În suita manifestărilor de anvergură  care au loc în mod periodic în incinta marelui Complex expoziţional Business Park Braşov, se înscrie la loc de cinste   Târgul Internațional de Carte şi Muzică. Anul acesta el se va derula în perioada 30 martie – 2 aprilie 2017, când va avea loc cea de-a XIV-a ediţie.

 

Este un eveniment  cultural important, ce depăşeşte perimetrul strict geografic din centrul ţării, am îndrăzni să-l numim chiar de interes naţional, prilejuind  prezentarea multor noutăţi  literare, dar şi a unor albume muzicale, întâlnirea marelui public cu  autori cunoscuţi, sesiuni de autografe,  spectacole „live”. Toate vor avea loc sub egida Asociației Libris Cultural – un brand fundamentat pe respectul pentru oameni și cărţi, care a aniversat anul trecut 25 de ani de activitate.

 

Plăcute aduceri aminte

…Îmi aduc aminte cu plăcere, dar şi cu nostalgie, de emoţiile şi agitaţia care au precedat  prima ediţie a acestei frumoase acţiuni în urmă cu aproape un deceniu şi jumătate, iniţiator şi mentor fiind cunoscutul om de cultură braşovean, Virgil Oniţă, preşedintele Asociaţiei Libris Cultural.

Programat  să aibă loc la început de primăvară,  în jurul importantei date cu semnificaţie biblică – Buna Vestire – Târgul de Carte şi Muzică a crescut de la an la an, precum Făt Frumos din poveste.  Sub motto-ul generos „Ridicaţi-vă prin carte, înălţaţi-vă prin muzică”, manifestarea  a  luat amploare, s-a diversificat, înregistrând  un real succes  în rândul cititorilor şi melomanilor  din Ţara Bârsei şi zona Arcului Carpatic.

Târgul a facilitat de fiecare dată realizarea de contacte între editori, scriitori, artişti, distribuitori şi iubitorii de frumos, lansări de  volume  de beletristică, istorie, filosofie, artă,  dar şi albume de folclor şi muzică tânără, recitaluri, vernisaje, dezbateri culturale, evenimente dedicate copiilor, expoziții de artă plastică etc.

Cotidianul „Mesagerul de Covasna” s-a aflat încă de la apariţia sa, în urmă cu mai bine de şapte ani, în postura onorantă de partener media,  redacţia noastră fiind  ediţie de ediţie alături de organizatori şi susţinând  acţiunile de promovare a prestigioasei manifestări tradiţionale, pe care şi mulţi intelectuali din judeţul Covasna o  apreciază  din toată inima, fiind prezenţi la Târg.

 

Punere în temă

Aşa cum  inspirat a creionat Sever Gulea (unul dintre tinerii implicaţi în proiectul Lubris)  atmosfera specifică Târgului de Carte şi Muzică de la Braşov, savoarea ceaiurilor și cafelelor aromate, provocarea imaginară a aventurilor în lumea ficțiunii, invitația de a păși pe calea autocunoașterii, ocazia de a întâlni personalități remarcabile din lumea culturii, a literaturii și a artelor, de a trezi sau aprofunda întrebări și răspunsuri pe problematici cu miză universală, le veți găsi, stimaţi cititori,  în cele patru zile  ale Târgului. Vor participa cele mai importante nume editoriale de pe piața de carte și muzică din România,  care vor propune promoții și oferte speciale.

Cu siguranţă mesajele cărților vor deveni mai incitante  în cadrul evenimentelor promovate la Târg,  lansările de romane, conferințele, întânirile cu autorii preferaţi producând i stare de emulaţie colectivă.

 

Nume cunoscute din sfera culturii

 

Vizitatorii vor avea ocazia să îi întâlnească pe Mircea Cărtărescu, Aurora Liiceanu,  Varujan Vosganian, Cristian Tudor Popescu, Radu Paraschivescu,  Doru Munteanu, Mircea Coșea, Lluis Alemany Giner, Dumitru Constantin Dulcan, Ioana Chicet-Macoveiciuc, Silviu Urdea, Adrian Buz, Tatiana Țîbuleac, actorul Ion Dichiseanu, dar şi mulţi alţi autori, având posibilitatea să descopere cele mai recente volume publicate de aceștia.

Atmosfera muzicală va fi nelipsită și la ediția a XIV-a, fiind asigurată de minirecitalurile susținute de Ovidiu Niculescu, A.G. Weinberger, Silvan Stâncel.

 

Proiect editorial ambiţios

 

Departamentul  Libris Editorial, condus cu succes de dinamica şi competenta directoare  Dana Anghelescu, lansează  publicului larg invitația să  descopere scriitorii valoroși de astăzi şi de mâine, să se familiarizeze cu opera  unor autori consacraţi. Este  cel mai  nou proiect al brandului Libris, proiect care încearcă să apropie publicul larg  de autorii români, un segment esențial de pe piața de carte.  Din păcate, se manifestă încă destulă reţinere din partea  cititorilor autohtoni faţă de numele noi de literaţi.

Libris Editorial reprezintă un proiect editorial cu profil variat, care valorifică încrederea în scriitorii de toate vârstele și toate genurile, încercând să cultive curiozitatea  cititorilor, dorind să depăşească  anumite prejudecăți  în privința literaturii române.

 

 „Libris”o nouă revistă literară

 

Ediția a XIV-a a Târgului se deschide joi, 30 martie 2017,  la ora 10,00 cu lansarea revistei literare „Libris”, o publicație  ce va apărea sub egida Uniunii Scriitorilor din România şi în paginile căreia vom găsi mai mult ca sigur şi nume de publicişti covăsneni. Cea mai activă autoare din judeţ este fără îndoială poeta Mihaela Aionesei, un talent autentic, care ne-a acordat un amplu interviu, la începutul acestui an.

Programul primei zile

 

Programul primei zile va consemna, de asemenea, un moment important ce-l vizează pe distinsul prozator Doru Munteanu, autorul unei remarcabile  trilogii intitulate „Zilele fiinţei”. Ne referim la volumele „Duminica mare”, „Vinerea neagră” şi Miercurea regală”,  care s-au epuizat în timp, aşa că a fost nevoie de o reeditare,  realizată în condiții grafice  de excepție.

După acest moment fast se vor lansa  cărți de poezie, precum  „Jurnalul cuvintelor tăcute”  de Lăcrămioara Stoie, precum şi  trei volume de versuri  semnate de Romița Mălina Constantin, minunata poetă din Tg. Secuiesc, Mihaela Aionesei, respectiv Gabriella Costescu.

Cantautorul Ovidiu Niculescu va lansa sub brandul Libris atât albumul muzical „Cântecele unui derbedeu”,  cât şi cartea de stihuri cu același titlul. Un tom important apărut la Editura Libris Editorial, „Între lumi – convorbiri cu Nicolae Steinhardt”, va  sta la baza  dezbaterii  la care vor participa părintele Constantin Necula, teologul Alexandru Ojică şi scriitorul Nicolae Băciuț de la Tg. Mureş.

La finalul zilei cei prezenţi au posibilitatea de a se întâlni cu unul dintre  cei mai memorabili intelectuali  din spațiului spiritual brașovean – părintele Cristian Muntean, care lansează audiobook-ul „Măştile vieţii”, antologie de autor.

Vineri, 31 martie 2017

Vizitatorii sunt  invitaţi în a doua zi a Târgului  să descopere  cel de-al patrulea volum semnat de Carmen Gheorghe (cadru didactic al Universității Transilvania Brașov), op  intitulat „La inimi”. Maratonul lansărilor continuă cu un eveniment provocator pentru tânăra generație, derulat în parteneriat cu „Piramida de Cultură”. Este vorba de  întâlnirea  cu trei scriitori tineri lansaţi de Libris: Silviu Urdea (autorul unui thriller românesc, cu o atmosferă demnă de romanele lui Stephen King, intitulat „Nu mă tem”), Eliza Mazilu (semnatara romanului „Stele  întunecate. Tărâmul de dicolo”, care are drept protagonistă o tânără adolescentă care se confruntă cu o entitate necunoscută și cu propriile sale temeri) şi Dan Olăianoş (autor al romanului „Între două vieţi”  – o poveste centrată pe problematica reîncarnării).  Tot vineri are loc  şi lansarea unui volum semnat de Lluis  Alemany Giner ( „Icari curioşi”) la care va participa și cantautorul Silvan Stâncel, un chitarist și un poet omniprezent la Târgul Internațional de Carte și Muzică de la Brașov.

A doua zi a Târgului se încheie cu un eveniment cu valențe economice: politicianul, diplomatul, eseistul și profesorul Mircea Coşea propune volumul cu titlul incitant, „Banii României”.

Sâmbătă, 1 aprilie 2017

Chiar dacă sâmbătă va fi…Ziua păcălelilor, ediţia a XIV-a a Târgului   Internaţional  de  Carte  şi Muzică va continua cu noi evenimente.  Libris Editorial va aduce în  centrul atenției  volumul „Experienţa face diferenţa”, semnat de un om pasionat de lumea comunicării şi de ideile frumoase, gazetarul Doru Șupeală. Să amintim apoi  prezentarea   ineditului volum  intitulat  „Călătorind prin Europa alături de George Hudiţă în lumea…cuvintelor încrucişate”.

Urmează lansarea  cărţii „Îngeri rătăciţi” semnată de Marius Neguț, despre care va vorbi Dana Anghelescu, director Libris Editorial. De asemenea, va fi prezentată o lucrare  cu un titlu incitant, „Cum l-am învins pe Dracula”, semnată de N. Duțu.

Sâmbătă-seara este programat un  concert de blues susţinut de un muzician de excepție, aflat  de data aceasta și în postura de scriitor: AG Weinberger, care lansează la Brașov volumul „Singular”.

Duminică, 2 aprilie 2017

În ultima zi a Târgului, Editura  Libris Editorial va fi prezentă pe scena de la Business Park Brașov cu multe titluri interesante: „Praf de Lună”, de Sorina Bascoveanu, respectiv „Femei perfect de imperfecte”. Vor urma lansările a două cărți din colecția Tradiții: „De la lume adunate”, de Mihai Teodor Naşca și „Maria Golban Şomlea – Folclor nepieritor” de Florin  Vasile Șomlea.

Ziua de duminică se va încheia cu lansarea albumelor muzicale  editate de Libris: „Cântece şi doruri din Ardeal” cu Ovidiu Purdea Someş, „Când eram copil în sat”, interpret Petrică Ţăran şi „Cine-n lume fraţi nu are”, solistă Diana German.

 

Sub cele mai bune auspicii

 

Târgul Internațional de Carte și Muzică de la Brașov a ajuns  cu brio la ediţia a XIV-a, făcând o firească legătură între cultura de ieri şi de azi, trecut şi prezent, relevând  reperele tradiționale, ca  şi  tendințele estetice contemporane. Parcurgând programul constatăm că  există toate auspicile ca  şi ediția a XIV-a Târgului Internațional de Carte şi Muzică de la Braşov, ce începe mâine, să se înscrie în suita manifestărilor  valoroase de cultură din zona noastră, pe care  marele public la preţuieşte şi le cultivă.

Le urăm organizatorilor, ca şi invitaţilor mult succes!

Horia C. Deliu

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail