Acasă Social Pagina 70
Insolvențele firmelor și PFA-urilor au urcat cu 4,6%, fiind prima creștere din ultimii trei ani și jumătate
Numărul societăților comerciale și persoanelor fizice autorizate intrate în insolvență a crescut în primul semestru din acest an cu 4,68%, comparativ cu perioada similară din 2016, la 4.677 unități, reiese din datele publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC). Aceasta este prima creștere a insolvențelor din ultimii 3 ani și jumătate. Cele mai […]
Andreea Paul (INACO): Un salariat mediu român lucrează pentru stat jumătate de an
Episcopul Harghitei şi Covasnei, scrisoare către Iohannis: Nădăjduim că ne veţi fi alături în demersurile noastre de păstrare a identităţii
Preşedintele Iohannis, invitat de episcopul Covasnei şi Harghitei la Mănăstirea Sf. Ilie din Topliţa, de Centenarul Unirii
Clusterele sunt o soluţie pentru creşterea competitivităţii economice
Proiect de denumire a unor străzi din Sfântu Gheorghe cu numele unor politicieni contemporani
Rezultatele înregistrate la proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar 2017 (înainte de contestaţii) au fost afișate
Fost poliţist, trimis în judecată pentru abuz în serviciu şi fals
Doina Pană: Am depus plângere la Parchetul de pe lângă ÎCCJ pentru clarificarea situației tăierilor ilegale de păduri
ANOSR: A demarat prima etapă a Campaniei de promovare a mobilităților Erasmus+
Forumul Civic al Românilor îi solicită o întrevedere preşedintelui Klaus Iohannis
Poeta Mihaela Aionesei, invitată la Festivalul de Carte și Muzică de la Brașov
Poetul Ionel Simota, premiat de Uniunea Scriitorilor din România, filiala Brașov
Față în față cu „Istoria la persoana întâi”
Știri comentate
Înscrieri la învățământul seral și cel cu frecvență redusă
Proiectele de modernizare cu fonduri europene a reţelei de drumuri din zona Baraoltului au fost depuse spre finanţare
Amenzi aplicate de CJPC, pentru nereguli la structuri de primire turistică
Pregătiri pentru acțiunea ciclistă „Pedalează pentru un scop bun”
Recomandări pentru prevenirea evenimentelor nedorite în sezonul estival
Jonglerii, baloane de săpun uriaşe şi circ ambulant finlandez, la Sfântu Gheorghe, de Ziua Familiei
Solicitări privind încheierea contractelor de asigurare socială, în județul Covasna
Un bărbat, care lucra la o exploatare forestieră, a murit lovit de un buştean
Începând de miercuri, strada Podului devine stradă cu sens unic
Tamas Sandor (CJ Covasna): Am făcut un pas important în ceea ce priveşte gestionarea problemei urşilor
Împăcarea contrariilor
Sistare temporară a alimentării cu gaze naturale, astăzi, în Sfântu Gheorghe
Prima etapă de admitere în învățământul liceal de stat, este în derulare
Tabăra interetnică de teatru, de la Zăbala, va avea loc în luna august
https://www.bursa.ro/
Reclame
Angajări
Arhive
Curs valutar
Calendar