Câştigătorii celei de-a 7-a ediţii a „Bienalei de Grafică din Ţinutul Secuiesc” vor fi premiaţi joi, la Sfântu Gheorghe, în cadrul unei gale găzduite de Centrul de Artă din Transilvania, informează organizatorii.
În concurs au fost înscrise aproximativ 2.000 de lucrări realizate de 844 de artişti din 62 de ţări, iar juriul va acorda anul acesta 12 premii.
Deschiderea oficială a Bienalei şi ceremonia de premiere vor avea loc joi, începând cu ora 17,00, la Centrul de Artă din Transilvania, iar evenimentul va fi precedat de vernisajul expoziţiei individuale a artistului thailandez Mettrai Pongchomporn, câştigătorul celei de-a 6-a ediţii a Bienalei, ce va avea loc în data de 5 octombrie la Casa cu Arcade din Sfântu Gheorghe, începând cu ora 17,00, precum şi de vernisajul expoziţiei „Pasărea trăieşte / Imre Baasz – mărturii şi ideea tiparului”, găzduit de Spaţiul Expoziţional de Artă Contemporană MAGMA, începând cu ora 19,00.
„Bienala de Grafică din Ţinutul Secuiesc a devenit un forum internaţional semnificativ al graficienilor, (…) Obiectivul principal al G7 este să se concentreze în continuare pe arta grafică contemporană, oferind o imagine de ansamblu cuprinzătoare a tendinţelor şi evoluţiilor actuale în domeniul creaţiei de imagini prin reproducere. În 2022, o serie de artişti au răspuns la apelul lansat prin titlul Strategii al Bienalei cu lucrările lor, inclusiv ca răspuns dat la situaţia socială actuală”, menţionează organizatorii.
Cele mai bune lucrări ale Bienalei vor fi expuse şi la Miercurea Ciuc, în judeţul Harghita, vernisajul fiind programat vineri, 7 octombrie, începând cu ora 17,00, la Muzeul Secuiesc al Ciucului.
Bienala este organizată de Centrul de Cultură al Judeţului Covasna, Consiliile Judeţene Covasna, Harghita şi Mureş, Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, Centrul de Artă din Transilvania, Primăria Miercurea-Ciuc, Muzeul Secuiesc al Ciucului, Centrul Cultural şi de Arte Lăzarea, Muzeul Judeţean Mureş, Spaţiul Expoziţional de Artă Contemporană MAGMA şi Muzeul Naţional Secuiesc.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES