Furtul comorilor dacice este un lucru tragic. Se vorbește despre un ACTOR STATAL care ar fi în spatele mârșăviei! Mai mult decât atât, de la președinte, miniștri și politicieni, până la oameni de cultură și jurnaliști… cu TOȚII se dau răniți de tragedie și pozează în mari apărători ai culturii române!
Care este realitatea? Principalul dușman al patrimoniului cultural românesc este STATUL ROMÂN și știu exact ce spun, pentru că am avut ocazia să privesc în spatele cortinei!
România are un patrimoniu cultural uriaș, o istorie multimilenară fabuloasă, dar un stat impotent, ignorant și ticăloșit care, cu premeditare, își bate joc de moștenirea noastră ancestrală. Și iată de ce:
– Muzeul Național de Istorie din București este unul dintre mai multele muzee mari de istorie din țară care au o parte importantă din patrimoniu inaccesibil publicului. Cea mai mare parte a muzeului este închisă de 20 de ani, exponate de o valoare uriașă zac ascunse în cutii. De ce? Pentru că niciun guvern din ultimele două decenii și niciun ministru al culturii nu a considerat că consolidarea și renovarea muzeului este o PRIORITATE pentru România! Iar această atitudine anti-românească s-a exportat la mai multe muzee importante de istorie din țară care, la rândul lor, sunt închise parțial de multă vreme.
– Arheologia românească este radical subfinanțată, iar cercetarea pe obiective geto-dacice este discriminată în mod evident!
– Foarte multe obiective arheologice de primă mărime, obiective unde s-au făcut descoperiri excepționale, zac în uitare, neîngrijite. Și să vă dau un exemplu: la 26 de kilometri de București, în localitatea Popești (jud Giurgiu) se află cetatea getică Argedava, declarată Rezervație Arheologică. Aici s-au făcut descopriri foarte importante și se consideră că este locul nașterii marelui rege Burebista. Dacă veți merge acolo veți descopri un sit arheologic abandonat, fără o placă informativă care să vă spună ce anume reprezintă locul. Un sit arheologic pe pe a cărui margine localnicii își depozitează gunoaiele și peste care tinerii trec cu ATV-urile ca să se distreze. O rușine totală pentru primăria locală, pentru Institutul de Arheologie din București care l-a cercetat și pentru Ministerul Culturii.
– În cărțile de istorie din care învață elevii români în școală sau în liceu lipsesc informații esențiale despre istoria noastră, în special despre cea străveche. Dacă despre geto-daci se mai spune câte ceva, despre Cultura Cucuteni, de exemplu, cea mai importantă cultură eneolitică a Europei în urmă cu peste 6.000 de ani, nu se mai vorbește deloc sau se vorbește în vreu paragraf amărât, cât să nu atragă atenția. Personal am fost șocat să stau de vorbă cu 10 elevi de clasa a X-a, unii dintre ei olimpici la istorie și geografie, care mi-au mărturisit că nu au auzit de cultura Cucuteni!!! Nu își aminteau ca în programă să fi avut vreo lecție despre aceasta și nici profesorii de istorie nu le-au vorbit în particular…
– Statul Român, mediul universitar și presa din România sunt foarte prietenoși cu autori precum Lucian Boia sau Dan Alexe care, în scrierile lor, pretind că nu aveam drepturi istorice în Transilvania la momentul unirii din 1918 (Boia) sau că românii s-au format la sudul Dunării și au venit pe teritoriul de astăzi când ungurii erau deja aici (Alexe), teorii care servesc revizionismul maghiar.
– Și multe altele, pe care nu le mai menționez aici.
Așadar, dovezile ne arată că nici traficanții de artefacte, nici jefuitorii de comori dacice, cum sunt cei care au dat lovitura în Olanda, nu sunt la fel de periculoși pentru patrimoniul nostru cultural cum s-a dovedit că este, de decenii, Statul Român. Prin Statul Român înțelegând clica de politicieni ticăloși, incompetenți, fără viziune, fără sentimente naționale autentice, fără coloană vertebrală care au fost la butoanele executive. Nu toți, dar evident majoritatea lor!
Oare vom afla vreodată fundul căror Actori Statali l-au pupat aceștia de ne sabotează de atâta vreme cultura și identitatea?
Daniel Roxin-Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România/Facebook
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail