Ziua de 15 iunie 2014 a început cu o slujbă oficiată de către preotul Sergiu Aga, paroh la Biserica „Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului” din Orhei, căruia i s-au alăturat preoții astriști sosiți din țară la cea de-a XX-a ediție a „Deniilor Eminesciene”.
S-au împărțit și aici, spre bucuria enoriașelor, calendare, icoane și revista „Grai Românesc” donate de protopopiatul județului Covasna, după care ne-am îndreptat spre locul de întâlnire al celor peste 4o de despărțăminte și cercuri Astra, din care 15 au fost din România: Iași, Pașcani, Sibiu, Brașov, Năsăud, Salva, Nepos, Poiana Ilvei, Cluj-Napoca, Gherla, Covasna-Harghita, Botoșani, Piatra Neamț, Vaslui. De peste graniță au participat delegați din Serbia (Valea Timocului ) și din Ucraina ( Cernăuți ). Îmbrăcați în costume naționale sau doar cu sufletul în sărbătoare, toți astriștii au venit cu flori, coroane, ștergare, coșuri cu colaci în care au pus toată dragostea și prețuirea lor. Înfiorați de amploarea evenimentului, ne-am alăturat coloanei formate, în fruntea căreia era Fanfara Liceului Teoretic „Principesa Natalia Dadiani” din Chișinău, și-am pornit într-o procesiune către Gimnaziul ,,Mihai Eminescu” unde a avut loc inaugurarea bustului poetului Mihai Eminescu realizat de sculptorul Mircea Ștefănescu din Iași. De notat că ASTRA ieşeană a finanţat instalarea de busturi ale lui Mihai Eminescu în multe locuri din afara granițelor țării, la Odesa, în satul Feşteliţa, raionul Ştefan Vodă, în regiunea Cernăuţi din Ucraina. La dezvelirea oficială a bustului au participat: primarul oraşului Orhei, Vitalie Colun, preşedintele raionului Orhei, Ion Ştefîrţa, deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, Elena Frumosu, care au adresat pe rând câte un cuvânt de mulțumire ASTREI, pentru că a ales omagierea a 125 de ani de la moartea marelui poet în orașul lor, simțindu-se onorați și fericiți pentru acest dar care va rămâne un semn al dragostei de netăgăduit pentru următoarele generații. Oficierea slujbei de pomenire a fost momentul de reculegere cel mai desăvârșit la care am asistat vreodată. Nu pot descrie în cuvinte senzația de sfâșiere pe care am simțit-o, nu cred că-mi aparținea doar mie, era o stare de suflet generată de un dor imens care a explodat când s-au auzit acordurile melodiei interpretată de Doina și Ion Aldea Teodorovici, care tind să cred că este imnul lor de suflet: „Mă uscam de dor, în piept cu plânsul/ Nu ştiam că dor mi-era de dânsul,/ Nu ştiam că doina mi-o furară/ Cu străvechea şi frumoasa ţară ”. Citisem undeva că „lacrimile sunt sentimente care nu pot fi exprimate întotdeauna”, dacă ar fi să parafrazez aș spune că și florile sunt sentimente care nu pot fi exprimate, dar se vedea pioșenia în gestul fiecăruia dintre cei care depuneau o floare la statuia poetului. Ulterior, în incinta gimnaziului, a fost prezentat un spectacol folcloric susținut atât de elevii-gazdă cât şi de oaspeţii sosiți special pentru această manifestare artistică de înaltă ținută, o paradă a portului, dansului și tradițiilor specifice fiecărei zone. A urmat festivitatea de premiere a președinților Despărțămintelor ASTREI, pentru întreaga activitate avută pe parcursul Deniilor și a programului transfrontalier „Carte românească pentru Basarabia” care s-a desfășurat pe tot parcursul celor douăzeci de ediții ale Deniilor eminesciene. După-amiază am vizitat Complexului turistic ,,Orheiul Vechi”, sat Butuceni și mănăstirea Curchi, un loc cu totul special, înconjurat de dealuri stâncoase și lunci de un verde crud, unde râul Răut pare a sta la straja liniștei și păcii de aici despre care nu am să scriu pentru a nu-i știrbi frumusețea, dar care nu trebuie să lipsească de pe lista obiectivelor ce trebuie vizitate de către cei pe care pașii îi vor purta pe aceste meleaguri.
Dincolo de frumusețea excursiei, marea binecuvântare este faptul că am cunoscut oameni de o calitate excepțională de la care am învățat cât de important este nu doar să păstrezi valorile, ci să le și valorifici. Orice soartă ar avea Deniile ajunse la cea de-a XX-a ediție, un lucru este cert, acela că și-au atins scopul propus, legătura dintre cele două țări este atât de puternică încât nu știu să existe ceva pe lume să o poată frânge. Se spune că „dragostea are nevoie de două aripi, a celui care iubește și a celui care este iubit”. Condiția este îndeplinită perfect pentru că nicăieri nu am văzut atâtea suflete deschise spre îmbrățișare și de o parte și de cealaltă a Prutului. Dincolo de toate acțiunile de promovare a culturii, de mare importanță este sprijinul oferit elevilor pentru a studia în România, de a participa la taberele organizate în România pentru copiii din Basarabia, toate înfăptuite datorită prof. Areta Moşu, preşedinta Despărţământului ,,Mihail Kogălniceanu’’din Iaşi prin programe numite atât de inspirat „Deniile Eminesciene” ori „Acasă la noi”. Tot ce s-a desfășurat de la slujba de pomenire de la Biserica Sfânta Parascheva din Iași până la ultimele fotografii făcute pe malul Prutului înainte de intrarea în țară m-au făcut să mă simt ca într-un basm în care plutea dragostea, credința, prețuirea și recunoștința față de tot ce ni s-a îngăduit să trăim, căci peste toate a vegheat bunul Dumnezeu care ne-a dat-o pe Areta Moscu ca întemeietor al unei ctitorii de suflet ce niciodată nu va putea fi dărâmată, apropierea între frații care sorb din aceeași fântână strămoșească: limba românească.
Aș fi vrut să trag o concluzie după această călătorie, să scriu despre patriotismul care m-a încercat, despre dragoste, bucurie și mândria de a fi român, despre multe alte valori ale vieții pe care le-am cam uitat, dar voi încheia cu o mică întâmplare din ultima zi, 16 iunie 2014. Ne aflam în primăria satului Boșcana, unde a avut loc pe lângă alte lansări editoriale și prezentarea cărții „Mărturii de la românii din jurul României” (Bulgaria, Serbia, Ungaria, Ucraina și Republica Moldova) a scriitorului Corneliu Filip din Botoșani, ocazie cu care i s-a conferit titlul de cetețean de onoare al comunei unui personaj al cărții, nonagenarului Ștefan Bulhac, un om mărunțel dar cu o istorie de viață zbuciumată de încercări, care și-a păstrat zâmbetul și seninătatea de parcă nu ar fi pătimit nimic. La această sărbătoare au participat și copii ai școlii din sat care au venit să ofere flori, mândri de eroul lor. Am întrebat două fetițe care se aflau în apropierea mea dacă știu cum îl cheamă pe primarul din localitate. Au ridicat din umeri spunându-mi: „Nu”, dar știau cine este Ștefan Cel Mare și Mihai Eminescu…
Mihaela Aionesei, Târgu Secuiesc
