În continuare, redăm informații despre discriminările la care au fost supuși românii în anii grei din timpul regimului totalitarist hortist, preluate din volumul „În centru la Sângiorgiu. Românii din Sfântu Gheorghe” de Ioan Lăcătușu, editura Eurocarpatica, 2021, pag. 66-91.
14 noiembrie 1944. Relatări ample referitoare la stările de lucru sunt cuprinse în arhiva Legiunii de Jandarmi Trei Scaune, retrasă și aceasta la Prejmer. Astfel, un raport al acesteia cuprindea cele ce urmează: „Cu ocazia evacuării teritoriului județului… formațiunile teritoriale au fost atacate de partizani unguri… Avem alte cazuri în care subofițerii au fost dezarmați de către ruși și unguri, cum a fost cazul postului de la Olteni”. „Constatăm prin prezentul proces verbal, că în ziua de 14 noiembrie 1944 când evacuam postul de jandarmi Olteni, ajunși în orașul Sf. Gheorghe, în piața orașului am fost baricadați de circa 50-60 de persoane civile cu banderole roșii la mână care au început a ne arunca din căruțe bagajele și dezarma militarii”.
Noiembrie 1944. „În județul Trei Scaune și județul Ciuc, unde trei zile n-au fost jandarmi, nici prefecți, nici primari și când a venit Comandamentul sovietic, a pus prefecți și primari pe niște maghiari, care și-au pus o bandă roșie la mână și s-au declarat comuniști.
Noiembrie 1944. Poliția „populară” din Sfântu Gheorghe a arestat întreg personalul Crucii Roșii Române, care îngrijea bolnavii, împreună cu personalul medical; au fost aruncați peste granița rușinoasă a verdictului de la Viena.
Noiembrie 1944. După plecarea administrației românești s-au instalat vechii conducători unguri și a început o nouă serie de persecuții: „Românii care ajutaseră operațiunile trupelor sovietice și românești în Ardeal sunt arestați și internați în închisoarea din Sfântu Gheorghe. În comuna Zagon, județul Trei Scaune, sunt arestați ilegal și maltratați 29 de români. Autoritățile românești, în curs de evacuare sunt ultragiate și atacate cu armele. Limba română este interzisă în instituțiile publice.
Noiembrie 1944 – mai 1945. Șeful tuturor era Pila István, fostul comandant al „jandarmeriei populare” din Trei Scaune, „mare agitator și șovinist”, inițiatorul majorității arestărilor samavolnice, al maltratării românilor din județul respectiv, în perioada noiembrie 1944 – mai 1945. Printre conducătorii organizației clandestine se aflau chiar și ocupanți ai unor posturi importante: șeful Poliției Sfântu Gheorghe, Silvasy Isidor, șeful Biroului administrativ din aceeași Poliție, Demeter István ș.a. Se preconizau, în ordine: propaganda antiromânească, sabotajele, actele de terorism și, într-un context internațional favorabil, o rebeliune armată.
4 decembrie 1944. Organizația județeană P.C.R. se adresează Primăriei orașului anunțând intenția de a lua în stăpânire Tipografia „Jokai” din Sf. Gheorghe, împreună cu anexele sale.
Decembrie 1944. „În comuna Covasna a fost arestat, în decembrie 1944, preotul român și dus la Sfântu Gheorghe, apoi maltratat de așa-zișii jandarmi secuiești, cu concursul populației civile. Cu răni adânci, a fost închis într-un beci, ținut complet dezbrăcat la frig și umezeală”.
- Postul de jandarmi Sf. Gheorghe a întocmit tabelul nominal „cu persoanele maltratate și schingiuite pentru considerațiuni de ordin național, de jandarmii maghiari..
- În închisoarea de la Sf. Gheorghe au fost adunați soldații maghiari întorși de pe front din zona orașului Sfântu Gheorghe și care au fost trimiși în lagărul din Feldioara urmând a fi îmbarcați în vagoane și trimiși în lagărele din Uniunea Sovietică.
- Primăria întocmește rapoarte, situații și tabele referitoare la bunurile imobile ale evreilor din Sfântu Gheorghe trimiși în lagărele de concentrare.
1944-1945. O altă intervenție directă a fost activată de Uniunea Sovietică prin crearea, între noiembrie 1944 și martie 1945, a unei zone autonome (redenumită in loco „Republica nord-transilvăneană”), ieșită de sub controlul guvernului român, din cele unsprezece județe eliberate de Armata Roșie și de armata română în septembrie-octombrie 1944.
1944-1945. În arhive se păstrează corespondență, tabele nominale referitoare la funcționarii de pe teritoriul județului evacuați din Basarabia și Bucovina.
1944-1948. La fel ca și tatăl său, protopopul Ioan Rafiroiu, care în urma „torturilor, umilințelor și insultelor” suferite din partea ocupanților vremelnici și-a
găsit obștescul sfârșit în 1948, preotul Ioan Rafiroiu jr., s-a „bucurat” de atenția autorităților instalate la putere în județ, după retragerea administrației românești, din 14 noiembrie 1944. După ce în februarie 1945 a fost condamnat la un an și trei luni închisoare, fiind eliberat la intervenția Parchetului, care a găsit „sentința nedreaptă”, în 22 martie 1945 este arestat din nou și deținut fără ca familia sa să știe ceva de soarta sa. Toate demersurile întreprinse pentru cunoașterea situației în care se afla preotul Ioan Rafiroiu au rămas fără nici un rezultat. La fel ca și Victoria Lipan, din romanul Baltagul, dar mai norocoasă ca ea, soția sa, Ana, a început să bată la toate ușile, ajungând, în final, în audiență la primul-ministru dr. Petru Groza, care i-a promis sprijinul său în elucidarea cazului.
Intervențiile credincioșilor și preoților din județ, cât și revenirea administrației românești în zonă, au condus la încetarea funcționării „Tribunalului poporului” și eliberarea preotului Ioan Rafiroiu după 68 de zile de închisoare, în care a fost „chinuit și ținut în pivnița umedă și întunecoasă, bătut și pus la regim special”.
29 ianuarie 1945. Apare Ordonanța Prefecturii Treiscaune referitoare la împărțirea pământului.
13 februarie 1945. Într-un raport din 13 februarie 1945, înaintat Arhiepiscopiei Sibiului, preotul Alexandru Petruț relata: „Trec mai greu aceste zile de continuă persecuție și nesiguranță decât cei patru ani de stăpânire ungară. Atunci apelam la comisiile mixte, azi nu mai ai la cine apela, că nu te poate ajuta cu nimica. Preoții care azi nu sunt în parohii, în zadar ar veni, că de îndată ar fi arestați și purtați sub escortă și batjocoriți ca în timpul execuțiilor. Așa înțeleg autoritățile provizorii democrația, ca să batjocorească tot ceea ce este românesc”.
13 februarie 1945. Serviciul Special de Informații (S.S.I.) transmitea constatările rețelei sale din județele Treiscaune și Ciuc. Starea de spirit a populației de aici devenise foarte îngrijorătoare; continua persecuția populației românești de către ungurii care dețineau aproape toate posturile importante în administrație, „ceea ce produce o mare descurajare printre români”.
Februarie 1945. Numai în închisoarea din Sfântu Gheorghe, la începutul lui 1945 erau deținuți fără forme legale și zilnic maltratați – peste 500 români. În februarie 1945 se consemna faptul că în Sfântu Gheorghe se înființase și un „Tribunal al Poporului”, fără nici o bază legală, având ca procuror un maghiar student în anul al II-lea de Drept; se menționa că „acest Tribunal ordonă arestări (…) de preferință din rândurile românilor, atribuindu-li-se că ar fi fasciști sau legionari. (va urma)
Biroul de presă al Centrului European de Studii Covasna-Harghita
