Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității împreună cu polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară și reprezentanți ai Agenției Naționale Antidrog au desfășurat activități informative cu caracter preventiv pe raza municipiului Sfântu Gheorghe, în cursul săptămânii trecute.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Covasna, Radu Stroe, acțiunea se înscrie în calendarul activităților derulate în cadrul Campaniilor ,,Dincolo de aparențe” și Campaniei pentru informarea conducătorilor auto cu privire la noile modificări legislative în materie penală introduse de Legea nr. 213/2023 pentru completarea art. 91 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal și anume: În cazul în care vor fi găsiți vinovați, cei care provoacă accidente rutiere soldate cu decesul victimelor, în timp ce conduc autovehicule fără să dețină permis de conducere sau se află sub influența alcoolului ori a substanțelor psihoactive, vor fi condamnați doar la pedepse privative de libertate cu executare.
Totodată, unui număr de 25 de participanți la tabăra de ciclism organizată de către Asociația ,,Students Without Boundaries” le-au fost oferite recomandări pentru prevenirea consumului de droguri și substanțe interzise, prevenirea faptelor comise cu violență, precum și informații cu privire la modificările aduse de Legea nr. 213/2023, fiind distribuite și flyere cu informații de interes.
M.D.C.