Sub genericul Cartea care zideşte, la Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” a avut loc, sâmbătă, lansarea şi prezentarea volumelor Lumina adâncurilor, de Maria Monica Stoica, apărut la Editura Nico, din Tg. Mureş, în anul 2014 şi În jungla vieţii, de Mihai Trifoi, apărut la Editura Eurocarpatica, din Sf. Gheorghe, în anul 2015.
La acest eveniment ne-am putut bucura de prezența unor oaspeți de marcă precum profesor dr.Catinca Agache din Iași, alături de prof. univ. Ioan Ciurea din Covasna și scriitorul brașovean Daniel Drăgan. Prezentarea celor două volume a fost făcută de scriitorul Ioan Topolog Popescu, din Braşov şi profesoara Ligia Dalila Ghinea, din Sf. Gheorghe.
În deschiderea manifestării, elevele Ioana Dajboc, Alexia Opaiț și Daria Coveică, de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”, coordonate de prof. Maria Monica Stoica, precum și eleva Raula Rauca, îndrumată de prof. Nina Stanoescu, au prezentat cântece şi poezii dedicate primăverii.
Despre autorii celor două volume, moderatorul manifestării, Ioan Lăcătuşu a spus: „Amândoi sunt profesori de limba română: Mona Stoica şi de limba latină – limbă veche, limba înaintaşilor noştri romani, Mihai Trifoi şi de limba esperanto, limbă nouă, limbă a viitorului, afirmă susţinătorii ei.
Amândoi sunt născuţi în zone de referinţă pentru istoria şi cultura românească: Mona Stoica, în Muntenia, în Subcarpaţii Ţării Româneşti, zonă de interferenţă cu Transilvania, Mihai Trifoi, în Sighetul Marmaţiei, în legendarul Maramureş.
Amândoi au predat şi predau limba română, în şcoli din jud. Covasna, de peste trei decenii; Mona Stoica, de un sfert de veac la Colegiul Naţional Mihai Viteazul, din Sf. Gheorghe, Mihai Trifoi, aproape 30 de ani la Şcoala Generală din Bixad, aşezare locuită majoritar de etnici maghiari, iar în prezent la Şcoala din Malnaş/Băi.
Amândoi au cules roadele muncii lor de profesori înzestraţi de Providenţă, cu harul dascălului dedicat misiunii de educator şi formator de conştiinţe şi caractere, roade concretizate în premiile obţinute de elevii lor la olimpiade şi concursuri naţionale, în performanţele profesionale ale foşti elevi, majoritatea azi, oameni de ispravă în societate românească şi, din păcate, într-un număr mare de ţări din Europa şi America, din cunoscutele cauze ale evoluţiilor postdecembriste româneşti.
Amândoi cu o impresionantă activitate extraşcolară: studii şi articole publicate în reviste de cultură şi literatură din ţară şi din străinătate, în presa locală, regională şi naţională; Mona Stoica autoare a trei volume de proză, critică literară şi literatură latină, a altor volume colective şi a unor antologii de poezii ale elevilor, îngrijite împreună cu prietena ei, profesoara Ligia Dalila Ghinea, Mihai Trifoi autor a cinci volume, majoritatea manuale didactice, dar şi a unor importante cărţi reprezentând traduceri în limba română a operei filosofului danez Martinus.
Amândoi sunt membrii a unor organizaţii nonguvernamentale, calitate în care au participat şi participă la diverse proiecte culturale, simpozioane naţionale, cultural-ştiinţifice, conferinţe, congrese, întâlniri metodice, seminarii în principalele centre culturale ale ţării, şi în multe ţări din Europa, America şi Asia.
Amândoi sunt implicaţi în viaţa cetăţii, prezenţe active în presa locală, colaboratori statornici ai Centrului Ecleziastic de Documentare Mitropolit Nicolae Colan, a Centrului European de Studii Covasna-Harghita şi a Editurii Eurocarpatica, participanţi avizaţi la sesiunile, simpozioanele, colocviile şi la celelalte programe culturale organizate de către instituţiile şi asociaţiile româneşti din judeţele Covasna şi Harghita
Fiecare din cei doi autori, sunt personalităţi de cinste a intelectualităţii româneşti din judeţul Covasna. În semn de preţuire, la Editura Eurocarpatica, din Sf. Gheorghe, în anul 2014, a apărut volumul Profesioniştii noştri 13. Mihai Trifoi profesor, publicist, esperantist la 70 de ani, şi dacă Dumnezeu ne va dărui sănătate, editura plănuieşte un volum asemănător şi pentru profesoara Maria Stoica, fără a aştepta ca distinsa noastră colegă să împlinească vârsta menţionată, în cazul dlui Mihai Trifoi”.
Câteva referinţe despre volumele prezentate:
Volumul Lumina adâncurilor, de Maria Monica Stoica, Editura Nico, Tg. Mureş, 2014
În Acta Carpatica nr. 1/2014, anuarul Centrului Ecleziastic de Documentare Mitropolit Nicolae Colan, a Centrului European de Studii Covasna-Harghita şi al Asociaţiei Ştefadina, din Bucureşti, prof. Mona Stoica publică recenzia volumului Vulcana-Băi. 558 de ani. Sat domnesc 1456 -1462, de Dr. Dinu Mareş, intitulată Valenţele educative ale operei monografice. Parafrazând-o pe autoare, cu referire la cartea sa Lumina adâncurilor, putem şi noi să evidenţiem Valenţele monografice ale volumului menţionat. Aceasta deoarece, prin pana profesoarei Mona Stoica, şi datorită calităţilor sale de fin observator, martor şi analist al vieţii cotidiene, din perioada copilăriei şi adolescenţei sale, cititorul are posibilitatea să cunoască aspecte profunde ale mentalului colectiv, stărilor de spirit, relaţiilor interumane din familii şi din comunitatea locală natală.
Volumul este dedicat „Celor care şi-au pus amprenta pe sufletul meu…”. Cititorul are într-adevăr posibilitatea să pătrundă în universul fascinant al copilăriei autoarei, să cunoască modul cum schimbările de la nivel macro social, au influenţat funcţionarea instituţiilor formative de bază: familie, şcoală, biserică, din comunitatea locală; rolul elitei locale, în formarea tinerilor, dar şi al modelelor oferite de părinţi, bunici, rude şi alţi consăteni.
Cercetătorii din domeniul Etnografiei găsesc în cartea autoarei informaţii despre tradiţii, obiceiuri, port ş.a., cercetătorii istoriei locale îşi pot întregi documentaţia cu informaţii referitoare la: toponime şi antroponime, ocupaţii, evenimente locale, influenţa dezvoltărilor balneare asupra localnicilor, marile personalităţi ale culturii româneşti născute în zonă etc.
O remarcă deosebită privind relaţia autoarei cu natura înconjurătoare, care pun în evidenţă calităţile sale de autentic prozator. În concluzie, o carte frumoasă a cărei lectură oferă cititorului satisfacţii pe măsură, obligându-ne pe fiecare să ne reamintim de copilăria noastră, de localităţile noastre natale, de părinţii şi dascălii noştri, de toţi cei care şi-au pus amprenta pe sufletul nostru. Sincere felicitări autoarei. O aşteptăm cu noi apariţii editoriale, care să întregească, în mod fericit, moştenirea sa spirituală lăsată urmaşilor. Doamne ajută!.
În jungla vieţii, de Mihai Trifoi, Editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2015
În anul 2014, la Editura Eurocarpatica, din Sf. Gheorghe a apărut volumul Profesioniştii noştri 13, Mihai Trifoi, profesor, publicist, esperantist la 70 de ani, ediţie îngrijită de Ioan Lăcătuşu. Pe lângă paginile autobiografice, interviuri şi referinţe, în acest volum, pentru prima dată sunt grupate tematic, o bună parte din articolele şi studiile publicate în reviste din ţară şi străinătate de către profesorul, publicistul şi traducătorul Mihai Trifoi.
Încurajat de aprecierile unanime formulate faţă de conţinutul şi mesajul publicisticii sale, pe lângă activitatea de esperantist, profesorul Mihai Trifoi a continuat să fie prezent în coloanele cotidianului „Mesagerul de Covasna”, cu articole valoroase, aşteptate cu interes de către cititori. O parte din această bogată „recoltă” publicistică este acum prezentată în volumul „În jungla vieţii”. Cronologic, articolele, comentariile şi opiniile cuprinse în volum sunt scrise în perioada 1985-2014, dar majoritatea lor fiind redactate în anul 2014. Tematic, articolele sunt grupate în două capitole: „În jungla vieţii” şi „Cosmologice”. La sfârşitul fiecărui articol este menţionată data apariţiei, în cotidianul covăsnean.
Autorul găseşte modalitatea adecvată, de a prezenta pentru un public ţintă eterogen, crâmpeie din opera marilor gânditori ai omenirii din toate timpurile, şi mai ales filosofi preocupaţi de problemele existenţiale. Pe aceste temeiuri este tratată relaţia om-Univers, om-Dumnezeu, om-Natură.
Aşa cum sugerează şi titlul „În jungla vieţii”, primul capitol este dedicat abordării celor mai delicate teme ale societăţii actuale şi prezentării răspunsurilor date de marile curente filosofice, la întrebările existenţiale fundamentale. Autorul nu ocoleşte subiectele din viaţa politică românească, cu evoluţiile contradictorii cunoscute. Sunt analizate diferitele aspecte ale relaţiei dintre clasa politică şi marea masă a cetăţenilor României. Este pusă în evidenţă lipsa programelor, proiectelor şi stategiilor care să asigure valorificarea superioară a imensului potenţial natural şi uman de care dispune ţara noastră. Când este vorba de viitorul românilor, apelurile din finalul fiecărui articol, devin patetice, imperative, sau chiar adevărate avertismente.
Într-un registru responsabil, sunt abordate marile provocări ale societăţii româneşti contemporane, marile lovituri primite de instituţiile identitare fundamentale: familia, biserica şi şcoala, problema tineretului, implicaţiile nefaste ale manipulării prin mass-media, preluarea necritică a unor obiceiuri şi practici din Occident ş.a. Deosebit de sugestiv, sunt prezentate portretele în alb şi negru, dar şi cuvenitele nuanţe ale vieţii cotidiene, cu surprinderea diferenţelor dintre esenţă şi aparenţă.
Autorul recurge frecvent la comparaţii edificatoare, în timp şi spaţiu, precum şi la analiza realităţilor româneşti, raportate la situaţii similare din Europa şi din întreaga lume. Spaţii largi sunt destinate prezentării satului românesc din perioada postdecembristă ajuns „zonă spirituală periferică” şi, în acest context, condiţiei ingrate a intelectualului de la sate. O atentă, chibzuită şi echilibrată abordare este destinată problematicii complexe şi sensibile din zona noastră, însoţită de o pledoarie convingătoare pentru normalizarea convieţuirii interetnice din Arcul Intracarpatic, spre beneficiul tuturor locuitorilor, de azi şi de mâine, ai acestei binecuvântate regiuni din inima României.
Prin întreg conţinutul său, volumul „În jungla vieţii” poate fi considerat un Mic tratat de înţelepciune, dar şi un Mic dicţionar explicativ de termeni, prin intermediul căruia, cititorul are acces la citate reprezentative din opera marilor cărturari ai lumii, din toate timpurile, şi de pe toate continentele, dar şi la o multitudine de definiţii ale termenilor folosiţi în articole, redate concis la începutul fiecărui material.
În concluzie, ne aflăm în faţa unui prim volum de „articole, comentarii şi opinii”, purtând semnătura profesorului şi publicistului Mihai Trifoi, pe care îl recomandăm cu căldură publicului cititor, în aşteptarea viitoarelor volume, din acelaşi ciclu.
Dr. Ioan LĂCĂTUŞU
„Lumina adâncurilor” sau despre căutarea sinelui
Apărută la Editura Nico, Tg.Mureş 2014, cartea autoarei Maria Monica Stoica ne oferă in micro un bildungsroman în care primordială este formarea personalităţii artistice a unui intelectual. „Lumina adâncurilor” este de fapt lumea amintirilor, căutarea acelui timp de-acasă pe care îl investiga şi Marcel Proust în binecunoscutul recurs la memorie din romanul „À la recherche du temps perdu”. Fascinantul Combray, locul copilăriei cu miresmele rămase în simţuri pentru tot restul vieţii, devine în cartea Mariei Monica Stoica o localitate cu prestigiu de staţiune balneară renumită în perioada interbelică: comuna Vulcana-Băi din judeţul Dâmboviţa.
Aici fetiţa de odinioară descoperă treptat lumea înconjurătoare, mai târziu universul fascinant al cărţii, construind portrete ale oamenilor care şi-au pus amprenta asupra sensibilităţii şi gândirii sale. O „primă evadare” este aventura trăită în universul acvatic, datând din primii ani de viaţă, când descoperă că şi în apă există un cer, numai că este răsturnat: aventură sinonimă cu pătrunderea în mirificul naturii, dar şi al aflării conştiinţei de sine. Se ţes din amintiri chipurile dragi ale bunicilor, cu imaginea de efigie pe care le-a dat-o trecerea timpului. O bunică paternă, marcată de pierderea fiului celui tânăr în război, nişte bunici materni iubitori şi grijulii, care o iniţiază în muncile gospodăreşti, neuitând să îi deschidă ochii asupra frumuseţii gesturilor profund umane, care stau în puterea de a munci şi de a dărui din roadele muncii, ca o ofrandă adusă naturii roditoare. „Ziua recoltei”, celebrată în fiecare toamnă de bunică, ne oferă o ipostază a ţăranului român care dăruieşte din roadele sale străinilor ce trec prin sat, intră în vorbă cu ei, face schimb de informaţii. Nu lumea sa apropiată contează aici, ci apropierea dintre lumi interesează. Comunicativitatea, deschiderea către dialog, respectul faţă de pământul dătător de roade, “ofranda”pe care bunicii o aduc pământului generos, primele rugăciuni rostite în faţa icoanei din “casa cochetă” a bunicilor, drumul prin labirintul florilor din grădină, ca şi drumul făcut la biserica din sat, unde copilul învaţă să se închine, descoperind lumea sacralităţii, îi indică pe aceştia drept mentori ai vârstei dintâi a protagonistei, care i-au lăsat urme adânci pentru toată viaţa. Chiar şi interesul pentru literatură se naşte tot în casa bunicilor, care păstrează cu sfinţenie cărţi ale autorilor români.
Din canavaua timpului se desprinde apoi imaginea preotului cu figură de patriarh, devenit „primul învăţător” care va pune la dispoziţia copilului biblioteca sa vastă şi va avea grijă ca lecturile să fie potrivite cu vârsta.Trecerea de la biblioteca particulară la bibliotecile publice se face firesc, alimentându-i setea de lectură. Desigur în volum un fir călăuzitor îl reprezintă tocmai acest interes pentru carte, manifestat de timpuriu şi devenit cu timpul o profesiune de credinţă pentru autoare.
În cadrul acestor evocări, cu deschideri şi închideri de perspective, ca nişte praguri ale memoriei, îşi fac loc portretele: rudele apropiate, învăţătorii şi profesorii, mai cu seamă cei din timpul studenţiei care au avut o influenţă hotărâtoare asupra viitorului dascăl: Zoe Dumitrescu Buşulenga, profesoara de literatură universală, împreună cu asistentul acesteia, poetul Ioan Alexandru, devin în carte personaje viabile care ajută cititorul la reconstituirea unei atmosfere de epocă, prin personalităţile cu adevărat marcante ale acelui timp.
Un loc aparte în cadrul galeriei de portrete conţinute de carte este „Rusoaica”, o povestire în care identificăm uşor descendenţa eroinei Liudmila din seria celebrelor personaje cehoviene, descrisă într-o analiza psihologică de mare fineţe, în spiritul romanelor lui Dostoievski.
Periplul prin memorie leagă epoci diferite, găseşte corespondenţe, explică semnificaţii. „Povestea în poveste”, acel text care spune povestea cărţii „O mie şi una de nopţi” descoperite în valiza de soldat a tatălui, are o valoare de simbol: ea pune în relaţie o tehnică literară întâlnită în literatura română şi universală, cu tehnica pe care ne-o relevă cartea. Cadrul general al “poveştii” fixează destinul unui intelectual. Poveştile inserate în cadru se nasc, sub imperiul acelui flux fascinant al memoriei involuntare pe care-l regăsim şi la Marcel Proust despre care vorbeam la început.
Periplul evocator din cartea de 80 de pagini a Mariei Monica Stoica surprinde o întreagă lume pe care o aşează în cuvânt cu un talent real, obţinând acel impuls de lectură cu care vine în întâmpinarea cititorului. Pentru că „lumea de acasă” a autoarei este, la urma-urmei, lumea noastră, a tuturor, cu tot dorul ce ne leagă de ţinuturile de baştină. Întreg universul cărţii surprinde general-umanul, dincolo de reperele biografice care au stat la baza scrierii ei.
Ion Popescu TOPOLOG
Fără sofisme
Având, în faţa noastră, volumul În jungla vieţii, scris de profesorul Mihai Trifoi şi publicat la Eurocarpatica, în 2015, nu putem să nu extrapolăm, mai mult sau mai puţin, privind coperta care, datorită graficii – un glob pământesc aflat în centru- ne pregăteşte orizontul de aşteptare, trimiţându-ne cu gândul la cosmologie.
Dacă parcurgem cele 350 de pagini ale cărţii, cu siguranţă că vom afla multe aspecte legate de această sferă a preocupărilor autorului, titlurile capitolelor din partea a doua a cărţii – COSMOLOGICE – înseriindu-se între studiile care au fascinat generaţii de-a rândul.
Este vorba, spre exemplu, de capitolul MARTINUS ŞI OPERA VIEŢII SALE, în care scriitorul danez, pasionat de cosmologie şi de teologie, susţine teza că Universul este o fiinţă vie şi că Dumnezeu se află, incontestabil, în spatele tuturor proceselor naturii.
. .
Un alt exemplu poate fi articolul despre cunoaştere, în care, pornind de la teza lui Immanuel Kant, din lucrarea Critica raţiunii pure, profesorul Mihai Trifoi susţine ideea că gândirea omului devine o sursă de cunoaştere, iar cunoşterea se bazează nu numai pe experienţă, ci şi pe existenţe anterioare, aducând ca suport opinia lui Martinus care avansează următoarea aserţiune: „cunoaşterea este un proces de rcunoaştere care n-ar fi posibil dacă individul respectiv nu ar avea în memorie experienţe anterioare şi nu doar actuale”.
Idei extraordinare care ar putea genera multe pagini de comentarii, dacă lectorul ar fi pasionat de subiectele acestea sau de filosofie şi de cosmologie.
În acelaşi timp, ca un flash-back, ne apare în faţa ochilor, un alt titlu Viaţa ca o pradă, romanul – eseu al lui Marin Preda, a cărui perspectivă asupra existenţei noastre este concentrată în substanţa metaforică a titlului din care se poate înţelege că individul trebuie să ştie să valorifice momentul de care depinde viaţa sa ori care poate transforma întregul curs al vieţii, cu o sine-qua-non condiţie: să nu devină el însuşi o „pradă”, care poate fi sfâşiată de prădători, la fel cum calul mort din romanul amintit este sfărtecat de căţei.
Deşi diferite, volumul lui Marin Preda şi volumul lui Mihai Trifoi au în comun nu doar sugestiile titlurilor, ci şi ideile care se desprind din conţinut, findcă lectorul poate înţelege că existenţa noastră presupune experienţe similare, în care necunoscutul, iminenţa pericolelor şi bizarul evenimentelor care se succed transformă, de multe ori, insul, din homo sapiens sapiens, în altă fiinţă, mai deloc civilizată şi, mai degrabă, apropiată de ceea ce adăposteşte jungla: fiara care îşi caută, în permanenţă, spre devorare, prada.
Volumul domnului profesor Trifoi, scris ca o frescă a societăţii noastre, nu este un roman-eseu, însă are caracter memorialistic, pentru că prezintă, ca nişte file de jurnal, confesiunile şi meditaţiile unei personalităţi care dovedeşte şi erudiţie, exprimată într-un registru de limbaj ce are ca şi particularitate livrescul, şi pasiune pentru filosofie şi, indubitabil, predilecţie către comentariul doct, fără sofisme, al celui implicat, activ, în transformările şi evoluţia societăţii, de-a lungul timpului.
Se poate spune că avem, în faţa noastră, mai curând, o antologie de eseuri şi articole, în care vocea şi gândurile scriitorului nu reprezintă, neapărat, metamorfozele autorului, ci, mai degrabă, sunt modulaţiile unui suflet ce, deşi clocoteşte uneori, empatizează cu liniştea, iar privirea celui care pare să se fi retras din tumultul vieţii cotidiene, păstrează o anumită bonomie, permanentizată datorită profesiei de dascăl, care, adesea, l-a făcut să fie condescendent cu cei din jur.
Scopurile acestei atitudini, pe care o resimţim parcurgând paginile volumului: echilibrul, eufonia, optimismul sau – mai bine zis – atributele omului superior, elevat, spiritual, care înţelege că umanitatea trebuie să-şi revizuiască fondul, mai mult decât forma şi să-şi readucă în prim-plan, adevăratele valori: frumosul, binele, adevărul, eliminând: impostura, hoţia, pseudocultura, demagogia şi alte tare ce împiedică evoluţia şi convieţuirea noastră, pe coordonatele normalităţii.
Din fondul spiritual al plurivalentului profesor de limba română, Mihai Trifoi ne aduce, în această carte, o serie de eseuri nonficţionale, pliate pe diverse aspecte, istorii, evenimente, persoane din viaţa reală ce devin protagoniştii unor analogii, ce valorifică, pe de-o parte vasta cultură a profesorului, iar, pe de altă parte, resursele extraordinare ale unei fiinţe care rezonează permanent, fiindcă îi pasă de tot ce se întâmplă, în jurul său, în mass-media, în politică sau în alte planuri ale vieţii noastre, neuitând nici miturile, istoriile sacre, arhetipurile.
Spre exemplu, cititorul poate găsi deosebit de rafinate şi stilizate pagini, în acest volum, ca în articolele Sibilini şi sicofanţi, Mitul androginului, Speranţa-de la mit la realitate, All-inclusive, Căderea în dizgraţie, unde erudiţia şi verva critică se transformă, sub pana autorului, în eseuri interesante, din care vă putem prezenta un fragment elocvent în acest sens: ”Pe scena lumii, noi toţi suntem jucători sau spectatori. Când nu joacă ei înşişi (soarta altora în „ruleta rusească”) oamenii devin „spectatori comentatori”.Şi nu ne plângem deloc că nu avem ce comenta… căci, mai ales, în ultimii ani, viaţa socială şi politică de la noi a devenit un adevărat teatru cu scene incredibil de picante şi uimitor de sibiline. Adjectivul sibilin,-ă […]se referă la ceva ce ţine de sibila antică […] prin extensie, având şi sensul care ne interesează pe noi, acela de a fi „greu de înţeles, enigmatic, misterios, vag, confuz”.
Şi uitându-ne noi, în neştire, la ademenitorul teatru politic afişat, zi de zi, pe scena marilor ecrane, vedem, fără să vrem şi ce n-ar trebui văzut. Aşa vedem cum un personaj profetic, precum sibila, vesteşte o rupere a unei prietenii, care la început se vedea durabilă şi victorioasă, iar această vestire, ca şi cum s-ar fi vrut reală, chiar se întâmplă şi, într-un moment de euforie politică, şi în plin forum educaţional, ei bravează dându-şi demisia, într-un mod sibilin, dintr-o înaltă funcţie statală. Apoi, când vine altul, mai înfipt, să-i ia locul, eroul nostru îl taxeză pe acesta, înfierându-l că s-ar afla într-o poziţie jenantă… Dar cum unele piese de teatru au mai multe acte, spectatorii aşteaptă să vadă urmarea telenovelei […]
Dar să-i lăsăm pe aceştia şi să trecem mai departe, la altă categorie, de actori disimulaţi, precum lupul paznic la oi: sicofanţii. ”Sicofant” era un nume dat la Atena şi în alte oraşe ale Greciei antice acelora care îi denunţau pe contrabandiştii de măsline.Dar noi, care nu suntem atât de mari consumatori de măsline[…]nu suntem atraşii de acest sens,ci de sensul prin extensie al cuvântului, care înseamnă: delator, denigrator, defăimător, discreditator, ponegritor.
Şi lumea aceasta, ca o scenă de teatru, nu duce lipsă de asemenea personaje/ actori disimulaţi, care ies în faţă ca nişte eroi, cu zâmbetul pe buze, pentru a fi admiraţi de mase, se bucură de toate atenţiile posibile, Ţara îi respectă şi-i hrăneşte cu ce are mai bun, ba-i mai trimite şi afară, pe post de „ ambasadori”, ai ei, pe la alte naţii, iar Domniile Lor ce fac? O denigrează în toate chipurile şi încearcă s-o înjunghie pe la spate. Păi să nu te minunezi? Dar cum nu, căci sunt mulţi şi printre noi care fac la fel. Şi sicofanţii aceştia fac mult rău în jurul lor, muşcând-o chiar pe mama care i-a hrănit. Dragi spectatori, vă port grija, feriţi-vă de sibilini şi sicofanţi!”( Publicat în Mesagerul de Covasna, Nr.1074, 11 martie 2014)
Însă, dacă trebuie să evidenţiem o altă particularitate a portretului de autor, optimismul, atunci putem avea în vedere articole precum Omenirea, înainte de apariţia creştinismului, în care se concluzionează următoarele: „Din fericire, întotdeauna vor exista şi cei care răspândesc iubirea şi credinţa adevărată, pentru a menţine echilibrul, până când lumea va merge în una şi aceeaşi direcţie.” Iată ce opinie, ce gânduri curate şi frumoase! Şi ce lectură benefică!
Şi fiindcă spuneam, la început, că exhaustivitate nu există într-un demers de acest fel, am să închei, aici, prezentarea volumului profesorului Mihai Trifoi, adăugând că, din pasiunea sa pentru limba esperanto, cu care a călătorit în lume, din dragostea sa pentru literatură şi pentru filosofie, şi din experienţa dobândită într-o viaţă de dascăl de limba română, a rezultat această dorinţă de a dărui cititorilor un volum descris atât de concis de directorul Editurii Eurocarpatica, dr. Ioan Lăcătuşu, în prefaţă: ”Prin întreg conţinutul său, volumul ÎN JUNGLA VIEŢII poate fi considerat un mic tratat de înţelepciune, dar şi un mic dicţionar explicativ de termeni, prin intermediul căruia cititorul are acces la citate reprezentative din opera marilor cărturari ai lumii [..]. într-o frumoasă limbă română, cu reale valenţe literare.”
Felicitări editurii, pentru această apariţie editorială care cuantifică potenţialul şi resursele inepuizabile ale filosofului, esperantistului, lingvistului şi publicistului Mihai Trifoi şi mulţumiri autorului, pentru darul său, pentru paginile izvodite, la ceas de meditaţie asupra condiţiei noastre de fiinţe efemere, condiţie raportată de Domnia Sa la trei coordonate: credinţă, iubire şi speranţă.
Profesor Ligia-Dalila Ghinea
