Supranumit „Crăișorul Munților”, Avram Iancu a deschis calea spre deșteptarea națională, faptele sale înscriindu-se în conștiința poporului român, pregătind calea spre Marea Unire ce va avea loc în anul 1918.
A fost, după spusele istoricului Silviu Dragomir, „reprezentantul cel mai de seamă al revoluției române transilvănene și un veritabil erou al poporului, ale cărui virtuți le-a făcut să strălucească peste veacuri ca o pildă vie urmașilor iubitori de patrie și ca un izvor de mândrie națională”.
Avram Iancu, conducător al Revoluției române din Transilvania de la 1848-1849 și al armatei populare din Transilvania, s-a născut la Vidra de Sus, în iunie 1824.
A făcut studii la gimnaziul din Zlatna (din 1837), Liceul academic al piariștilor din Cluj (din 1841) și pe lângă Curtea de Apel a Transilvaniei (1847). S-a pregătit pentru avocatură, fiind, alături de alți fruntași ai Revoluției române de la 1848-1849, un fervent sprijinitor al luptei pentru emancipare națională și socială a românilor transilvăneni.
A participat la Adunarea din Duminica Tomii (18/30 apr.) și la Marea Adunare Națională de la Blaj din 3/15-5/17 mai 1848. A făcut parte din Comitetul Național Permanent, organism de conducere a Revoluției române. După ce, la 17/29 mai 1848, Dieta Transilvaniei de la Cluj, în care practic românii nu erau reprezentați, a votat uniunea Transilvaniei cu Ungaria și, mai ales, după ce s-a trecut la reprimarea sângeroasă a mișcării românești de către autoritățile maghiare, a cerut românilor să se opună acestor măsuri „cu lancea, ca Horea”.
În septembrie 1848, în cadrul celei de-a treia adunări a românilor de la Blaj, a avut o contribuție semnificativă la adoptarea unui nou program revoluționar care cuprindea: schimbarea așezămintelor sociale și politice din Transilvania prin recunoașterea națiunii române și reprezentarea ei proporțională în toate verigile de conducere, respectarea autonomiei Transilvaniei, constituirea unui guvern reprezentativ, respingerea uniunii silite cu Ungaria, acceptarea constituției liberale austriece din 25 aprilie 1848.
În același timp, a trecut la formarea armatei revoluționare române, după modelul roman. Cele 15 legiuni românești erau alcătuite din tribunate și centurii și urmau să controleze întreaga Transilvanie. Desemnat prefect al Legiunii „Auraria Gemina”, a trecut la respingerea atacurilor maghiare pe linia Mureșului.
Intrarea trupelor maghiare, conduse de generalul polonez Iosif Bem în Transilvania, a determinat restrângerea zonei controlate de legiunile românești. În zona Munților Apuseni, trupele de invazie s-au lovit de rezistența eroică a românilor conduși de Avram Iancu. Astfel, colonelul F. Kemeny nota: „țăranii se bat mai bine decât soldații lui Puchner (austrieci). Dacă-i goneam de pe un deal, fugeau cu schimbul pe celălalt. A-i învinge în chipul acesta e cu neputință”.
A rămas, peste timp, chemarea sa la luptă adresată moților: „Amu-i vremea faptelor. No, hai!”
După semnarea „Proiectului de pacificare” cu liderul revoluției maghiare Lajos Kossuth (2/14 iul. 1849), luptele au încetat, dar, din punct de vedere militar, zarurile fuseseră aruncate. Trupele imperiale erau în Transilvania, iar cele țariste înfrângeau la Șiria ultimele rezistențe maghiare. La scurt timp, autoritățile imperiale cereau dezarmarea gărzilor naționale române, iar în 1851-1852 vor dizolva și regimentele grănicerești.
Avram Iancu a continuat lupta pentru emanciparea națională a românilor și, în 1850, îl întâlnim în fruntea unei delegații la Viena. Forțat de poliție să părăsească orașul, a revenit în Munții Apuseni.
Maltratat și arestat, în mai multe rânduri, Avram Iancu s-a bucurat de iubirea și prețuirea moților săi până la moarte. A murit în 1872, la 10 septembrie, la Baia de Criș, și a fost înmormântat, la Țebea, lângă „Gorunul lui Horea”.
Crucea de piatră, care și azi străjuiește mormântul eroului a fost donată de preotul din Țebea, Iosif Tisu. Era crucea pe care o pregătise pentru el însuși, dar a pus-o la căpătâiul lui Avram Iancu.
Placa din marmură albă de pe mormântul lui Avram Iancu a fost pusă la 1 noiembrie 1931, de către renumiții istorici Gheorghe I. Brătianu și Constantin C. Giurescu. Ea a fost sculptată de Gheorghe M. Cantacuzino și poartă inscripția: „Craiului Munților. Națiunea Română întregită în hotarele ei firești și unită în spiritul libertății. MDCCCXLVIII-MCMXVIII”.
Avram Iancu odihnește lângă „Gorunul lui Horea”, ultima sa dorință, exprimată în testamentul său, fiind ca din averea rămasă de la el să se ridice o Facultate de Drept pentru români, el fiind convins că doar luptătorii pe tărâm juridic vor putea să câștige drepturile națiunii române.
„Unicul dor al vieții mele e să-mi văd Națiunea mea fericită, pentru care după puteri am și lucrat până acuma, durere fără mult succes, ba tocma acuma cu întristare văd, că speranțele mele și jertfa adusă se prefac în nimica. Nu știu câte zile mai pot avea; un fel de presimțire îmi pare că mi-ar spune, că viitorul este nesigur. Voiesc dar și hotărât dispun, ca după moartea mea, toată averea mea mișcătoare și nemișcătoare să treacă în folosul națiunii, pentru ajutor la înființarea unei academii de drepturi; tare crezând, că luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile națiunii mele.” (Câmpeni 20 decembrie 1850, Avram Iancu m.p., Avocat și prefect emerit).
În fiecare an, în septembrie, la mormântul lui Avram Iancu au loc Serbările Naționale de la Țebea închinate memoriei acestuia. Serbările se organizează în a doua duminică a lunii septembrie, o dată care să fie cât mai apropiată de ziua de 10 septembrie, ziua morții lui Avram Iancu.
Văzut ca unul dintre simbolurile ardelenilor și monument de suflet al românilor, „Gorunul lui Horea”, monument al naturii, amintește de conducătorul marii răscoale țărănești din 1784: adăpostit sub acest copac, Horea i-a chemat la luptă pe iobagi. „Gorunul” este un stejar vechi de peste 300 de ani, cu circumferința de 9 m. Pentru a fi protejat de distrugerea prin uscare și putrefacție, în 1924 a fost legat cu cercuri de oțel și cimentat în interior. Pentru a permite dezvoltarea coroanei, a fost retezat la înălțimea de 9 m, de unde s-a dezvoltat creanga laterală, care a fost, în 2005, spulberată de furtună. Un șir de goruni au fost plantați de-a lungul vremii începând cu regina Maria și regele Ferdinand.
Avram Iancu a fost privit de populația românească asuprită din Transilvania, și nu numai, ca un salvator, iar de aceea românii îl numeau „crai al munților”. Iancu era convins că „nu cu argumente filosofice și umanitare veți putea convinge pe tirani, ci cu lancea, ca Horea”, el însuși fiind acela care a luat într-o mână lancea, iar în cealaltă steagul luptei, punându-se astfel în slujba neamului său.
Urmare acestui fapt românii au crezut în puterea sa, i s-au alăturat, au luptat împreună, dar l-au și cântat în doinele, horele și colindele lor.
Într-un cântec din Mărginimea Sibiului mulțimea i se adresează: „Iancule, viță domnească,/ Dumnezeu să te-alduiască,/Să-ți de sfântul sănătate/Să ne scoți nouă dreptate.” (Millea), iar într-un alt text poporul îl îndeamnă: „Scoală, Iancule, din somn,/Dacă vrei să te faci domn,/Și-ți ia sabia-ntr-o mână/Și o spală de rugină.” (Frâncu-Candrea)
Tradițiile privind pe eroul Avram Iancu domină covârșitor și depășesc de multe ori chiar informațiile documentelor istorice, pătrund în folclorul românesc, conturând adevărate opere literare.
Avram Iancu a fost invocat în cântece populare, în proză și în poezie. Numeroase volume inserează creații inspirate de aureola de martir al neamului românesc, cele mai multe cu un titlu simplu „Cântecul Iancului”.
Unul dintre acestea, „Marșul lui Iancu”, un cântec patriotic românesc, a apărut în timpul evenimentelor revoluționare din anul 1848. Cântecul a fost publicat pentru prima oară, în forma actuală, la 12 decembrie 1849, de către George Barițiu, în propria sa revistă.
Cântecul, devenit aproape „imn național” al românilor ardeleni, a fost pus pe melodie de Nicolae Begnescu, tribun în Legiunea Auraria Gemina, condusă de însuși Avram Iancu.
Satul Incești, comuna Avram Iancu, adăpostește Complexul Muzeal „Avram Iancu”. Complexul ce adăpostește și Casa Memorială „Avram Iancu” a fost deschis publicului în 1924, în cadrul unor manifestări la care a participat și regele Ferdinand I al României.
În casa construită în jurul anului 1800 de părinții lui Avram Iancu, Alexandru și Maria, s-a organizat Casa memorială „Avram Iancu”. Este o casă tipic moțească, cu acoperiș țuguiat și terminat cu patru arcade semicirculare. Anexele au fost construite în anul 1924 de către Asociația ASTRA din Sibiu. Muzeul a fost întemeiat prin străduința Asociației ASTRA, în 1924.
Până în 1972, anexele casei au servit ca săli de clasă pentru școala primară din satul Incești. În 1972, la centenarul morții lui Avram Iancu, muzeul s-a reorganizat, realizându-se într-o anexă expoziții de istorie și etnografie.
Sunt expuse fotografii, documente de familie, obiecte personale, tunul, săbiile și fluierul lui Iancu, arme, drapele. În expoziția de istorie se păstrează certificatele sale școlare de la Gimnaziul crăiesc din Zlatna, protocolul crăiesc în care se află înregistrat Avram Iancu, testamentul lui, documente referitoare la pregătirea și desfășurarea Revoluției de la 1848 — 1849 din Transilvania.
Expoziția etnografică cuprinde: port moțesc, vase specifice zonei, unelte cu care se confecționau ciubere, tulnice, căruțe.
În vara anului 2010, Complexul Muzeal a intrat într-un proces de reabilitare integrală, fiind închis publicului. Redeschiderea muzeului a avut loc la 1 septembrie 2013.
Proiectul de reabilitare al muzeului a cuprins lucrări de arhitectură, la instalațiile electrice interioare și exterioare, de consolidare a fundațiilor, a pereților subsolului și a structurii de lemn și a gardului.
În plus, a fost realizat și montat bustul eroului național Avram Iancu.
În cadrul festivității de inaugurare, prin intermediul Centrului Național al Cinematografiei și a Arhivei Naționale de Filme, au fost proiectate și două filme de arhivă. „Țara Moților”, realizat în 1939 în regia lui Paul Călinescu, având comentariul sonor al lui Mihail Sadoveanu și „Munți în flăcări”, realizat în 1980, în regia lui Mircea Moldovan, care prezintă aspecte din lupta pentru libertate a românilor conduși de Avram Iancu.
AGERPRES
