. . Interviu cu Alexandra Pintrijel Hagiu, organizatoarea șezătorilor intitulate „Femeile din Ținutul Căciularilor cos iie”.
Alexandra Pintrijel Hagiu, soție de preot și mamă, îmbină firul vieții sale cu firul tradițiilor lăsate de străbuni. În urmă cu câteva luni a inițiat acasă, în Zăbala, șezătoarea intitulată „Femeile din Ținutul Căciularilor cos iie”. Mame, fiice, din zonă și nu numai, au participat atunci la întâlnire, întâlnire ce amintea de vremurile de altădată. Și pentru că a avut succes, șezătoarea a ajunsă fie organizată lunar.
O nouă ediție are loc sâmbăta aceasta. „Femeile din Ținutul Căciularilor cos iie” la Brețcu, fiind deschis astfel șirul „Șezătorilor călătoare”, spune Alexandra Pintrijel Hagiu, în cadrul interviului pe care ni l-a acordat și pe care vi-l prezentăm astăzi.
– Tradiția șezătorilor își continuă frumos existența, în zona Zăbalei. Sub egida „Femeile din Ținutul Căciularilor cos iie”, chiar în casa dumneavoastră din Zăbala ați organizat șezători. De unde dragostea pentru aceste adunări?
– De la Dumnezeu şi un pic de la mine. Ce este mai frumos decât să se întâlnească fraţii şi să fie împreună pentru o lucrare atât de frumoasă cum este veşnicia?
– Ați crescut într-o familie credincioasă, iubitoare de tradiții. Care sunt amintirile cele mai dragi din copilăria dumneavoastră?– Majoritatea amintirilor dintre cele mai dragi le am legate de moşul meu, Ion Hagiu. Aş spune unul din sufletele pereche. Şi credeţi-mă că nu ar ajunge un ziar întreg să le povestesc.
Despre șezătorile copilăriei sale: „Cele mai frumoase şi mai dulci ca un fagure de miere!”
– Ați participat și în copilărie la șezători? Dacă da, cum erau atunci șezătorile?
– Pentru mine, primele şezători la care am participat au fost cele care se făceau toamna târziu şi iarna, în jurul sobei cu moşu’ care ne cânta la chitară despre „Căciula care nu se dă jos din cap” şi cu bunica – ea împletind şosete și zicându-ne poveşti. Ei doi stăteau pe scaune şi noi, nepoţii, peste tot. Unul – cuminte în poala bunicii, altul – pe pat, cu ochii închişi visând la versurile duioase ale moşicului, altul – sub masă, jucându- se cu berbecuţii din castane şi altul – sorbind dintr-o cană cu ceai îndulcită cu mierea de la albinele ce trăiau în prisaca de basm a moşului nostru. Pentru mine, aceste amintiri sunt şezătorile copilăriei, cele mai frumoase şi mai dulci ca un fagure de miere, menitesă-ţi îndulcească toată viaţa.
– Cum s-au născut șezătorile pe care le organizați sub egida „Femeile din Ţinutul Căciularilor cos iie”?
– Şezătoarea „Femeile din Ţinutul Căciularilor cos iie” s-a născut ca un răspuns la chemarea străbunelor noastre de a coase alături de ele în haina istoriei, să lăsăm și noi pentru mai departe viața noastră scrisă-n pânză, fiicelor noastre!
Această chemare a venit din mine atunci când un gând a încolţit din sămânţa pusă cu grijă, şi n-a întârziat ca să crească: acela de a-mi coase iia pe care apoi să o las fetiţei mele, nepoatei, strănepoatei, un fir de lumină în veşnicie!
Apoi m-am gândit: ce ar fi dacă aş organiza o şezătoare unde să vină mai multe femei să ne coasem iile împreună?
Astfel, la început mi-am dorit să mai găsesc măcar două femei care sa-mi împărtăşească gândurile, să pornim împreună la drum.
Apoi am lăsat ca lucrurile să decurgă de la sine pentru că totul a decurs atât de frumos.
La prima șezătoare am fost mai puţine, dar la următoarele ne-am adunat din ce în ce mai multe.
– Cât de des se desfășoară aceste șezători?
– Ne întâlnim o dată pe lună. Mergem şi la Şezătoarea din Voineştii Covasnei, organizată de doamna Luminiţa Bunghez.
– Cum au decurs șezătorile pe care le-ați organizat până acum?
La prima şezătoare ne-am întâlnit şi am discutat despre iie, tehnici de coasere şi materiale, tipuri de aţe. La următoarele şezători ne-am apucat de lucru, am croit, am cusut ajurul bucăţilor componente iiei şi apoi fiecare a început să-şi coase modelul ales. La fiecare şezătoare, casa şi ciuperca din Poiana Sintiliei, unde ne-am întâlnit, au fost înveşmântate în haine de sărbătoare, cu costume populare foarte vechi, dar şi ii cusute recent de doamne pricepute. Aşa încât pot spune că la fiecare şezătoare împreună cu noi au participat şi străbunii noştri cei care le-au purtat şi le-au cusut printre zâmbete de fericire şi împlinire, lacrimi, frământări şi oboseală, stări specifice fiecărei mame şi fiecărui tată.
-De unde procurați materialele pe care coaseți iile?
-O parte din materialele folosite la confecţionarea iilor le-am cumpărat de la un depozit de materiale din comuna Cacica, judeţul Suceava, iar altele de la un magazin online. Aţele pe care le folosim sunt mai la îndemână, în magazinele de profil.
-Ce se întâmplă cu iile realizate în cadrul acestor șezători?
-Fiecare iie este a celui care o coase şi face ce crede de cuviinţă cu ea.
-Cine poate participa la șezătorile pe care le organizați și cine a participat, până acum, la acestea?
-La şezători participă cei care doresc să înveţe şi să coase iie, cei care practică orice meşteşug şi au dragoste să-l împărtăşească şi altora! Nelipsiţi şi foarte importanţi sunt copiii, care văd şi se implică în activităţile părinţilor și astfel avem siguranţa că atunci când vor creşte, vor duce tradiţia mai departe. De-a lungul întâlnirilor, am avut alături de noi doamne care ne-au ajutat foarte mult! Ţin să le mulţumesc din suflet pentru dragostea lor de-a dărui şi altora din priceperea şi experienţa lor: doamna Elena Oprea, mamă de triplete şi consăteană a mea, care merge şi la şezătorile ce se ţin în zona Braşovului şi care a cusut mai multe ii; domnişoara Ana-Maria Trandafir, care a venit tocmai de la Bucureşti de mai multe ori la şezătorile noastre ca să ne înveţe şi să ne arate comorile ei vechi şi noi, cusute de ea din cufărul pe care îl aduce mereu de la București. De asemenea, şi ea participă şi organizează şezători la ea acasă; doamna Doina Nistor din Braşov care a venit la una din şezători cu alaiul de păpuşi din basmul de demult. Doamna Doina Nistor i-a învăţat pe copii cum să confecţioneze şi să picteze păpuşile, fiecare plecând acasă cu câte o fărâmă de poveste.
Mulţumesc tuturor doamnelor care cos, ţes sau povestesc, celor care participă, au participat sau vor participa la şezători! Fără ele tradiţia nu ar merge atât de frumos mai departe!
„Femelie din Ținutul Căciularilor cos iie”, mâine, la Brețcu
-Sâmbătă va avea loc o nouă șezătoare, de data aceasta la Brețcu. De ce ați ales această locație?
-M-am gândit că ar fi bine dacă Şezătoarea ar prinde aripi de pasăre măiastră şi şi-ar vizita, însufleţind rând pe rând, toate cuiburile din ţinutul în care trăieşte ea, Ţinutul Căciularilor.
Aşa ne-am sfătuit cu bunul meu prieten dr. Mihai Tîrnoveanu, să facem prima Şezătoare din ciclul „Şezătorii Călătoare”, la Breţcu, pentru că acolo, cu ajutorul lui Dumnezeu, românii vor dărui costume populare copiilor de 1 Decembrie în cadrul acţiunii desfăşurate de Asociaţia Calea Neamului din care facem parte.
În cadrul Şezătorii de sâmbătă, vom lua măsuri copiilor, unele costume care sunt deja gata vor fi probate şi ce este mai important este că ne vom întâlni și, împreună, vom fi o mare familie!
Preotul şi doamna preoteasă (din Brețcu – n.r.) şi câteva bune prietene ne-au primit cu toată dragostea şi ne ajută la organizarea șezătorii de sâmbătă!
Vă aşteptăm şi pe dumneavoastră cu drag!
-Vor urma, deci, șezători și în alte localități din județ…
-Cu ajutorul lui Dumnezeu, vom ţine șezători în Târgu Secuiesc, Ojdula, Mărtănuş, Sfântu Gheorghe şi vor urma şi altele pe care le vom anunţa la momentul potrivit.
Organizează un curs de pictură pe sticlă: „Să pictezi o Icoană însemnă să înalţi cea mai sfântă rugăciune împreună cu Dumnezeu!”
-O altă activitate pe care v-ați propus să o derulați constă în organizarea unui curs de pictură pe sticlă. Ce ne puteți spune despre acest curs? Unde, când se va derula și cui se adresează?
-Cursul de pictură se adresează celui care doreşte să înveţe puţin din arta de a zugrăvi sticla şi cu har de la Dumnezeu să picteze Icoană. La curs îi aştept atât pe cei mici cât şi pe cei mari din toate părţile şi împrejurimile.
-Care este costul cursului?
-Costul cursului este costul materialelor folosite de fiecare în parte.
-Când v-ați descoperit pasiunea pentru pictura pe sticlă?
-Pasiunea pentru pictura Icoanei pe sticlă a venit în timp, după ce am pictat puţin şi pe lemn, piatră sau ou. Dar de departe, pentru mine mai dragă mi-a fost sticla cu tot ce însemnă ea: cum o pregăteşti, cum o pictezi şi cum cu unduirile ei reflectă lumina aşa încât Icoana parcă este vie.
– V-ați fructificat acest talent și în cadrul Facultății de Teologie „Andrei Șaguna”, din Sibiu?
– Un pic, da. Deoarece la Academia Andreiană din Sibiu nu se fac cursuri de artă sacră. Dar Dumnezeu mi-a hărăzit să am colegi care pictau extrem de frumos și împreună cu ei am organizat un mic atelier de pictură într-o sală de curs. Momentele în care eram împreună, pictam şi ne ajutam unii pe alţii au fost la fel de înălţătoare, la fel ca acelea din timpul privegherilor de noapte din Capela Facultăţii. Momente de înaltă comuniune! Să pictezi o Icoană însemnă să înalţi cea mai sfântă rugăciune împreună cu Dumnezeu!
-Și pentru că am atins acest aspect, vă rog să ne spuneți cum ați ales să urmați studiile Facultății de Teologie?
-Pentru că mi-am dorit să merg la Facultatea Sufletelor.
-Atunci, în perioada anilor de facultate, l-ați cunoscut și pe soțul dumneavoastră, părintele Cristian-Anthonio Pintrijel, preot la Paraclisul „Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul” și „Sfinții Mucenici Doctori fără de Arginți Cosma și Damian din Roma” al Spitalului de Recuperare Cardiovasculară „Dr. Benedek Geza” din Stațiunea Covasna? ––Acolo ne-am întâlnit, el în anul doi, eu în anul întâi.
-Ce presupune vocaţia de preoteasă?
-Preoteasa trebuie să fie un om obişnuit, dar care mai are încă ceva. Şi pentru că suntem şi noi oameni, să încercăm mereu să fim virtuoase, un model pentru oameni, dar îngăduiţi-ne şi greşelile pentru că ele fac parte din tendinţa noastră omenească. Ne puteţi ajuta să fim aşa cum vă doriţi, rugându-vă pentru noi.
-Cum este să fiți soția unui preot misionar de caritate?
-Un pic cam greu, dar foarte frumos! Cu mulţi oameni în jurul meu şi uneori singură, doar eu cu Dumnezeu.
-Cum decurge o zi din viața dumneavoastră?
-Sunt mamă şi soţie, toate activităţile importante sunt pentru familie şi comunitate, iar în restul timpului, puţin rămas, fac ceea ce îmi place: cos ii, pictez Icoane.
-Ce mesaj aveți pentru cititorii noștri?
-Iubiţi-vă mult, iertaţi-vă unora altora greşelile, întâlniţi-vă şi faceţi lucruri frumoase împreună! Aceasta este tot ce contează!
A consemnat Ana Alina Costache
