„Muzica apropie nu doar oamenii unii de alții, ci și pe om de Dumnezeu”. Acesta a fost gândul care l-a condus pe Szabó József (Jocó), un tânăr muzician din Sfântu Gheorghe, să înființeze corul „Harmónia”, un cor care, aşa cum sugerează şi numele său, doreşte să ajungă la sufletele oamenilor prin armonia dintre voci, prin armonia dintre membrii săi şi spectatori.

Totodată, Szabó Jocó și–a propus să promoveze muzica de cor în mediul rural și să încurajeze formațiile corale din comune și sate, să viseze, pentru că, spune el, ” în artă este foarte important să ai visuri foarte mari!”

Despre activitatea sa și a Corului pe care îl coordonează, Szabó Jocó, ne-a spus mai multe în cadrul interviului pe care vi-l prezentăm astăzi.

–          Vă rog să ne spuneți care este povestea Corului „Harmónia”, când și cum s-a înființat acesta!

–          Povestea Corului începe în anul 2013, este un cor foarte tânăr… ne- am început activitatea cântând la o Biserică din Sfântu Gheorghe, în luna octombrie, 2013. Chiar în acel an, de Crăciun, a avut loc primul nostru concert, după care am pregătit doar piese religioase, dar ulterior, ne-am îmbogățit repertoriul. Spre exemplu, anul trecut, la „Zilele Sfântu Gheorghe” am cântat și piese în limba engleză și am văzut că astfel publicul poate fi atras și am început un alt stil, introducând chitară, bass, clape în piesele pe care le interpretăm. În luna august 2014 am înființat și o asociație – Asociația „Harmónia” ca să putem face proiecte și să putem să avem visuri mari. Ulterior, din septembrie 2014, nu am mai repetat în Biserică, pentru că am spus că dorim să trecem la un alt nivel, să introducem boxe, microfoane, instrumente, și am început să facem repetiții la Școala Populară de Artă și Meserii din Sfântu Gheorghe, unde sunt profesor de muzică. Acolo am găsit o sală mare și am putut să ne desfășurăm altfel activitatea și să ne îmbogățim repertoriul. Acum, în general, dorim să ne concentrăm asupra muzicii de film și să aducem și noi ceva în plus pieselor alese.

Revenind, ideea înființării acestui cor a venit după ce am terminat Facultatea. Și la facultate am studiat dirijat coral, dar nu aveam încredere în mine, atunci (…). În timp, mi-am dat seama că vreau să fac mai mult, să înființez un cor, un cor în care membrii să vină de plăcere, să cânte din suflet, nu din obligație. Astfel, am început să pun bazele Corului „Harmónia ”. Am început cu 4-5 persoane.

–           Astăzi care este componența Corului „Harmónia ”?

–          În luna ianuarie a acestui an, Corul a ajuns la 25 de membri, atât muzicieni amatori, cât și persoane cu studii muzicale, muzicieni profesioniști. Membrii au vârste cuprinse între 16 și 26 de ani. Dorim ca începând cu luna septembrie a acestui an, să ne dezvoltăm, să ne mărim echipa.

Muzică din pasiune

Cine se poate alătura Corului, cine poate deveni membru?

–          Acum vom căuta mai mult băieți, dar dacă cineva își dorește din suflet să vină, să ni se alăture, o poate face oricând. Calitatea cea mai mare pe care o căutăm la cei care doresc să ni se alăture este calitatea de om. Vrem să fim oameni între oameni, să fim toleranți unii cu alții. Sensul Corului nostru este armonia, armonia atât în muzică, dar și între membri. Dacă nu simțim că facem ceea ce facem pentru că ne dorim cu adevărat, pentru plăcerea și sufletul nostru, mai bine nu facem. Deci, poate deveni membru oricine, dacă are înclinații spre muzică, dacă are voce, dar cea mai mare cerință este să fie dedicat (…).

–          Aș dori să ne spuneți mai multe despre proiectele din acest an ale Corului, ale Asociației „Harmónia ”.

–          În primul semestru al acestui an, am avut un proiect privind realizarea unei întâlniri corale, o întâlnire de coruri sătești, adică am invitat coruri din orașe mici sau din sate. Dintre aceste coruri, patru au venit la „Zilele Sfântu Gheorghe” și, din ceea ce am simțit, cred că proiectul a ieșit foarte bine. După aceea, am început să mă concentrez asupra unui turneu. Am avut un turneu în Praga, din care ne-am întors zilele trecute.

 

Corul „Harmónia ” a reprezentat România la o întâlnire corală din Praga . .

–          Spuneți-ne, vă rog, mai multe despre acest turneu!

–          În ianuarie am primit invitația de a susține un concert în Praga, în cadrul unei întâlniri a corurilor (…). Au participat peste 50 de coruri din 11-12 țări. Din România nu a participat nimeni, am fost doar noi. Din Ungaria au participat șapte coruri, dar și din alte țări: Franța, Grecia, Bulgaria etc. În cadrul acestui eveniment am încercat să creăm niște relații cu corurile participante și am și reușit să stabilim legături cu cinci coruri și, astfel, la anul vom avea un turneu în Ungaria, în cinci locații diferite.

În ceea ce privește repertoriul pe care l-am pregătit pentru acest eveniment, i-am întrebat pe organizatori ce se dorește și ni s-a spus că acest evenim„nt este foarte deschis, neconvențional. Am pregătit  piesa „ Hallelujah” din filmul „Shrek” sau ”You raise me up” – Josh Groban, sau piese precum „Oh, happy day”, „Stand by me”, „Tears in heaven” și, în general am cântat  în limba engleză, dar am avut și două piese în limba maghiară, deoarece, în biserica în care am cântat am avut și public maghiar. Am avut trei concerte în Praga. În primul concert am avut succes mai mult la publicul ceh – am avut cam 100 de spectatori în biserică; la al doilea concert au venit cam de cinci ori mai multe persoane ca în prima zi, deci nu au avut loc nici în picioare și șapte coruri maghiare au venit să ne asculte (…). A fost primul nostru turneu în străinătate.

Promovarea muzicii corale, în mediul rural: „În artă este foarte important să ai visuri foarte mari!”

 

–           Aminteați „Întâlnirea corală” prin care ați încercat să promovați muzica de cor, în mediul rural. Cum s-a născut acea inițiativă?

–          Mai mult de trei ani, am predat muzică și la sat, am fost profesor la sat, dar și în orașe mici și am simțit că acolo, persoanele cu talent muzical, cu înclinații spre muzică nu prea au unde să se exprime …și cea mai mare idee a fost aceea de a le oferi acestor persoane ocazia să fie pe scenă, să iasă mediul lor, să cânte și pe alte scene decât cele din localitatea lor. Astfel, anul acesta, am pornit prima întâlnire a corurilor sătești, la Sfântu Gheorghe și ne dorim ca acest eveniment să continue (…). Prin acest proiect mi-am propus să motivez atât corurile, cât și pe dirijorii corurilor să aibă visuri…Eu cred că în artă este foarte important să ai visuri foarte mari!

 

„Muzica vine din suflet”

–          Cum considerați că este direcția actuală a muzicii corale din România?

–          Consider că tinerii s-au schimbat, datorită internetului, tehnologiei, însă metoda de predare și de învățare a muzicii nu s-a schimbat de 50 de ani. Muzica nu a reprezentat nici la început ceva dur sau ceva care trebuie neapărat făcut, ci a fost ceva care vine din suflet (…). Copiii, tinerii din cor au așteptări, trebuie să fie motivați. Eu vreau să motivez membrii prin zâmbet, cu discuții (…).

–          Ce ne puteți spune despre publicul dumneavoastră?

–          Muzica de cor este foarte bogată (…). Noi ne adaptăm în funcție de fiecare public, încercăm să împăcăm toate gusturile. Abordăm un stil între muzica veche și cea modernă și încercăm să facem ca tinerii și nu numai, să se regăsească în piesele pe care le interpretăm.

–          Dacă doriți, vă rog să ne spuneți care sunt planurile Corului pentru perioada următoare.

–          După septembrie, mi-aș dori să ne îmbogățim echipa, dar și repertoriul.

–          Care este cel mai frumos moment din activitatea Corului?

–          În Praga, după ce am avut concertele planificate, am avut parte de cel mai frumos lucru, la care nici nu ne-am așteptat. După ultimul concert, am intrat într-o biserică de acolo și a venit cineva la mine și m-a întrebat dacă sunt din Corul „Harmónia”. Am rămas surprins și am răspuns afirmativ. Persoana respectivă ne-a spus că a fost la concertul nostru cu o seară înainte și m-a rugat foarte mult să cânt ceva acolo, pe loc. Am acceptat și am început să cânt singur – piesa „You raise me up” – și când au auzit ceilalți membri ai corului – care erau în curtea bisericii – că am început să cânt, au intrat în biserică, ne-am așezat cu toții în cerc, ne-am prins de mâini și am cântat împreună și toată lumea a plâns. Acela a fost cel mai frumos moment de până acum (…).

–          În final, dacă doriţi să transmiteţi un mesaj cititorilor noştri…

–          Ceea ce doresc să transmit este să avem încredere în Dumnezeu, în noi, dar şi în muzică, deoarece muzica leagă nu doar om cu om, ci şi pe om cu Dumnezeu. Totodată, doresc să le transmit cititorilor să asculte muzică de calitate (…) – muzică pentru suflet şi să încerce să dezlege mesajul acesteia şi să înveţe din acesta!

 

A consemnat Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail