreau să spun că totuși, dacă se discută despre agricultura covăsneană, în primul rând trebuie să se discute de cartof. Este unul din primele 3 județe producătoare de cartof, cu ferme extrem de performante, cu tot ce dorești, cu stațiune de cercetare. Problema nu este producția. Noi putem produce oricât este nevoie. Problema apare acolo – discutând de conceptul de siguranță alimentară – apare în celelalte segmente: prelucrare și comercializare. Acum, pe lângă loviturile care vin mereu, a apărut și închiderea piețelor. De ce s-a făcut și cine a gândit aspectul acesta: reducerea activității din piață?

Se referă doar la piețele, halele închise.

Da, dar și în Covasna, vânzarea brânzeturilor a fost scoasă în afara halelor.  Nu mi se pare cel mai bun lucru. Dacă pot să stea 10 oameni la coadă la supermarket și nimeni n-a luat nicio măsură prin care să impună supermarketurilor ca să se deschidă atâtea case încât mai mult de 3 persoane să nu stea la coadă,  la fel pot să treacă și pe la producătorii autohtoni, producătorii de brânzeturi, de zarzavaturi etc. Și ar mai trebui să dezvoltăm un concept: acela de a consuma produse regionale. Eu voi spune mereu că pentru mine cel mai bun produs este cel din locul în care eu am crescut. Sigur, mai apar carențe; actualmente se discută de carența de seleniu, cu toate implicațiile…dar trebuie să înțelegem: trebuie să mâncăm ou din zona noastră, brânză din zona noastră, mielul din zona noastră, porcul din zona noastră și atunci, zona noastră va avea o altă dezvoltare.

În zona noastră, Covasna,  și o mărim la România, alimentele sunt venite într-o proporție foarte mare din străinătate, și-ai noștri producători rămân cu marfa nevândută. Ce e de făcut?

Aici vreau să ajung: că neavând prelucrare, cel puțin în industria laptelui, firme sau fabrici de prelucrare a laptelui sunt din exterior. Eu nu vreau să spun că e rău, dar spun că atunci când există excedent de producție în Occident, apare producția de acolo și se prelucrează aici, apare excesul de produse și se vând aici, și noi suntem o supapă de siguranță. Atunci când nu sunt în Occident, noi exportăm cartofi, atunci când comunitatea europeană produce în cantități foarte mari, vin cartofii de acolo și se vând aici, și noi îi mai și cumpărăm. Pentru că nu avem în supermarketuri cartofi românești, nu avem dezvoltate asemenea sisteme de desfacere. Eu cred că piețele încă ar trebui să funcționeze și ar trebui sprijiniți producătorii să își dezvolte asemenea spații de depozitare și spații de comercializare a produselor. Piața Unirea din  București, amenajată la inițiativa fostului  ministru Daea, care ar fi trebuie să devină un model  privind desfacerea produselor agroalimentare românești, trebuie sprijinită.  Este o formă pe care eu o voi sprijini, dacă voi ajunge în Parlament. Dacă nu voi ajunge în Parlament, o voi spune permanent, o voi spune de câte ori sunt întrebat și o voi spune de câte ori cineva este dispus să mă asculte. Nu este un capăt de țară să înțelegem că pentru noi, consumul regional este definitoriu, este extrem, extrem de benefic.

Eu nu știu în ce măsură aș putea eu să influențez politica României, dar știu că voi încerca mereu să spun lucrurile acestea, care sunt extrem de necesare zonei, României, dumneavoastră, mie și nouă tuturor. Atâta timp cât nu vedem în noi toți, forța, nu avem ce să discutăm.

Care vă sunt rădăcinile, domnule Radocea?

Doamnă, familia mea e o familie de țărani care a avut extrem de mult de suferit. În perioada stalinistă, cea mai chinuită familie din satul meu a fost familia mea. Pentru că au fost țărani harnici. Pentru hărnicia lor, pentru faptul că bunicul a vrut să își învețe un copil, să îl facă domn, în anul IV de facultate a fost exmatriculat pentru principiile lui naționale; a fost închis, a avut domiciliul forțat la Suceava. Și după 1965 a intrat la Șantierul 5 Construcții Făgăraș, care funcționa în vechea cetate, ce fusese amenajată ca închisoare. Acolo unde lucra, fusese și închis și cercetat. Atunci, pe mine m-au ferit, oarecum, de toate informațiile astea – probabil și ca să nu mă trezesc vorbind, să vină Securitatea să îi ia iar și să îi bată la tălpi. Bunicul meu îmi spunea, cu amărăciune, că a venit Securitatea – probabil, acum copiii lor sunt mari, oameni de stat, oameni politici – a venit Securitatea și i-a dezjugat bivolițele de la plug și i-a spus: „Când auzi de Securitate, bătrânule, să încremenească plugul în brazdă! ”(…).

Nu doar  familia mea ci și familia soției a avut mult de suferit. Socrul meu a fost închis, student fiind în ultimul an la medicină. Și-a luat diploma de medic abia după ce se născuseră ambele fete care seara, când își făceau rugăciunea,  spuneau: „Să trăiască  mama, tata, și noi, și să-și ia  tăticu diploma de doctor.” Și-a luat diploma de doctor prin anii 60.

Bunica lui, preoteasa Verona Urs de Margina a fost sora baronului Urs de Margina, unul din cei trei comandanți de armată în imperiul austro-ungar. Etnia română a dat 3 colonei în armata austro-ungară, unul dintre ei fiind unul din străbunicii soției. Iar fratele bunicului lui a fost rectorul Universității de  Teologie  de la Blaj, canonicul Augustin Bunea,  istoric, bun prieten cu Iorga  și apărător în procesul memorandiștilor.

Bunicul tatălui meu,  străbunicul meu, a fost frate cu  bunicul lui Cioran, mama lui Cioran a fost din Veneție, din familia Comăneci.

Cam asta a fost situația noastră până în 1965, dar eu m-am bucurat că, probabil în 1965-1966 sau 1967, pe mine m-au ales colegii președinte de detașament.

Asta, apropo de alegeri: sunt ferm convins că voi câștiga și acum. Nu vă vine să credeți că sunt atât de convins, dar eu vă spun că dacă m-am angajat în această candidatură, mă simt obligat și simt că pot să fac ceva în plus pentru fiecare producător din zona asta, și nu doar pentru producător.

Facem  interviu pentru candidatură, și aflăm lucruri foarte importante din istoria familiei Dvs.

Vreau să vă mai spun că în Veneția de Jos a fost prima școală românească  din județul Făgăraș, la 1862, înființată și susținută de  Ioan Cavaler de Pușcariu. Așa că  eu provin din satul pionier în învățământul făgărășan. Există o monografie  scrisă de Gheorghe Comaniciu,  unchiul lui Emil Cioran, despre satul meu natal. Unchiul lui Emil Cioran, fost prefect de Făgăraș și Brașov era născut  într-un an cu bunicul meu, erau fârtați, și venea în fiecare an iar eu mă jucam, îmi  făceam de lucru pe prag,  undeva pe lângă ușă, ca să ascult poveștile lor  minunate.

Ascultându-vă, îmi vine în gând un citat, nu știu cui aparține, în care se spune că „ A da și a primi este unul și același lucru; pentru amblele trebuie să ne deschidem sufletele. Nu contează cine dă și cine primește, fericirea este comună”.

Vă dați seama, mă puneți să-mi deschid sufletul. Eu nu am copii. Nu sunt pregătit să adun averi. Am avut  discuții cu soția, medic balneolog de profesie, care mi-a spus că noi nu avem nevoie de agricultura pe care eu eu practic. I-am spus că, într-adevăr, ea nu are nevoie de agricultura aceea, dar  eu am nevoie de ceva ce să-mi  creeze echilibru și să-mi aducă  liniștea necesară unui om.

Pentru a fi om trebuie să începi să produci pâine. Pliniu cel Bătrân spunea că „ agricultura este mama tuuror virtuților”. Citatul acesta îl rețin de pe undeva din anii tinereții, nu l-am uitat niciodată și permanent mă voi gândi  că totuși,  agricultorul este cel care-ți aduce pâinea, și tu trebuie să aduci restul. Fiecare cetățean trebuie să se gândească, atunci când îl vede îmbrăcat oarecum mai  precar sau când îl vede murdar, de pe tractor sau  în activitățile lui, că nu trebuie să-l privească cu dispreț, ci cu admirație. E foarte greu să spun cuiva câtă bucurie îmi aduc mie clipele acelea  petrecute în culturile agricole. Mă doare și plâng pentru fiecare țăran.

Mai sunt  doar câteva zile până când locuitorii județului Covasna vor merge la vot. De ce ar trebui să pună ștampila pe  Neculae Viorel Radocea? Puținele promisiuni ale Dvs îi va convinge să vă voteze, pe cei neconvinși, încă?

Eu am promis  că nu o să fur și nu o să mint! Dacă nu am furat și nu am mințit până acuma, nu o  să fur și nu o să mint nici de acum înainte. Asta am promis! Dar eu, practic, nu  știu ce găsesc în Parlament, nu știu! În ziua în care am intrat în Prefectură și am ocupat funcția de subprefect, am citit Legea  funcționarului public și Legea de funcționare a instituției, pentru că acela a  fost primul pas. Dar am știut că relația cu oamenii cu care am lucrat, nu doar în Prefectură, și înainte, e cea mai importantă. Acuma realizez, făcând o analiză retrospectivă, că fiecare dintre noi trebuie să se mai gândească, așa cum spunea poetul Vasile Copilu  Cheatră  în câteva versuri: „Cine-am fost nu știu nici eu,/Poate nici chiar Dumnezeu./Poate sunt ceea ce nu-s/ Ce am fost și-am tot ascuns”.

A consemnat Maria Crețu-Graur