Teatrul Naţional din Novi Sad (Serbia) va participa la Festivalul internaţional de teatru Reflex, ce va avea loc luna aceasta la Sfântu Gheorghe, cu spectacolul Pescăruşul după Cehov, un spectacol-maraton cu o durată de şase ore şi jumătate.

Acesta va fi jucat în zilele de 20 şi 21 martie pe scena mare a teatrului din Sfântu Gheorghe, cu trei pauze de câte jumătate de oră, în cea de-a doua zi fiind programată şi o întâlnire între spectatori şi actori în spaţiul expoziţional de artă contemporană Magma.

Cea de-a treia ediţie a festivalului „Reflex”, organizat de teatrul maghiar „Tamasi Aron” din Sfântu Gheorghe va avea loc în perioada 18-31 martie şi se doreşte a fi un „punct de întâlnire” al celor mai diverse stiluri artistice şi teatrale contemporane din Centrul, Estul şi Vestul Europei.

Festivalul va aduce aduce la Sfântu Gheorghe trupe din Ungaria, Serbia, Polonia, Lituania, Austria şi România, cu spectacole remarcabile, cum ar fi „Miranda” al companiei OKT din Vilnius, în regia lui Oskaras Korsunovas sau „Moliendo café”, coproducţie a companiei Csiky Gergely şi Teatrului German din Timişoara, în regia lui Silviu Purcărete.

Printre invitaţi se mai numără compania Pinter Bela din Budapesta cu spectacolul „Secretele noastre”, Teatrul Odeon din Bucureşti cu spectacolul „Contra democraţiei”, în regia lui Alexandru Dabija, Teatrului Naţional din Budapesta cu „Visul unei nopţi de vară”, în regia lui David Doiasvili şi Teatrul Novosadsko Pozoriste din Novi Sad cu „Opera Ultima” în regia lui Kokan Mladenović. Pe lângă acestea vor fi prezentate şi spectacole ale unor trupe din Sfântu Gheorghe, vor avea loc colocvii, dezbateri şi alte evenimente conexe.

Directorul teatrului „Tamasi Aron”, regizorul Bocsardi Laszlo, a declarat că pentru a evita o „selecţie subiectivă” a spectacolelor invitate la festival a decis să vizioneze spectacole premiate în ţările lor sau care au reuşit să câştige premii la festivaluri din alte ţări, deci care au girul specialiştilor.

„Teatrul este o posibilitate de a opri timpul, este o posibilitate foarte importantă astăzi de a fi împreună câţiva oameni care se adună într-un locaş unde dispare viaţa din afară şi începe ceva, o poveste, un vis, ceva foarte, foarte straniu, care la prima vedere nu are nimic comun cu viaţa, dar de fapt este o mărturisire foarte specială despre viaţa noastră”, a declarat Bocsardi Laszlo.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES . .

 www.agerpres.ro

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail