Festivalul internaţional de teatru „Reflex”,  organizat de Teatrul „Tamasi Aron” din Sfântu Gheorghe, va avea loc în luna martie anul viitor. Organizatorii şi-au propus să aducă pe scena mare a teatrului din Sfântu Gheorghe, pentru cea de-a treia ediţie, trupe de teatru din Serbia, Polonia, Lituania, Germania, Ungaria dar şi de la noi din ţară, din Cluj şi Sibiu.

În acest sens, conducerea Teatrului, Primăria Sfântu Gheorghe şi Consiliul Judeţean Covasna vor semna contractul de parteneriat pentru organizarea Festivalului Internaţional de Teatru „REFLEX 3”, care va avea loc în perioada 18-31 martie 2015. Astfel, conform actului legal, Primăria municipiului Sfântu Gheorghe va contribui cu suma de 350.000  lei, Consiliul Judeţean Covasna cu 250.000  lei iar Teatrul „Tamasi Aron” cu suma de 400.000 de lei, însumând o valoare de 1 milion de lei, adică puţin peste 222.000 de euro.

Printre cele mai importante spectacole care vor fi  prezentate în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru „REFLEX 3” se pot aminti: “Pescăruşul” jucat de Teatrul Naţional Sârb din Novi Sad (Serbia), “Ritualul Primăverii”, spectacolul Teatrului She She Pop din Berlin (Germania), “Visul unei nopţi de vară” jucat de actorii Teatrului Naţional din Budapesta (Ungaria) sau “Ultima zi a tinereţii”, producţie  a Teatrului Naţional Radu Stanca din Cluj. Organizatorii au anunţat că programul prezentat în contractul semnat cu cu cele două instituţii nu este final, “contractele pentru festival aflându-se în stare avansată a negocierilor. Programul final va fi definitivat odată cu încheierea negocierilor cu fiecare trupă în parte.”

Sumele stipulate în contractul semnat cu Teatrul „Tamasi Aron” vor fi asigurate din bugetul anului 2015. Prima ediţie a festivalului a avut loc în martie 2009, cu prilejul aniversării a 60 de ani de existenţă a Teatrului „Tamasi Aron. Din cauza unui program de austeritate  bugetară prin care teatrul maghiar a trecut în anul 2010, cea de-a doua ediţie a fost organizată în anul 2012.

Maricela Dan

 

. .  

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail