Județul Covasna va găzdui concursul național de protecție a mediului și ecoturism „Minunile naturii – pe cărările nebănuite ale țării”.

Concursul, ajuns la cea de-a VII-a ediție se va desfășura în perioada 11 – 14 iunie, fiind organizat  la Palatul Copiilor Sfântu Gheorghe.

„Este a șaptea ediție. În fiecare an, în acest concurs sunt patru aplicanți – Palatul Copiilor Botoșani, Clubul Copiilor Întorsura Buzăului, Palatul Național al Copiilor (București) și Palatul Copiilor Sfântu Gheorghe. Anul acesta ne-a revenit nouă rândul să organizăm acest concurs, deci vom fi gazda acestui proiect.” – a declarat ieri, directorul Palatului Copiilor Sfântu Gheorghe, Kerekes Jeno.

Potrivit acestuia, ediția actuală a competiției este derulată la Sfântu Gheorghe, de către Palatul Copiilor Sfântu Gheorghe,  Ministerul Educației Naționale, Inspectoratul Școlar Județean Covasna, cu sprijinul Agenției pentru Protecția Mediului, Gărzii de Mediu Covasna, Asociației „Natura Schola”, Asociației „Fritillaria meleagris” și al Primăriei și Consiliului Local Sfântu Gheorghe și al Consiliului Județean Covasna.

Directorul Palatului Copiilor Sfântu Gheorghe a declarat că vor participa 60 de concurenți din 16 județe ale țării, cuprinși în 20 de echipaje și fiind însoțiți de profesori.

În prima etapă (realizată prin corespondență), fiecare echipă a întocmit un studiu, sub formă de proiect de identificare, protejare și punere în valoare a unui obiectiv (de preferință din zonă sau din județ) necunoscut sau mai puțin cunoscut publicului larg, în vederea  promovării acestuia și includerea în circuite și / sau ghiduri turistice. Proiectele realizate în cadrul primei etape vor fi prezentate în etapa a doua, luni, la Sfântu Gheorghe. În aceeași zi, luni, 12 iunie, concurenții vor participa la o „căutare de comori”, în oraș, pe baza unei hărți, iar marți, 13 iunie, vor participa la o „vânătoare de comori” în județul Covasna, dar și la alte activități.

Concursul urmărește să atragă atenția asupra protecției mediului și vizează educația ecologică a copiilor, a spus directorul Kerekes Jeno.

Ana Ciorici Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail