Acasă Stiri locale Pagina 61
UDMR Covasna: Tribunalul a anulat amenzile aplicate primarului din Sfântu Gheorghe pentru arborarea steagului Ungariei
Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că Tribunalul Covasna a anulat amenzile ce i-au fost aplicate anul trecut de Prefectură pentru nerespectarea legii privind arborarea drapelului naţional, fapt ce demonstrează, în opinia sa, „rea-voinţa” din partea prefectului Sebastian Cucu. „Anul trecut, în martie, am primit două amenzi din […]
Violența în familie înregistrează scăderi la nivelul județului Covasna, în primele două luni din 2019
Aproape 8 milioane de lei vor fi investiţi pentru extinderea şi modernizarea UPU Sfântu Gheorghe
Ansamblul „Cununa Carpaților” continuă proiectul „Cântec, joc și voie bună”
Peste 140 de nominalizări pentru Gala „Visit Covasna”; publicul poate vota până pe 17 martie
Primăria Sfântu Gheorghe a rezolvat solicitările pe Legea fondului funciar, spune edilul Antal Arpad
Eveniment rutier din cauza vitezei neadaptate. Polițiștii recomandă prudență în trafic
„Despre oameni și cartofi” – turneu de incluziune socială
Zece proiecte înscrise la „Licitația civilă”
Senatorul Gheorghe Baciu susține inițiativa CCI Covasna privind modificarea prevederilor O.U.G. nr. 114/2018
Primăria Sfântu Gheorghe nu mai trimite scrisori privind impozitele locale, ca să facă economii
Protest la Judecătoria Sfântu Gheorghe; activitatea suspendată temporar
Investiţie de circa 11 milioane de euro în Parcul Industrial de la Câmpu Frumos
Un tânăr covăsnean, câștigător al programului „Permis pentru viitor”
Finala concursului de talente muzicale pentru persoane cu dizabilităţi, la Sfântu Gheorghe
Campanie de colectare a deşeurilor – jumătate de litru de bere la cinci kilograme de sticlă predate
Astăzi începe prima etapă de înscriere în învăţământul primar pentru anul şcolar 2019-2020
Sărbătoare în localități covăsnene, la sfârșit de săptămână
ANALIZĂ. Congresul UDMR de la Cluj-Napoca. Câteva detalii imporante
Peste 120 de elevi, admiși la Centrul de Excelență al județului Covasna
Elevi și preșcolari din Sfântu Gheorghe au participat la „Sărbătoarea mărțișorului”
Teatrul „Andrei Mureșanu”, în turneu în Franța
Curs de casier, în martie, pe agenda AJOFM Covasna
Oamenii de afaceri solicită facilităţi pentru IMM-urile care oferă salarii mai mari de 3.000 de lei
Aeroportul viitorului va fi construit la Braşov-Ghimbav
Proiectele Com’ON Sepsi şi Sepsi INNOVATORY deschid „Anul elevilor” la Sfântu Gheorghe
Luna martie aduce „Primăvara culturală”, la Sfântu Gheorghe
Senatorul PMP, Gheorghe Baciu: „Guvernul României continuă să ignore realitățile privitoare la egalitatea în drepturi a cetățenilor din această zonă a țării”
Investiţii din fonduri europene pentru creşterea eficienţei energetice în unităţile de învăţământ din Sfântu Gheorghe
Reclame
https://www.bursa.ro/
Curs valutar
Calendar
Arhive