Asociația „Calea Neamului” a anunțat demararea unei campanii de strângere de fonduri în vederea confecționării de costume populare, pentru copiii de la secția română, din comuna Ozun.

Campania, lansată ieri, se va desfășura până la sfârșitul lunii septembrie (a.c.), așa încât, în 1 octombrie, costumele să ajungă la destinatari. Astfel de acțiuni sunt programate și în alte localități din județ și, probabil și din Harghita, în cursul acestui an și al anului viitor și au drept scop „întărirea identității naționale a românilor din cele două județe”, a declarat, ieri, pentru „Mesagerul de Covasna”, președintele Asociației „Calea Neamului”, medicul Mihai Tîrnoveanu.

Lupta pentru întărirea identității naționale a românilor din Covasna și Harghita continuă. Pe Calea Neamului. La modul cel mai concret. În 1 octombrie vom înveșmânta în straie populare românești copiii români din Ozun, județul Covasna; pe toți cei care merg la Sfânta Biserică Ortodoxă cu hramul <<Naşterea Maicii Domnului>>, păstorită de părintele Mihai și pe prietenii noștri mai mici din clasa doamnei învățătoare Penciu Daniela la care am fost în anii trecuți cu premii, cadouri și icoane. Această misiune se va îndeplini cu ajutorul Lui Dumnezeu și al tuturor celor care cred în rostul acestor acțiuni. Vom oferi, de această dată, în jur de 25-30 de costume populare.” – a declarat Mihai Tîrnoveanu.

„Costumul național îi ocrotește pe români de înstrăinare, fiind, un puternic simbol identitar”- Mihai Tîrnoveanu

Potrivit acestuia, costumele vor fi confecționate de femei din Voinești – Covasna, și vor fi oferite copiilor, în zi de sărbătoare:

„Majoritatea acțiunilor noastre au loc în zi de sărbătoare, pentru că simțim că ne ajută Dumnezeu și pentru că este bine ca oamenii să asocieze dăruirea unui costum popular românesc, cu o sărbătoare creștin – ortodoxă. De această dată, vom oferi costumele în ziua sărbătorii Acoperământul Maicii Domnului. Maica Domnului, prin acoperământul ei, i-a ocrotit pe creștini. Așa și costumul național îi ocrotește pe români de înstrăinare, fiind, un puternic simbol identitar național!”, a spus președintele Asociației „Calea Neamului”, Mihai Tîrnoveanu.

Acesta a făcut apel către oamenii din țară și din Diaspora să se alăture inițiativei, cu donații în bani:

„Campania va dura aproximativ o lună și jumătate. Fondurile se strâng în cont BRD: RO 62BRDE080SV52855930800, Asociația Calea Neamului (pentru euro se adaugă la cont, SWIFT BRDEROBU și adresa băncii: Poienelor, nr. 2, bl. 211, Brașov). Oricât de greu ar fi, cei care ne susțin cu donații, trebuie să aibă încredere că faptele lor nu vor rămâne fără rezultat. Orice efort, cât de mic ar fi, contează.  Cei care ne trimit donații, văd un rost în toate aceste acțiuni, văd un sens și o speranță. (…) Singura speranță stă în puterea oamenilor simpli!”- a declarat Mihai Tîrnoveanu.

Până în prezent, prin campaniile sale, Asociația „Calea Neamului” a dăruit în jur de 200 de costume naționale românilor din județul Covasna (din localitățile Târgu Secuiesc, Brețcu, Ojdula, Mărtănuș) și din județul Harghita (din localitatea Doboi).

Asociația s-a înființat la începutul lunii octombrie 2016, însă activitatea reprezentanților acesteia era cunoscută sub denumirea „Români pentru români”.

Grupul „Români pentru români”, format din intelectuali din Brașov și Țara Făgărașului, s-a constituit în decembrie 2014, de Sfântul Nicolae, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioan Selejan – actual Mitropolit al Banatului, inițiativele continuând cu binecuvântarea Preasfințitului Andrei Moldovan, actualul Episcop al Covasnei și Harghitei.

Scopul Asociației constă în sprijinirea românilor din județele Covasna şi Harghita.

„Pe de-o parte, ne propunem întărirea și încurajarea românilor care își păstrează credința și limba română, care au identitatea națională neîntinată, neatinsă, iar pe de altă parte, dorim să îi întoarcem la matcă, să spun așa, pe românii care sunt în curs de maghiarizare sau chiar maghiarizați, pentru că, din păcate, acest fenomen există. Există în județele Covasna și Harghita cetățeni 100% etnici români, care în casele lor vorbesc doar limba maghiară (…).”- a declarat, ieri, liderul Mihai Tîrnoveanu.

Ana Ciorici Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail