Muzeul Naţional Secuiesc va găzdui, în perioada 30 septembrie – 4 octombrie, sub genericul „Bartok la Sfântu Gheorghe”, o serie de concerte dedicate vizitei compozitorului Bartok Bela în acest oraş în urmă cu aproape o sută de ani.
„Avem şi azi invitaţia concertului şi ştim ce a cântat Bartok la acel moment”, a declarat, pentru AGERPRES, Vargha Mihaly.
Programul evenimentului „Bartok la Sfântu Gheorghe” cuprinde cinci concerte susţinute pe parcursul tot atâtor zile de către artişti locali şi internaţionali, printre care ClariStrings Duo, Cvartetul Orchestrei Simfonice MAV şi pianiştii Hsin-Ni Liu şi Boros Misi.
Acesta va include şi activităţi conexe, precum Bartok Ride, o paradă cu biciclete prin oraş, şi tururi ghidate prin care participanţii vor descoperi locurile şi poveştile legate de prezenţa compozitorului la Sfântu Gheorghe.
Evenimentul este organizat de Fundaţia Balaton Klasszik, Primăria municipiului Sfântu Gheorghe şi Casa de Cultură „Konya Adam”, cu sprijinul mai multor parteneri.