Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a început să efectueze plăţile aferente ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură în perioadele 1 iulie – 30 septembrie 2020 (trimestrul III) şi 1 octombrie – 31 decembrie 2020 (trimestrul IV), se menţionează într-un comunicat remis luni de instituţie.

Suma totală care urmează să fie plătită este de 303,089 milioane de lei, din care 197,993 milioane de lei pentru trimestrul III, pentru un număr de 17.249 de beneficiari, iar 105,096 milioane de lei pentru trimestrul IV, pentru 13.644 de beneficiari.

Plafoanele necesare pentru trimestrele III şi IV din 2020 au fost aprobate prin HG nr. 409/2021, iar cantităţile şi valoarea ajutorului de stat au fost aprobate prin Ordinul Ministrului nr. 82/09.04.2021, se precizează în comunicatul APIA.

În cadrul plăţilor pentru trimestrul III, valoarea ajutorului de stat pentru sectorul vegetal este de 178,882 milioane de lei, valoarea pentru sectorul zootehnic este de 13,944 milioane de lei, iar cea pentru sectorul îmbunătăţiri funciare este de 5,167 milioane de lei.

În cadrul plăţilor pentru trimestrul IV, valoarea ajutorului de stat pentru sectorul vegetal este de 91,584 milioane de lei, cea pentru sectorul zootehnic este de 12,912 milioane de lei, iar valoarea plăţilor pentru sectorul de îmbunătăţiri funciare se ridică la 599.409 lei.

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail