A fost a doua oară când instituția noastră G.P.P. Hófehérke (Albă ca zăpada-n.red) a organizat proiectul educațional local ”Hoinărind în regatul fermecat al poveștilor” cu ocazia Zilei poveștilor populare. Bazându-ne pe experiențele de anul trecut, ne-am gândit că este important ca preșcolarii noaștri să experimenteze din nou bucuriile aduse de basmul popular, să îndeplinească sarcini la fel ca personajele principale din acestea, totul în schimbul unei recompense bine meritate.
În cadrul proiectului educațional am atins ca domenii de dezvoltare: Limbă și Comunicare, Om și Societate, Știință, Estetic și Creativ, Domenii de dezvoltare psiho-motorie. Am organizat activități timp de două săptămâni în care am inclus diferite basme populare, jocuri de dramă, jocuri de rol, jocuri de mișcare, pictură, desene iar ca încheiere preșcolarii au hoinărit pe cele 7 tărâmuri ale regatului fermecat al poveștilor și au rezolvat cu succes cele 7 sarcini, obstacole specifice. Toți preșcolarii, atât cei de la secția română, cât și de la secția maghiară au participat la activitățile propuse. După planificarea întregului program al proiectului am împărțit colegelor materialele necesare și le-am explicat momentele și etapele de lucru.
Scopul nostru era să trezim interesul copiilor pentru basmele populare, să-i facem să simtă, să conștientizeze că basmele populare sunt capabile de miracole și, nu în ultimul rând, să atragem atenția asupra faptului că povestea, cartea este folosită ca o comoară valoroasă, păstrată și transmisă din generație în generație, prin viu grai.
Zilnic le-am povestit nenumerate basme populare valoroase, oferind momente magice de-a asculta și de-a înțelege morala, mesajul fiecărui basm. Am motivat copiii în așa fel încât aceștia să îndrăgească poveștile populare. Le-am oferim posibilitatea să hoinărescă pe tărâmul basmelor și să adune cât mai multe basme din tezaurul național în traista magică personală.
Am prezentat copiilor cele mai importante trăsături ale basmului (formulele de deschidere și de încheiere ale basmului, tema, întorsături, personaje, locații, obiecte magice, rezultatul basmului, finalul), ne-am imaginat și am hoinărit pe tărâmul basmelor și am rezolvat probele, obstacolele întâlnite pe drum.
Le-am asigurat copiilor posibilitatea după fiecare basm, să se transpună în personaje prin joc, să conștientizeze că situațiile dificile sunt trecătoare și în cele mai multe cazuri triumfă binele.
Preșcolarii au devenit povestitori, au intrat în pielea personajelor preferate, au confecționat propria coroană, au pictat prințul și prințesa preferată.
Pe parcursul a două săptămâni s-au desfășurat activități legate de tema basmului, activități de familiarizare cu conținuturile poveștilor, parcurgând probe și obstacole specifice acestora, în funcție de caracteristicile de vârstă ale copiilor. Copiii au desfășurat jocuri de rol, jocuri de dramă, jocuri de improvizație, au desenat mult, au creat multe lucrări frumoase.
Prin rotație grupele de preșcolari din unitate, au avut ocazia să parcurgă un traseu, pregătit pentru a-i purta în lumea basmelor, pe cele șapte tărâmuri fermecate, unde copiii erau supuși unor probe. În urma probelor realizate, s-au bucurat la primirea unor recompense binemeritate.
Programul a fost realizat cu succes atât în rândul copiilor, cât și al educatoarelor. Activitățile planificate s-au derulat conform calendarului, oferind copiilor o experiență plăcută.
Plecând în căutarea coroanei pierdute a prințesei (care era tristă, neascultătoare, dezordonată, etc.), după ce au ascultat și urmat sfaturile mătușii bătrâne, toți copiii, depășindu-și temerile, au înfruntat cu curaj și încredere încercările. Cu „turtele copte în cenușă” așezate în traistă și-au adunat răsplata la îndeplinirea sarcinilor. Au primit în urma rezolvării probelor, pe rând, jarul fermecat, pietrele prețioase care căzuseră din coroana prințesei, monde da aur. Traversând pădurea întunecată și deasă, răsplata lor a fost piatra curajului. Au găsit și au umplut fântâna secată cu apa vieții, din care au luat și ei o sticluță cu apa vieții. Au răspuns cu pricepere la întrebările înțelepților, pentru care au primit perle adevărate. Au ajutat-o pe prințesă să sorteze semințele amestecate și au luat nuca de aur. Ajungând pe tărâmul Uriașilor, au fost nevoiți să traverseze o mlaștină mare și întunecată ținându-se de mână, ajutându-se reciproc să ajungă la sfârșitul lumii, unde au găsit coroana prințesei, ascunsă într-o valiză mare uzată, de vrăjitoarea cea rea.
Pe lângă lauda verbală și diplome de prințesă/prinț – la fel ca eroii basmelor populare – fiecare preșcolar a primit propria sa recompensă, demnă, într-un trăistuță, împreună cu un pogăcel copt în cenușă, pe care l-a primit cu mândrie și l-a luat acasă. Realizarea celor 7 probe pentru a ajunge la coroana pierdută a prințesei a fost o experiență, o aventură de neuitat pentru preșcolari. Aceste probe au fost mărturii de perseverență, experiență, răbdare, curaj din partea copiilor. Preșcolarii au plecat acasă cu trăistuța plină cu reconpensele.
Interesul educatoarelor au încărcat organizatorii cu energie, fapt care a amplificat motivarea și dăruirea cu care au desfășurat concursul din cadrul proiectului educațional. Programul a fost o reușită drept pentru care se vor implica și anul viitor.
Credem cu tărie că această hrană sufletească primită pe parcursul a celor două săptămâni, a lăsat în sufletul preșcolarilor urme adânci, care vor dăinui în timp și, când vor fi adulți, vor fi propovăduitorii basmelor populare, ca elemente ale tezaurului național.
Mulțumim Consiliului Local al Municipiului Sf. Gheorghe pentru sprijinul financiar acordat pentru implementarea programului.
Coordonatorul și responsabilii proiectului,
Bedőházi Emese Aranka, Vasile Ágnes, Popa Adina