Acasă Știri Pagina 128
Poşta Română: Pensionarii îşi vor primi drepturile băneşti în intervalul 10 – 20 ianuarie 2020
Poştaşii vor începe să distribuie pensiile din data de 10 ianuarie, după ce Casa Naţională de Pensii Publice va vira marţi, 7 ianuarie, Poştei Române prima tranşă din drepturile sociale, informează luni Compania Naţională Poşta Română (CNPR). „Într-o lună obişnuită, Poşta Română primeşte prima parte a banilor de pensii cu trei zile înainte de […]
Ianuarie, o lună geroasă, dar în care se pot înregistra şi temperaturi maxime de 18-20 de grade; regim redus de precipitaţii
Preşedintele Iohannis a promulgat legea bugetului de stat pe 2020
Cea mai vârstnică persoană din lume, japoneza Kane Tanaka, a împlinit 117 ani
Loteria Română suplimentează cu câte 100.000 de lei fondul de câştiguri al categoriei I la Loto 6/49, la următoarele 5 trageri
Primăria Covasna, noi sume pentru dotarea Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU)
O PERSONALITATE PE ZI: Scriitorul francez Albert Camus
Continuă înscrierile în programul „Permis pentru viitor”
Ministerul Finanţelor vrea să împrumute în ianuarie peste 5 miliarde de lei de la bănci
Concertele anului 2020: Celine Dion – pentru prima oară la Bucureşti; revin David Garrett şi Judas Priest
2019, an plin pentru TAM: Turnee naționale și internaționale, proiecte, spectacole și festivaluri
Pârtia de schi de la Valea Mare – funcţională; pârtia de la Şugaş Băi – deschisă din 2 ianuarie
Sărbători religioase -31 decembrie
Un accident de circulație, soldat cu doi răniți ușor, înregistrat la nivelul județului Covasna în perioada minivacanței de Crăciun
Polițiști trimiși în judecată după denaturarea împrejurărilor comiterii unui accident rutier
Peste 870 de pacienți la UPU, în perioada sărbătorilor
Pârtia de la Valea Mare, deschisă, astăzi
„Mesagerul de Covasna”, la an nou, o nouă etapă a existenței sale
CFR – Unde suntem noi și unde sunt ei?
Bani pentru funcționarea primăriilor. Ce sume a primit județul Covasna?
Clasa Campionilor – A început concursul celor mai sportive clase din Sfântu Gheorghe
Programul Primăriei Sfântu Gheorghe în perioada sărbătorilor de iarnă
Program de Sărbători, la Biblioteca Județeană „Bod Péter”
RETROSPECTIVĂ 2019 Covasna: Anul implicării tinerilor în viaţa comunităţii
Concurs de talente muzicale pentru persoanele cu dizabilităţi; înscrieri până la sfârşitul lunii ianuarie
Jandarmii sunt alături de locuitorii județului Covasna în perioada Sărbătorilor
Zeci de daruri, pregătite și dăruite într-o acțiune de la inimă, la inimă
Echipamente noi pentru pompierii covăsneni
Preşedintele Iohanis şi premierul Orban – la slujba de pomenire a eroilor Revoluţiei din decembrie 1989 de la Patriarhie
Reclame
https://www.bursa.ro/
Curs valutar
Calendar
Arhive