În cadrul proiectului Promovarea identității culturale românești din sud-estul Transilvaniei prin lucrări reprezentative”, Centrul European de Studii Covasna-Harghita (CESCH) a reușit să editeze și să tipărească, în anul 2024, cinci volume dedicate unor personalități care s-au născut sau au activat în Transilvania de Sud-Est, sau care au marcat evenimente importante din istoria locală şi naţională.

Cele cinci volume din cadrul proiectului finanțat de Secretariatul General al Guvernului României, prin Serviciul Dezvoltare Comunitară din cadrul Direcţiei Dezvoltare Comunitară, Bună Guvernare, Monitorizare Întreprinderi şi Instituţii Publice, sunt tipărite cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la înființarea Episcopiei Covasnei și Harghitei.

Potrivit Biroului de presă al CESCH, prin acest proiect s-a asigurat achiziționarea serviciilor de editare și distribuire gratuită a celor cinci lucrări cultural-științifice cu valoare deosebită pentru istoria, cultura și spiritualitatea populației românești din județele Covasna și Harghita şi a românilor, în general, după cum urmează:

  1. Profesioniștii noștri 39. Ana Dobreanu profesor, arhivist, istoric, ediție îngrijită de dr. Ioan Lăcătușu și ing. Ciprian Hugianu, Editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2024

Cel de-al 39-lea volum din colecția Profesioniștii noștri a Editurii Eurocarpatica a CESCH este dedicat doamnei Ana Dobreanu, profesor, arhivist, muzeograf, fost director al Arhivelor Naționale Harghita, specialist în limba și paleografia maghiară, lector universitar în cadrul Facultății de Arhivistică din București.

  1. Nistoreștii de Araci pe Golgota Întregirii Naționale, (2 volume), de Prof. univ. dr. Ioan VLAD, Prefață de Ioan Lăcătușu, Editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2024

Nistoreștii de Araci, jud. Covasna, constituie o familie română luptătoare pentru cauza românească, reprezentativă pentru etapa finală, războiul de eliberare și întregire națională, a luptei pentru Marea Unire.

  1. Familia creștin-ortodoxă în estul Transilvaniei între anii 1870-1919. Localitatea Brețcu, de Pr. Nicu Lazăr, Editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2024

Volumul prezintă viața familială românească ortodoxă din localitatea Brețcu, în perioada 1870-1919, dinamica și structura cununiilor (căsătoriilor), a nașterilor și a deceselor.

  1. Personalitatea duhovnicesc-morală a Sfântului Nicolae Velimirovici, de Pr. dr. Laurențiu-Gabriel PANCIU, Editura Grai Românesc, Miercurea Ciuc, 2024

Volumul descrie viața, doctrina, trăirile filocalice și mărturii ale Sfântului Nicolae Velimirovici.

  1. Structuri interconfesionale și ecleziale în viața românilor din Gheorgheni-Ciuc, în perioada 1918-1940, de Pr. dr. Laurențiu-Gabriel PANCIU, Editura Grai Românesc, Miercurea Ciuc, 2024

Volumul prezintă structurile interconfesionale ecleziale, socio-culturale, învățământul și viața socială din spațiul multietnic și pluriconfesional în viața românilor din Gheorgheni-Ciuc, în perioada 1918-1940.

***

De la înființare și până în prezent, Centrul European de Studii Covasna-Harghita și-a propus să introducă în circuitul public informații referitoare la istoria, patrimoniul etnografic și cultural românesc din județele Covasna și Harghita, la personalitățile care s-au născut sau au activat în Transilvania de Sud-Est, precum şi marcarea unor evenimente importante din istoria locală şi naţională.

Maria Crețu-Graur

Sursa foto: Centrul European de Studii Covasna-Harghita

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail