Studenții în an terminal sau absolvenții unei facultăți din țară, se pot înscrie până în 23 iunie (a.c.) la concursul Cel mai bun student”, lansat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, în parteneriat cu Universitatea Sheffield și Fischer International. Pot participa cei care nu depășesc vârsta de 26 de ani până la finalizarea competiției. Pentru înscriere, cunoașterea limbii engleze este o condiție esențială.

Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României (FDVDR), organizează în parteneriat cu Universitatea Sheffield și Fischer International, concursul Cel mai bun student, adresat studenților în an terminal și absolvenților de facultate, care nu depășesc vârsta de 26 de ani, la data finalizării competiției. Potrivit regulamentului postat pe site-ul concursului, www.fundatiadanvoiculescu.ro, cei interesați participe trebuie îndeplinească următoarele criterii: să fie cetățeni români sau rezidenți în România, să fie studenți la o facultate din România sau să fi absolvit o formă de învățământ superioară, să cunoască limba engleză la un nivel avansat – un certificat  de atestare a cunoștințelor fiind un plus; să fie de acord cu publicarea numelui pe pagina web dedicată concursului și să confirme că a citit și că a înțeles regulamentul concursului și că este de acord în totalitate cu termenii și condițiile prezentate în acesta. Înscrierea în concurs se realizează exclusiv prin completarea unui formular tip, disponibil pe site-ul concursului – www.fundatiadanvoiculescu.ro. Conform regulamentului postat pe site-ul amintit, pentru înscriere sunt necesare următoarele informații: nume, prenume, localitate, domiciliu, adresă de email, număr de telefon, facultate, CV- model european, scrisoare de motivație în limba engleză, transmisă la adresa de email [email protected]; eseu în limba engleză pe o temă dată (maxim 500 de cuvinte). De asemenea, trebuie transmise informații/ documente/ diplome/ fotografii care să susțină candidatura (de exemplu –copia unui raport de activitate din cadrul unui ONG, etc). Înscrierea participanților este gratuită.

 

Calendarul concursului

Concursul se desfășoară în mai multe etape.

 Prima etapă, derulată în perioada 23 mai- 23 iunie (a.c.) constă în înscrierea participanților prin completarea, corectă, a formularului de concurs.

În etapa a II-a – desfășurată în perioada 24 iunie – 7 iulie 2014, va avea loc evaluarea aplicațiilor primite în prima etapă a concursului de către un juriu de specialitate format din profesori universitari și reprezentanți ai organizatorilor și partenerilor. Se vor alege 10 finaliști. Etapa a III-a  – ce are loc în 4 iulie 2014, constă în anunțarea finaliștilor. În etapa a IV-a – 5 – 6 iulie, cei 10 finaliști vor participa la un interviu în urma căruia va fi ales CEL MAI BUN STUDENT al anului 2014. Interviul va fi susținut în fața unei comisii de specialitate formată din reprezentanți ai organizatorilor și profesori universitari. Finaliștii vor primi din partea Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României materiale educaționale și vor avea prioritate în participarea la cursuri, seminarii/workshop-uri sau alte proiecte organizate de către FDVDR pentru tineri. În urma interviurilor finale se va alege marele câștigător al concursului. Anunțarea câștigătorului se va face în data de 10 iulie (a.c.), iar numele acestuia va fi publicat pe siteul www.fundatiadanvoiculescu.ro. În 17 iulie (a.c.) va avea loc festivitatea de premiere.

Premii

Marele premiu al concursului constă într-o bursă în valoare de 9.800 euro la programul de Master în Marketing, Advertising and PR, care se va desfășura în București începând cu luna octombrie 2014. Programul de Master este oferit de Universitatea Sheffield, împreună cu SNSPA București – Facultatea de Comunicare și relații publice. Potrivit informațiilor postate pe site-ul concursului, sunt puse la bătaie și alte premii pe lângă marele premiu, 2 laptop-uri, 10 cursuri de gramatică de limba engleză, 10 vouchere pentru materiale educaționale achiziționate de la Fischer International, 10 premii constând în cărți pentru perfecționarea limbii engleze – oferite de Fischer International. Conform aceleiași surse, finaliștii concursului vor primi, toți, o bursă parțială care acoperă 40% din taxa de școlarizare a programului de master oferit de Universitatea Sheffield la București împreună cu SNSPA București – Facultatea de Comunicare și relații publice.

Regulamentul concursului, formularul tip de înscriere și alte detalii pot fi găsite accesând site-ul www.fundatiadanvoiculescu.ro, sau linkul http://www.fundatiadanvoiculescu.ro/2014/04/cel-mai-bun-student/.

A.C.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail