Opera Brașov și Muzeul „Casa Mureșenilor” reiau, din mijlocul acestei săptămâni, o frumoasă tradiție rezultată în urma colaborarii dintre cele două prestigioase instituții de artă, ce continuă de 20 de ani!
Așadar, miercuri, 18 septembrie 2024, de la ora 17.00, melomanii pot asista la prima ediție autumnală a concertelor din cadrul Stagiunii XX a Recitalului de la ora 5. Acest gen de evenimente vor avea loc în cocheta sală de concerte de la sediul Muzeului din Piața Sfatului nr. 25 din municipiul de sub Tâmpa.
Pentru cititorii care nu sunt la curent vom face precizarea că acest atractiv proiect cultural se derulează de două decenii cu succes, cu sala mereu plină, într-un cadru propice oferit de cunoscutul lăcaș muzeal. Miercuri, 18 septembrie 2024, de la ora 17.00, la Muzeul „Casa Mureșenilor” cei interesați sunt invitați la Deschiderea Stagiunii 2024 – 2025 a „Recitalului de la ora cinci”! Evenimentul va fi susținut de soliștii Operei Brașov, sopranele Maria Catrina, Aurelia Florian, Corina Klein, Cristina Radu și baritonul Valentin Marel. Acompanimentul la pian va fi susținut de Simona Patriche, iar prezentarea îi aparține Simonei Manole.
În programul recitalului sunt incluse arii din operele „Elixirul dragostei” de G. Donizetti, „Nunta lui Figaro” de W.A. Mozart, lied-uri compuse de Francis Poulenc și „Poem nocturn” de W.A. Mozart, dar și piese îndrăgite din repetoriul internațional, precum „Try to Remember” de H. Smith sau „When I Fall in Love” de V. Young.
Recitalul durează o oră și nu are pauză. Prețul biletelor este de opt lei pentru adulți, patru lei – pensionari și doi lei pentru elevi și, studenți Acestea se pot achiziționa de la sediul Muzeului „Casa Mureșenilor” (Piața Sfatului nr. 25), înainte de începerea evenimentului.
Le urăm felicitări muzicienilor care vreme de două decenii au încântat publicul prin prestația lor valoroasă, dorindu-le mult succes celor ce vor continua tradiția!
Horia C. Deliu