Sportivii Clubului Samurai OPS Sfântu Gheorghe,  grupa începători, însoțiți de antrenoarea  Oltean Cristina și arbitrul Caruz Cristinel, au participat la mini competiția   OPEN JU-JITSU REGHIN ediția a VII-a care a avut loc sâmbătă,  9 decembrie a.c.,  la Sala de Sport din Reghin, județul Mureș, în organizarea  Clubului Red Dragon din localitate.

La această competiție  au luat parte peste 70 de sportivi de la 6 cluburi din tară, la probele de fighting și ne-waza.

La finalul întrecerii,  sportivii covăsneni au acumulat un număr de 16 medalii, dintre care 7 medalii de aur, 4 medalii de argint și 5 de bronz . Rezultatele obținute de sportivi sunt următoarele: Oltean Veronica  U12/-30 kg,  locul I fighting și ne-waza, Fazakas Daniel U12/-38 kg, locul I fighting și ne-waza, Bâgiu Alexandru U18/-66 kg, locul I ne-waza, Huțul Ștefan U9/-32 kg, locul I fighting și locul II ne-waza, Darie Casian U9/-34 kg, locul I ne-waza, locul III fighting, Munteanu Gabriel U12/ -45kg, locul  II fighting și ne-waza, Istrate Petru U18/ -66 kg, locul II fighting și locul III  ne-waza, Năpar Casian- locul  III U21/-85 kg ne-waza și U 18/-85 kg  fighting, Ilyes Robert U12/-42 kg, locul  III ne-waza.

Organizatorul a premiat sportivii cu diplome și medalii cu un design deosebit, și cluburile cu cupe.

„Mulțumim pe această cale Consiliului Local Sfântu Gheorghe pentru proiectul Sfântu Gheorghe sprijină sportul, SC Producție Timofte SRL,  firmei de transport , părinților și sportivilor” a declarat antrenoarea Cristina Oltean.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail