Și în acest an Crucea Roșie Covasna dorește să organizeze la Cernat tabăra pentru copiii nevoiași din județ. Este vorba despre 60 de suflete nevinovate care trăiesc într-o sărăcie lucie. Pentru acești copii normalitatea înseamnă altceva decât știm noi. Pentru ei, este normal să se culce flămânzi, să învețe sau să citească în întuneric sau la lumina lumânării, să se joace fără jucării, să aibă o altfel de copilărie. Nici nu își pot imagina ce înseamnă să mergi într-o tabără, să te joci și să primești mâncare de 3 ori pe zi.

 

Crucea Roșie Română încearcă să le arate acestor copii nevoiași adevărata normalitate. Arătându-le că viața poate fi bună, acestor copii li se oferă optimism și o viziune corectă despre viață.

Scopul este de a oferi ocazia copiilor proveniți din familii defavorizate să participe la activitățile taberei, și în acest fel să poată avea experiența de învățare în cadrul ei, prin care să îşi dezvolte aptitudinile de viaţă socială, de lucru în echipă, comunicare şi creşterea stimei de sine.

Dar pentru a se împlini acest lucru, este nevoie de sprijinul dumneavoastră, al nostru, al tuturor. 5 lei poate nu înseamnă nimic pentru unii, dar pentru acești copilași poate înseamna enorm de mult.

Cine dorește să ajute Filiala Covasna a Crucii Roșii Române pentru a organiza în luna iulie tabăra pentru 60 de copii nevoiași, poate merge la sediul Crucii Roșîi de pe strada Kós Károly nr. 7 din reședința de județ, sau poate suna la numărul de telefon +40 267 313 802.

„Pentru noi e foarte important ca acești copii să poate mânca de trei ori pe zi. Dacă îi întrebăm la final ce a fost cel mai plăcut din toată experiența, ei zic că faptul că au putut să mănânce cât au vrut. Avem subfiliale în 18 localități și voluntarii de acolo recrutează copiii care au între 6 și 13 ani și nu au mai fost niciodată în tabără. În general merg între 50 și 60 de copii, dar mergem cu aproximativ 50 de voluntari pentru că trebuie să ai grijă de acești copii la fiecare pas. Am încercat multe tipuri de strângere de fonduri, dar aproape fără folos. Cred că există doar un procent de 5% din populație care este sensibilă la astfel de probleme. Alții, cam 10% donează ocazional, dar în rest nu avem cultura asta de a ajuta. Firmele mari donează cu un scop de obicei, iar adesea scopurile noastre nu par la fel de importante. Încercăm să facem ce putem ca să strângem fondurile necesare”, ne-a declarat Papp Adolf, directorul Crucea Roșie Română, filiala Covasna.

O parte din suma necesară, adică 8.200 de lei, s-a strâns din donații, în cadrul evenimentului „Weekend în familie”, organizat de Crucea Roșie Covasna la ediția din acest an a Zilelor Sfântu Gheorghe. Acești bani nu sunt suficienți, motiv pentru care Crucea Roșie Covasna continuă campania de strângere de fonduri pentru organizarea taberei în perioada 10-16 iulie 2019.

 

Crucea Roșie Română Filiala Covasna organizează aceste tabere pentru copii de 28 de ani, iar numărul total al elevilor care au luat parte la aceste tabere este de peste 2.500.

 

Larisa AXINIA

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail