Cadrele didactice care doresc să predea la Centrul de Excelență ce va funcționa în județul Covasna, se pot înscrie începând de astăzi, în vederea selecției și a concursului ce va fi organizat în acest sens.
Centrul de excelență va funcționa din semestrul al doilea al acestui an școlar, cu susținerea financiară a Consiliului Local Sfântu Gheorghe, și va fi adresat elevilor de gimnaziu și liceu, care, sub atenta îndrumare a unor dascăli dedicați profesiei, își vor descoperi și fructifica talentele, abilitățile, competențele, în drumul spre performanță.
„După cum știți, înființarea Centrului de Excelență, ca un deziderat din partea participanților la educație și în primul rând din partea elevilor, din partea cadrelor didactice, a părinților, dar și din partea Inspectoratului Școlar în calitate de coordonator, este un început important pentru educația covăsneană. Alături de preocuparea noastră comună pentru a asigura șanse egale la educație pentru toți copiii și pentru asigurarea unei educații de bază, de început, pentru toți copiii, de la grădiniță până la liceu, trebuie să ne ocupăm și de elevii capabili de performanță, de elevii – așa cum îi numim noi – dotați, talentați, care se pregătesc mult mai mult, și care și suplimentar își dedică mai mult timp studiului, decât mulți colegi de-ai lor, și, bineînțeles, care reprezintă județul și nu numai, la diferite olimpiade, concursuri județene, concursuri naționale, concursuri internaționale (…). Considerăm că și acești elevi merită o atenție deosebită din partea noastră – Inspectorat, școală, comunitate (…) și asigurând o altfel de pregătire, suplimentară, succesul lor în viață și autorealizarea lor devin realitate.”- a declarat, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, prof. Kiss Imre, inspectorul școlar general al Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Covasna.
Numeroase premii obținute de elevii covăsneni la olimpiadele și concursurile din anul școlar 2017-2018
Inspectorul școlar general a menționat că, pe parcursul anilor școlari, foarte mulți elevi covăsneni participă la diferite concursuri și olimpiade.
Un raport întocmit de IȘJ Covasna în acest sens arată că în anul școlar 2017-2018 au fost, în total, 31 de olimpiade derulate la nivel județean, la care au participat 2403 de elevi, iar numărul de premii obținute de aceștia a fost 812. Este vorba despre 164 de Premii I, 145 de Premii II, 134 de Premii III și 369 de mențiuni.
În ceea ce privește numărul olimpiadelor naționale la care au participat în anul școlar 2017-2018 elevii covăsneni, raportul IȘJ indică tot 31. La acestea, elevii din județ au obținut, în total 74 de premii, dintre care 9 Premii I, 11 Premii II, 12 Premii III, 24 de mențiuni și 18 alte premii.
Elevii covăsneni au participat în acel an școlar și la două olimpiade internaționale: Olimpiada de matematică pentru școlile cu predare în limba maghiară și Olimpiada de limba și literatura maghiară, obținând, în total, 17 premii.
Referitor la concursurile județene organizate, datele arată că un număr total de 2742 de elevi covăsneni au participat la 46 astfel de concursuri, obținând 617 premii, dintre care 150 de Premii I; 150 de Premii II, 143 de Premii III și 174 de mențiuni.
În același an școlar, 306 elevi covăsneni au participat la 25 de concursuri naționale, obținând, în total, 101 premii.
Și la concursurile internaționale la care au participat în acel an (4 concursuri internaționale), au obținut, în total 5 premii, dintre care unul fiind Premiul I.
Inspectorul școlar general al IȘJ Covasna a menționat că în cadrul Centrului de Excelență se vor putea pregăti nu doar acești elevi premianți, ci și cei cu talente și capacități încă nedescoperite sau nevalorificate:
„Centrul de excelență nu înseamnă că doar acești copii care participă la olimpiade, și care iau premii, trebuie să participe la aceste pregătiri suplimentare. (…) Selecția este mult mai largă și se face după o testare (…), pentru că sunt copii care poate nu sunt nicăieri acum, în această statistică, dar au acea <<scânteie>> pe care nu a descoperit-o nimeni sau dacă a descoperit-o, a descoperit-o doar la nivelul școlii-<<x>>,<< y>>, fără să aibă posibilitatea de a ajunge mai departe și de a accede la acel succes de care elevul este capabil. Aici este aportul acestui Centru de excelență. Prin profesorii care le vor preda și prin comisia care va selecta elevii care să facă parte din Centru. Începând din semestrul al doilea, activitatea va porni, dar să sperăm că este doar începutul și că va fi mereu în dezvoltare.”- a spus inspectorul școlar general al IȘJ Covasna.
Înființarea Centrului de Excelență, un proces complex și îndelungat
Acesta a precizat că funcționarea Centrului de excelență a necesitat un proces foarte complex, în care sunt implicați mai mulți factori.
„Nu ar trebui să uităm nici de cealaltă componentă – și anume, cadrele didactice care pot asigura performanța acestor elevi și care, săptămânal le vor ține pregătirile suplimentare. Fără profesori motivați, care acceptă această provocare profesională, în mod sigur nu putem acumula rezultate în acest Centru de excelență. A treia și a patra componentă se referă la instituțiile care susțin și coordonează aceste activități de pregătire și, în general, funcționarea în condiții bune a Centrului de Excelență. În primul rând, vorbim de Consiliul Local (…) – și mulțumim, și pe această cale, Consiliului Local al municipiului Sfântu Gheorghe, pentru implicarea în înființarea și în susținerea acestui Centru de excelență, pentru că am avut întâlniri prealabile, consultări cu directorii altor centre de excelență, am făcut demersuri pentru a asigura acel număr minim de posturi – 6,5 posturi, și deși nu Ministerul Educației le finanțează, aceste posturi fac parte din numărul posturilor aprobate pentru județul Covasna, și atunci a trebuit să ne organizăm astfel, deși 2018 a fost un an în care au fost foarte multe probleme legate de posturi (…). Partenerul și, practic, finanțatorul acestei instituții este Consiliul Local al municipiului Sfântu Gheorghe. Inspectoratul are rol de coordonare în această activitate.”- a explicat inspectorul școlar general al IȘJ Covasna.
Acesta a menționat că demersuri în vederea înființării Centrului de Excelență și începerii activității acestuia au fost începute cu timp în urmă.
„Ordinul de Ministru care înființează Centrul de Excelență în județul Covasna a apărut în 2014, în octombrie, când era inspector școlar general doamna Keresztely Irma. Am încercat, după preluarea funcției (de inspector școlar general – n.r.), chiar vorbind și cu dânsa, care făcea niște calcule deja, să vedem ce am putea noi să realizăm în 2015, în acest sens. Deși am avut o inițiativă și un început și atunci- am emis și o decizie prin care doamna dr. Pető Mária a fost numită ca director al Centrului, pe urmă am avut probleme cu posturile, am avut de redus vreo 50 de posturi, iar în următorii doi ani nici nu se putea vorbi despre înființarea Centrului de excelență. În 2018, așa cum v-am spus, deși au fost de mai multe ori discuții referitoare la numărul posturilor, făcând niște calcule, am reușit să asigurăm cele 6,5 posturi, adică 5 posturi didactice, un post pentru conducere și 0,5 pentru personal auxiliar – adică 0,25 – contabil, 0,25- secretar, minimul pentru funcționarea Centrului, care este o instituție cu personalitate juridică.”- a spus inspectorul școlar general, prof. Kiss Imre.
Centrul de excelență este cuprins în rețeaua școlară a municipiului încă din 2016, și de atunci s-au căutat soluții pentru ca această instituție să-și poată începe activitatea, a menționat, în cadrul conferinței de presă, viceprimarul Sztakics Éva-Judit.
„Centrul de excelență este cuprins în rețeaua școlară a municipiului Sfântu Gheorghe, din anul 2016. De atunci tot căutam soluții și aveam intenția să înființăm acest centru. (…) Ultimul impuls în acest sens mi l-a dat fosta mea profesoară de matematică. Dumneaei, vara aceasta, la întâlnirea de 30 de ani de la terminarea liceului, vorbind la ora de dirigenție ne-a povestit câți copii talentați sunt și că dânsa, și acum, așa cum a procedat pe vremuri (când nu era lumină și la lumânare făceam după-masă în școală orele de meditație, ne pregătea pentru facultate și cred că toți am intrat), și acum ține, și fără costuri, ore pentru copiii foarte talentați, dar contribuie și financiar la participarea acestor copii la concursuri și așa mai departe, dacă situația lor materială nu o permite. Acest exemplu, această profesoară mi-a dat ultimul impuls și am spus că neapărat să mișcăm toate <<pietrele>> ca să înființăm acest Centru. (…) Consiliul Local acordă finanțare, dar nu numai profesorii și cheltuielile salariale vor fi suportate, ci și la cheltuieli de investiții în echipamente vom contribui, după cerințele Centrului de excelență, ale doamnei directoare și, desigur, după posibilități, pentru ca într-adevăr și în orașul nostru să acordăm atenție prioritară, maximă, acestor copii și acestor profesori minunați.”- a declarat viceprimarul Sztakics Éva-Judit.
Potrivit acesteia, pentru secția maghiară, activitatea Centrului va funcționa, deocamdată, la Colegiul „Szekely Miko”, iar pentru secția română, la Colegiul Național „Mihai Viteazul”, din municipiu.
Centrul, condus de un dascăl cu vocație
Director al Centrului de Excelență al județului Covasna este dr. Pető Mária, profesoară de fizică la Colegiul „Szekely Miko” din Sfântu Gheorghe, cu experiență în astfel de activități. Aceasta coordonează, încă din 2007, activitatea unui club de științe, la Colegiul amintit, Club care este, de fapt, un predecesor al unui centru de excelență; „Clubul de științe funcționează din 2007, ca un micro-centru de excelență, fiindcă nu pregătește elevi pentru anumite concursuri, ci are în specific activități dedicate cultivării, îmbogățirii capabilităților, cunoștințelor elevilor în domeniul excelenței”- a declarat dr. Pető Mária.
Dumneaei s-a numărat printre câștigătorii ediției a șaptea a programului „Premiul Mentor pentru excelență în educație, derulat de Fundația pentru Comunitate și MOL România. „Premiul Mentor” este acordat anual, începând din 2010, și urmărește să premieze dascăli, antrenori de excepţie și să recunoască public valoarea muncii acestora.
„Prin capacitatea de a aborda un subiect dificil dintr-o perspectivă multidisciplinară și într-un stil captivant, a marcat pe viață mulți copii și a deschis noi orizonturi pentru mai multe generații. Este mereu deschisă la ideile și sugestiile elevilor, pe care îi tratează de la egal la egal şi îi încurajează să-și găsească pasiunea vieții lor. Consideră că nu există inițiativă imposibil de realizat, astfel, copiii care au avut șansa să învețe de la doamna Pető participă cu plăcere și mare succes la concursuri naționale și internaționale în acest domeniu. Ei au avut ocazia să descopere că această disciplină nu constă doar din formule grele și abstracte, ci are legătură cu viața de zi cu zi.” – ne declara, în 2017, după momentul anunțării câștigătorilor acelei ediții, András Imre, directorul executiv al Fundației Pentru Comunitate.
Selecția cadrelor didactice care vor pregăti elevi în cadrul Centrului de excelență
Activitatea Centrului de excelență va fi coordonată de Ministerul Educației, prin Inspectoratul Școlar.
Atribuțiile și competențele centrului de excelență, constau, printre altele, în identificarea și selecția copiilor, identificarea programelor destinate acestora, constituirea grupelor de excelență, încadrarea cu personal didactic, programe proprii de cercetare didactică și organizarea unor conferințe în domeniu.
Înscrierea cadrelor didactice pentru a participa la selecția în vederea pregătirii elevilor din Centrul de Excelență se realizează prin completarea unei cereri- tip, ce va fi disponibilă pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Covasna, și prin depunerea unui portofoliu personal, la sediul IȘJ, începând de astăzi, 9 ianuarie, până în 20 ianuarie 2019. Va urma apoi un interviu.
Vor fi selectați profesorii care manifestă interes constant față de pregătirea spre performanță a elevilor și au obținut rezultate la olimpiade și la diferite concursuri, a declarat dr. Pető Mária.
„Profesorii vor fi selectați pe baza unui portofoliu și a unui interviu.”- a precizat directoarea Centrului.
Conform calendarului anunțat în cadrul conferinței de presă, în 23 ianuarie este programat concursul de selecție al cadrelor didactice pentru activitatea în cadrul Centrului de Excelență. Comisia de examinare va fi desemnată de IȘJ Covasna.
În 25 ianuarie este programată afișarea rezultatelor concursului de selecție a profesorilor.
„Este foarte important să îi găsim pe acei profesori care într-adevăr sunt devotați și sunt motivați să participe la activitatea de pregătire a elevilor din Centrul de excelență, pentru că atât pentru ei, cât și pentru elevi este un efort deosebit ca după – masă, dacă vorbim de minimum de 6 ore pe săptămână, să participe și la acele pregătiri. Deja copiii talentați participă, probabil și la alte cursuri, de dans, de sport sau altele. E foarte important ca și familia copiilor să fie de acord și să facă niște sacrificii. Să nu mai vorbim de acei elevi care fac naveta, pentru că noi nu dispunem de surse de finanțare pentru așa ceva. Este o activitate complexă; prima dată să îi găsim pe profesori, iar dacă am găsit profesori, vom face și grupele. (…) Avem speranțe mari că odată înființat acest centru și începută activitatea, va fi o instituție cu o durată lungă de viață.”- a declarat inspectorul școlar general, prof. Kiss Imre.
Cum și când vor fi selectați elevii?
În perioada 20-31 ianuarie este programată înscrierea elevilor pentru concursul de selecție ( cu precizarea că se va depune cerere pentru o singură disciplină).
„Elevii vor fi testați – va fi un test de aptitudini și legat de motivație – pentru că aceasta este componenta importantă. Comisia pentru selectarea elevilor va fi formată din cinci membri, specialiști în domeniu și, și această comisie va fi desemnată de IȘJ Covasna”- a precizat Pető Mária.
Potrivit calendarului, concursul de selecție a elevilor pentru grupele de excelență se va derula între 11 și 14 februarie.
În 18 februarie este programată afișarea rezultatelor privind selecția elevilor și constituirea grupelor de excelență, iar în 19-22 februarie se va realiza finalizarea și afișarea orarelor de activitate pentru fiecare grupă de studiu.
În perioada 25 februarie- 31 mai 2019 este programată desfășurarea activităților stabilite și a temelor propuse. Grupele de excelență se vor constitui în funcție de profesorii selectați și, totodată, în funcție de gradul de interes manifestat de elevi.
„În prima fază trebuie să știm cu cine vom lucra, deci, prima fază va consta în descoperirea talentelor. După ce am descoperit, într-un anumit mod, talentele sau presupusele talente, vom elabora câteva programe specifice pentru dezvoltarea lor. Dacă deja copilul este de nivelul liceului, înseamnă că talentul trebuie să fi fost descoperit mai înainte, deci, va trebui să organizăm activități pentru a îmbogăți cunoștințele, abilitățile elevului, iar o componentă foarte importantă este colaborarea cu familia. Dacă familia nu sprijină elevul, profesorul și această activitate, atunci nu are niciun rost.”- a declarat directorul Pető Mária.
De asemenea, foarte important este ca elevul care aplică să își dorească să facă parte din acest centru și să își dorească să se dezvolte într-un anumit domeniu.
„Dacă elevul nu manifestă motivație intrinsecă, deci nu vrea să lucreze într-un anumit domeniu sau pentru a rezolva o anumită problemă, degeaba este capabil…munca nu are rost.”- a mai spus directorul Pető Mária.
Potrivit acesteia, grupele de excelență pot funcționa cu minim 8 elevi și maxim 15 elevi pe grupă. Aceste grupe se vor organiza anual.
„În metodologie se specifică și e și recomandat ca după un set de activități, după o serie de teme parcurse, să facem o evaluare, pe parcurs. În metodologie se mai specifică și că dacă un elev are rezultate mediocre constant, atunci poate fi schimbat cu un elev care este pe lista de așteptare. Deci, nu este obligatoriu ca un elev care a obținut un rezultat de acceptare într-o grupă de excelență, să rămână acolo 5 ani. De aceea se face selecție anuală (…)”, a mai spus directorul Pető Mária.
Grupele se vor constitui pe baza disciplinelor la care se organizează olimpiade naționale și internaționale, dar se pot forma și grupe pentru dezvoltarea competenței interdisciplinare, pluridisciplinare și transdisciplinare.
O altă componentă importantă, pentru care trebuie să fie pregătit atât elevul, cât și familia sa, dar și profesorul este că în cadrul Centrului se vor derula 6-10 ore de pregătire, săptămânal, pe grupă.
„Pentru elevii care vor obține rezultate bune, există posibilitatea recompensării – și în acest sens ne pot ajuta firmele locale, instituții locale, să putem asigura și recompense pentru acești elevi și profesori.”- a precizat directorul Pető Mária.
Detalii despre Centrul de excelență, despre selectarea profesorilor și elevilor, dar și alte informații vor putea fi găsite accesând site-ul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Covasna, www.isj.educv.ro, unde va fi creată o secțiune specială în acest sens.
Ana Ciorici COSTACHE
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail