Cunoscuta și îndrăgita artistă NICOLA va susține câte un concert în noaptea de Anul Nou în Sfântu Gheorghe și în orașul Întorsura Buzăului.
În municipiul reședință de județ, Nicola va deschide petrecerea de Revelion la ora 23.15, potrivit organizatorilor – Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe și Casa de Cultură „Kónya Ádám”.
„La miezul nopții, petrecăreții din centrul orașului se vor bucura de un foc de artificii, după care Nagy Feró și trupa Beatrice vor concerta pe scena din Piața Libertății. Conform tradiției, al doilea foc de artificii va avea loc la ora 1:00, urmat de formația Beatrice, care va încânta publicul până la ora 1:45”, menționează organizatorii.
La Întorsura Buzăului, sărbătoarea de sfârșit și început de an se derulează sub sloganul „Suntem o comunitate și de Revelion” și are loc în parcarea Primăriei.
Pe scenă vor urca artiștii Ciro de Luca, de la ora 22.00, Mike Zetter, la ora 23.00 și NICO, de la ora 1.00.
LA MULȚI ANI frumoși, tuturor!
Maria Crețu-Graur
Sursa foto: https://playtech.ro