Anii grei de intoleranță și discriminare a românilor și evreilor din Sfântu Gheorghe, după Dictatul de la Viena (1940-1960)
În continuare, redăm informații despre discriminările la care au fost supuși românii în anii grei din timpul regimului totalitarist hortist, preluate din volumul „În centru la Sângiorgiu. Românii din Sfântu Gheorghe” de Ioan Lăcătușu, editura Eurocarpatica, 2021, pag. 66-91.
Printre primele măsuri instituite de autoritățile regimului hortist a fost interzicerea limbii române, prin ordonanța numărul 2 a Comandamentului Militar (horthyst) de ocupație din oraș, care avea următorul text: „Înștiințare: În termen de 8 zile toate denumirile românești din oraș să fie înlocuite cu denumiri maghiare. Colonel baron Gaudernack Emil, comandant militar al orașului Sf. Gheorghe, 14 septembrie 1940”.
A urmat confiscarea averii parohiei, a arhivei și bibliotecii, vinderea materialelor de construcție destinate catedralei cetățenilor din oraș. „Situația catedralei, în construcție, – se spune într-un raport întocmit de pr. Mihai Grecu în 1941 – încă nu este lămurită. Din convorbirile pe care le-am avut la Primăria orașului, am constatat că terenul pe care s-a clădit s-a întabulat pe parohie numai după arbitrajul de la Viena, așa că Primăria a cerut anularea întabulării. Biserica Veche a suferit avarii în urma cutremurului din 1940, iar cimitirul a fost devastat de către grupuri de răufăcători (atunci a fost doborâtă și troița ridicată în parcul din fața bisericii înălțată în 1924.
Din cei 2119 credincioși români ce trăiau în Sf. Gheorghe în 194o (reprezentând 20% din totalul locuitorilor orașului), în 1944 au mai rămas, doar… 102!
După 30 august 1940, s-a instituit cea mai neagră teroare, numeroși români fiind arestați și condamnați numai pentru că erau români, mai ales preoți și învățători și alți intelectuali.
Școlile în limba română au fost desființate, majoritatea elevilor și profesorilor fiind nevoiți să părăsească orașul, împreună cu familiile lor.Terenurile, bunurile imobiliare și agoniseala de-o viață ale românilor și evreilor au fost confiscate, jefuite sau ocupate samavolnic
Anul 1940 a adus pentru comunitatea și biserica românească din Sfântu Gheorghe grele încercări. Despre starea de lucruri creată după această dată, un raport întocmit de preotul Mihail Grecu pe anul 1941 arăta următoarele: „Averea parohiei, care constă în case, a fost luată spre administrare de către organele administrative, afară de casa protopopească, care încă în luna noiembrie a fost închiriată «Societății Tinerilor Catolici», pentru suma de 3600 lei lunar. În casa parohială și altele au fost plasați refugiații. După intervenții repetate, casele au fost puse la dispoziția parohiei. Am încredințat pe credinciosul Gheorghe Bârlă, singurul care mai are curajul să se afirme ca român, cu administrarea averii, până la stabilirea din nou în localitate a unui preot. Pământul primit prin reformă agrară, în hotarul comunei Szotyor [Coșeni] a fost pus sub sechestru. Arhiva parohială și biblioteca au fost duse la Primăria orașului. Arhiva protopopească și unele din matricole au fost duse de către Păr. Protopop A. Nistor. Situația catedralei, în construcție, încă nu este lămurită. Din convorbirile pe cari le-am avut la Primăria orașului, am constatat că terenul pe care s-a clădit s-a întăbulat pe parohie numai după arbitrajul de la Viena, așa că Primăria a cerut anularea întabulării. Biserica Veche a suferit avarii în urma cutremurului, iar cimitirul a fost devastat de către grupuri răufăcătoare, poarta și îngrăditura au fost de asemenea distruse”. Raportul era semnat și de V. Bogdan, care îndeplinea funcția de secretar eparhial. Materialul de pe șantierul catedralei a fost împărțit la cetățeni pentru a-și construi locuințe, iar mare parte din el a fost furat. În subsolul catedralei, armata maghiară a amenajat un adăpost antiaerian.
Preotul Gheorghe Grovu din Sf. Gheorghe trimite mitropolitului Nicolae Bălan, la 8 noiembrie 1940, o scrisoare în care, printre altele, spunea că: „am rămas lângă sfântul altar, ca să-mi îndeplinesc misiunea de preot și duhovnic în parohia ce mi-a fost încredințată spre păstorire. Atunci [după pronunțarea dictatului de la Viena] nu prevedeam toate nenorocirile prin care trebuia să trecem după ocupație”. Referindu-se la soarta catedralei, arată că aceasta „a fost confiscată pe seama statului”, iar cei care erau obligați să treacă la cultele maghiare erau „chemați la primării de notari aproape cu de-a sila”. „În satele din jurul orașului Sf. Gheorghe unde au avut clopotnițe sau troițe, aproape toate au fost distruse.
La rândul său, învățătorul Gheorghe Vasilescu menționa, într-o lucrare monografică a parohiei ortodoxe Sf. Gheorghe: „Dictatul de la Viena, al durerilor românești, pune zăgaz avântului și operei de refacere a vieții bisericești din localitate ca și din regiune. Toamna anului 1940 coboară promoroaca unei ierni peste florile sufletului românesc înflorite în grădina celor douăzeci de ani de stăpânire firească.
Prozelitismul este în floare. Se vânează suflete și conștiințe. (Bătălia a fost câștigată de reformați.) Materialul de pe Șantierul Catedralei, cu știrea organelor administrative, se împarte la cetățeni pentru a-și construi locuințe. Biblioteca parohială este confiscată și dusă la Primărie.
- În arhiva primăriei orașului Sf. Gheorghe se păstrează dosare care cuprind: tabele nominale cu refugiații din oraș, după Dictatul de la Viena; evidența locuințelor părăsite, proprietatea evreilor trimiși în lagăre și a românilor evacuați și refugiați.
1941-1944. În Ardealul cedat, adică nu cedat, rupt din trupul țării-mamă, grija sufletească a românilor ortodocși este încredințată Episcopiei Clujului, în frunte cu PS Episcop Nicolae Colan (născut în comuna Araci din județul Covasna). Preoții din tractul Sfântu Gheorghe, în cea mai mare parte au plecat din primele zile ale cedării Ardealului, iar cei ce au avut curajul să mai rămână au fost expulzați. Se punea marea problemă a trimiterii de preoți în această parte, lipseau însă cadrele. Episcopul Nicolae Colan face apel la învățători și din rândul lor se recrutează preoți pentru Secuime: numindu-se în Sfântu Gheorghe preotul Petruț Alexandru, în Brețcu preotul Sânmârtean Toma, în Covasna preotul Babiciu și în Valea Mare preotul Ioan Roman.
1942-1945. Pentru parohiile din protopopiatul Sf. Gheorghe, care nu au făcut parte din teritoriul cedat, între anii 1942-1945, prin grija mitropolitului Nicolae Bălan, a funcționat un protopopiat cu sediul la Prejmer. Înființarea protopopiatului ortodox de la Prejmer, după declararea dictatului de la Viena, a fost o măsură benefică pentru parohiile românești aflate dincolo de granița pusă în 1940. În timpul ocupației maghiare s-a căutat prin toate mijloacele contactul cu credincioșii ortodocși români din Ardealul de nord și menținerea trează a speranței în revenirea la normalitate. „Văzând raportul cu No. 932 din 24 Iulie a.c. se cunoaște că am citit cu atențiune informațiunile asupra situației credincioșilor noștri din teritoriul ocupat. Preoții noștri care se găsesc de-a lungul frontierei vremelnice să fie îndrumați a strecura ajutoare pe seama celor năpăstuiți și a căuta prin toate mijloacele a încredința pe cei ce îndură asprul calvar să aibe răbdare și tăria sufletească de a-și apăra limba și credința cu orice jertfă asigurându-i că Biserica și neamul le va fi recunoscător. Despre acțiune de ajutorare a preoțimii noastre, dorim să fim informați atât pentru trecut cât și de aici înainte. Sibiu la 28 Iulie 1943”. Lucrarea pornită în 1942 în acest protopopiat, a avut în vedere obținerea de ajutoare materiale pentru credincioșii de dincolo de graniță, adăpostirea celor care se refugiau, preoți și credincioși, consemnarea situației bisericilor etc. Preoții care au avut curajul să rămână acolo – scrie preotul Ioan Ludu – s-au văzut fie fără credincioși, fie expulzați cu forța din parohiile lor, încât la un moment dat nu mai aveam în întreaga Secuime nici un preot ortodox în funcțiune, și eram bucuroși să putem trimite credincioșilor cel puțin cărți de rugăciune, apa sfințită, anafora, și câte un cuvânt de mângâiere.
21 august 1943. Episcopul Nicolae Colan al românilor ortodocși din Transilvania de Nord, aflată sub ocupația hortystă, aflat în vizită canonică în județele Mureș, Odorhei și Trei Scaune, s-a oprit pentru o jumătate de oră la biserica ortodoxă din Sf. Gheorghe, unde l-a întâmpinat Al. Petruț, administrator al parohiei și epitropul Teodorescu de la lăcașul de închinăciune din Sf. Gheorghe. După puterile puținilor credincioși care au mai rămas, biserica, este bine întreținută. (va urma)
Biroul de presă al Centrului European de Studii Covasna-Harghita
