Acasă CULTURĂ Pagina 18
Cinci zile de dezbateri și activități culturale în cadrul celei de a XXI-a ediții a Universiății de Vară de la Izvoru Mureșului, dedicată românilor de pretutindeni
La Complexul Sportiv Național Izvoru Mureșului, județul Harghita, va fi organizată, în perioada 15-20 august a.c., a XXI-a ediție a Universității de Vară ce va aduce în prim-plan un amplu program de activități culturale și dezbateri, dedicat păstrării și promovării identității românești. Evenimentul, organizat de Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș (FCRCHM) […]
„Profesioniștii noștri” – o colecţie de prestigiu a Editurii Eurocarpatica (5): Volumul Profesioniștii noștri 37. Corneliu-Mihail LUNGU, la 80 de ani
Mari artiști contemporani, pe simezele Galeriei de Artă a Consiliului Județean Harghita: acad. Mircia Dumitrescu și dr. Florina Breazu
Ziua Certății Zânelor sărbătorită în Voinești-Covasna, duminică
„Profesioniștii noștri” – o colecţie de prestigiu a Editurii Eurocarpatica (4): Volumul Profesioniștii noștri nr 45. Maria Dohotaru – Cu sufletul la carte
Tradiţie şi veselie la cea dea XV-a ediţia a Festivalului Naţional de dans folcloric pentru copii şi tineret „ROATA STELELOR”, organizat la Tulgheş-Harghita
Pagini regăsite. Academicianul Horia Colan. O viață pusă în slujba învățământului, culturii și cercetării științifice românești (2)
Ansamblul monumental „Calea Eroilor” de Brâncuşi şi „Frontierele Imperiului Roman-Dacia”, incluse în Lista Patrimoniului UNESCO
O pictură se va restaura sub privirile vizitatorilor, la Muzeul de Artă Brașov
FREE CAMP XX. A 20-a ediţie a Taberei Internaţionale de Artă Plastică
„Profesioniștii noștri”, o colecţie de prestigiu a Editurii Eurocarpatica (3) -Volumul Profesioniștii noștri 35. Catinca AGACHE – scriitor, cercetător, profesorși om de cultură
Pagini regăsite. Academicianul Horia Colan. O viață pusă în slujba învățământului, culturii și cercetării științifice românești (1)
Mai multe biblioteci din judeţ, incluse într-un proiect de modernizare finanţat prin PNRR
Întâlnire cu Mircea Cărtărescu, la Miercurea Ciuc
„Profesioniștii noștri” – o colecţie de prestigiu a Editurii Eurocarpatica (2)
Carte frumoasă, cinste cui te-a scris” (1) . „Profesioniștii noștri”- o colecţie de prestigiu a Editurii Eurocarpatica
Tradiția strămoșească este menținută vie și dată mai departe, generațiilor viitoare, prin NEDEIA MOCĂNEASCĂ din Voineștii Covasnei
Prima ediție a Film în Sat la Întorsura Buzăului, între 19 – 21 iulie
Festivalul de artă „Film în sat” ajunge la Întorsura Buzăului
Zilele Porţilor Deschise la Situl arheologic Beclean – Băile Figa, la sfârșit de săptămână
Despre tradiții și frumusețea folclorului românesc, la Sîntilia Zăbălenilor, duminică
Concurs naţional de percuţie organizat de Şcoala Populară de Arte şi Meserii din Sfântu Gheorghe
Mihai Ungureanu, o pictură despre suveranitatea naturii și frumusețea autentică din satul tradițional
SepsiClassic a fost din nou îndrăgit de public
O lună iulie plină de evenimente culturale, și nu numai, în orașul Covasna
Folclor românesc cu „CEATA OPINCUȚA” din Sfântu Gheorghe și concert susținut de FUEGO, de Zilele Comunei Ozun, la sfârșit de săptămână
Manifestări de cultură românească şi spiritualitate ortodoxă desfășurate, timp de o săptămână, în cadrul celei de a 32-a ediții a „Zilelor Andrei Șaguna”
Orar de vară, la Biblioteca Județeană „Bod Péter”
Astăzi începe a III-a ediție a Sepsi Jazz & Blues Festival
Reclame
https://www.bursa.ro/
Curs valutar
Calendar
Arhive