Câştigătorii concursului „Cea mai frumoasă casă împodobită de sărbători”, organizat de Primăria Întorsura Buzăului, au donat premiul de 1.000 de lei unor familii din zonă ale căror gospodării au fost distruse de incendii.
Concursul s-a desfăşurat online, pe pagina de Facebook a primarului Raul Urdă, câştigătorul fiind desemnat pe baza votului publicului.
Premiul a fost adjudecat de familia Secelean, domiciliată pe strada Mihai Viteazul 286A, care a primit o plachetă şi un premiu de 1.000 de lei oferit, ca şi în anii precedenţi, de către consilierii USR Întorsura Buzăului.
„Familia a decis că suma de 1.000 lei să fie donată către gospodăriile din Sita Buzăului şi Lădăuţi care au suferit incendii! Mulţumim consilierilor locali USR care au susţinut financiar acest proiect prin care încercăm să formăm o comunitate! De anul viitor promitem să continuăm, dar dorim să premiem „Cea mai frumoasă stradă împodobită””, a scris Raul Urdă pe reţeaua de socializare.
Concursul a fost iniţiat în anul 2020 cu scopul de a determina localnicii să-şi decoreze locuinţele şi să contribuie în acest fel la iluminarea şi înfrumuseţarea oraşului de sărbători.
Prima ediţie a concursului a fost câştigată de familia Stoica, de pe strada Aviatorului nr. 18b, care a donat premiul de 1.000 de lei Clubului Copiilor din Întorsura Buzăului, cea de-a doua ediţie, de către familia Bularca, domiciliată pe strada Libertăţii nr. 22, iar cea de-a treia, de familia Mitrofan, care locuieşte pe strada Învăţător Gheorghe Zaharia şi care a donat premiul Asociaţiei Reuniunea Femeilor Ortodoxe din localitate.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES
Sura foto: https://www.facebook.com/raul.urda