Acasă Social Pagina 16
Audiențe acordate de reprezentanții instituției Avocatul Poporului, în Sfântu Gheorghe, luni
Reprezentanții instituției Avocatul Poporului, Biroul Teritorial Braşov, anunță persoanele interesate că acordă audiențe în municipiul Sfântu Gheorghe, în data de 9 decembrie a.c. Cătălina Dinu, coordonator al Biroului Teritorial Braşov, a menționat că audiențele vor avea loc la sediul Instituției Prefectului-Județul Covasna, începând cu ora 10:00. „Persoanele interesate sunt invitate să se înscrie în audiență, personal […]
Revelionul, sărbătorit de două ori la Sfântu Gheorghe, cu formaţiile Krypton şi Hooligans
Fundaţia Comunitară oferă 40.000 lei pentru excursii şcolare
Sesiunile informative desfășurate de polițiștii covăsneni, la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe
,,Ora de civilizație”, în ora de dirigenție, la Colegiul Național „Mihai Viteazul” Sfântu Gheorghe
Părintele iconom stavrofor Bogdan Vasile Luca – vrednic păstor în parohia Tatomirești, satul natal al dr Ioan Lăcătușu
„Să pictăm împreună” și „Să cântăm impreună” – proiecte derulate de Asociația „Așezământul Social Sfântu Nicolae” Sfântu Gheorghe
Desenele copiilor vor prinde din nou viață pe fațada Teatrului „Tamási Áron”
Cât costă să faci o bucurie? Povestea unui pachețel misterios
Încep înscrierile pentru Bursele de excelenţă acordate liceenilor din Sfântu Gheorghe
67 de seniori covăsneni au participat la atelierele organizate în cadrul proiectului „Conectăm Generații în lumea digitală”
Elevii de gimnaziu și de liceu din județul Covasna se pot înscrie la Concursul național de creație virtuală „Vocea ta e soluția”
Audiențe acordate de reprezentanții instituției Avocatul Poporului, în Sfântu Gheorghe
Sesiuni de informare pentru prevenirea violenței, la Școala Gimnazială Váradi József din Sfântu Gheorghe, în cadrul Campaniei „Tăcerea e tot violență – Vocea ta e soluția”
Serviciul de Permise a solicitat sprijinul poliţiştilor din Timiş pentru examinarea absolvenţilor şcolilor de şoferi
O acţiune de comemorare a eroilor români la Valea Uzului va fi organizată de asociaţiile „Calea Neamului” şi „Frăţia Ortodoxă”
Astăzi este ultima zi în care desenele înscrise în concursul cu tema „Armata prin ochii copiilor” mai pot fi votate
Audiențe la Întorsura Buzăului, ținute de prefectul județului Covasna
Amenzi de peste 1 milion de lei aplicate de Garda de Mediu; şase societăţi suspendate
Adunare de fonduri la Întorsura Buzăului, în cadrul proiectului „Un milion de stele pentru nevoiași”
Socializare între generații: elevi francezi, în activitate la Complexul „Zathureczky Berta”
Adunare de fonduri la Târgu Secuiesc și Întorsura Buzăului, în cadrul proiectului „Un milion de stele pentru nevoiași”
David Popovici a strâns peste 160.000 de euro în 10 zile, pentru construirea unei case familiale
IPJ Covasna: cazurile de fraudă informatică bazate pe așa-zise „oportunități de investiții” s-au înmulțit
Alba Iulia va fi Capitala Tineretului din România, în anul 2026
Peste douăzeci de mii de vizitatori au participat la Târgul de Toamnă și Festivalul Kürtőskalács
Campanie de informare privind principalele beneficii ale negocierii colective pentru angajați și angajatori, derulată de ITM Covasna
Cărţi şi materiale didactice donate comunităţii româneşti din Transcarpatia
Activități dedicate menținerii siguranței în școli, derulate în cadrul campaniei „Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția.”
Reclame
https://www.bursa.ro/
Curs valutar
Calendar
Arhive