Acasă Stiri locale Pagina 66
Primăria Sfântu Gheorghe va accesa fonduri europene pentru reabilitarea lacului din zona Gării
Primăria Sfântu Gheorghe va încerca să acceseze fonduri europene pentru reabilitarea lacului de agrement din zona Gării, lăsat în paragină în ultimii ani. Potrivit reprezentanţilor Primăriei, până la sfârşitul lunii martie, municipalitatea va depune spre finanţare acest proiect în cadrul Programului Operaţional Regional, iar, dacă va fi declarat eligibil, lucrările vor fi finalizate până în […]
Circulaţie îngreunată de viscol pe mai multe drumuri din judeţ
Campanie de promovare a vaccinării, lansată; Pieter Bult (UNICEF): Vaccinurile sunt sigure şi eficiente
Ordine de protecție emise de polițiștii din Turia și Întorsura Buzăului
Fundația „Mihai Viteazul”, privire în trecut și spre viitor: „Să acționăm întotdeauna în mod constructiv, generos și loial pentru România, pentru generațiile viitoare”
Ziua Culturii Naționale, marcată la Colegiul Național „Mihai Viteazul” prin activități specifice
Veniturile la bugetul general consolidat, în creştere cu peste 15%
Program mai lung, la ghişeul de Preschimbare Permise de Conducere
Facilităţi pentru proprietarii de maşini electrice – parcare gratuită, scutire de la plata impozitului şi staţii de alimentare
Primăria Sfântu Gheorghe vrea să înnoiască toate tăbliţele cu denumirile străzilor până la finele acestui an
Parcare cu plată pe strada Fânului începând din 15 ianuarie
Acțiuni ale polițiștilor în week-end, pentru siguranța publică
Liderul Platformei Unioniste Acţiunea 2012, George Simion, şi-a lansat candidatura la alegerile europarlamentare
Reduceri la taxa de salubritate pentru persoanele care colectează selectiv deşeurile menajere
Peste 1.500 de locuri de muncă vacante în Spaţiul Economic European
Peste un milion de absenţe în anul şcolar trecut, cel mai mare număr din ultimii 6 ani
Incendiu la o anexă aparţinând Spitalului de Cardiologie din staţiunea Covasna
Mai mult de jumătate dintre unităţile de învăţământ nu dispun de asistenţă psihopedagogică
„MÂINILE CUVINTELOR”, spectacol de poezie inedit, de Ziua Culturii Naționale
Sute de PFA și zeci de II din județ trebuie să-și actualizeze obiectul de activitate
Amenzi de peste 14.000 lei, aplicate de DSVSA, în urma controalelor din perioada sărbătorilor de iarnă
Peste 280 de infracţiuni din sfera violenţei domestice înregistrate anul trecut
Planul de măsuri „Foc de Artificii 2018-2019”a dat roade: 17 dosare de cercetare penală și amenzi în valoare de 46.000 lei
Arestați preventiv pentru tentativă de furt
Serbările gheții, la Covasna
Gruman Robert (CJ Covasna): Ne aşteptăm ca numărul turiştilor să se dubleze după deschiderea aeroportului Braşov
CJ vrea să construiască un nou spital de pneumologie şi a solicitat fonduri din bugetul de stat
Începe înscrierea cadrelor didactice în vederea selecției pentru Centrul de Excelență „Avem speranțe mari că odată înființat acest centru și începută activitatea, va fi o instituție cu o durată lungă de viață.”- inspectorul școlar general, prof. Kiss Imre
Patru căsătorii la un divorţ – înregistrate anul trecut în judeţ; populaţia – în scădere
https://www.bursa.ro/
Reclame
Angajări
Arhive
Curs valutar
Calendar