Academicianul Eugen Simion a murit în ziua de 18 octombrie 2022, la vârsta de 89 de ani, a declarat preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, pentru AGERPRES.
***
Critic, istoric literar şi eseist, academicianul Eugen Simion s-a născut la 25 mai 1933, în comuna Chiojdeanca, judeţul Prahova.
A urmat cursurile Liceului ”Petru şi Pavel” din Ploieşti, unde a fost coleg cu Nichita Stănescu, şi a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii Bucureşti (1952-1957), unde i-a avut ca profesori pe Tudor Vianu, Iorgu Iordan, Al. Graur ş.a. În 1969, a devenit doctor în ştiinţe filologice cu o teză despre ”Eugen Lovinescu, scepticul mântuit”, avându-l drept conducător ştiinţific pe Şerban Cioculescu, potrivit lucrărilor ”Membrii Academiei Române 1866-2003” (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003) şi ”Dicţionarul general al literaturii române” (Editura Univers Enciclopedic, 2007).
În perioada de după absolvire, a lucrat ca cercetător în colectivul „Eminescu” de pe lângă Academia Română, care era condus de D. Panaitescu-Perpessicius (1957-1964). A fost redactor, între 1962-1968, la ”Gazeta literară”. Din mai 1964, a fost asistent la Catedra de Istoria Literaturii Române a Universităţii din Bucureşti, unde a urcat treptele universitare, devenind lector (1967), conferenţiar (1971) şi profesor (din 1990).
Pentru o perioadă, între 1970-1973, a fost profesor la Universitatea Paris IV (Sorbona), unde a predat cursuri de cultură şi civilizaţie românească. Experienţa pe care a avut-o în Franţa se regăseşte în două dintre cărţile sale: ”Timpul trăirii, timpul mărturisirii. Jurnal parizian” (1977, în 2014 a apărut cea de-a VI-a ediţie; în 1983 a fost tradusă în maghiară) şi „Întoarcerea autorului” (1981, tradusă în SUA şi în Franţa, 1996). În 1992, a fost profesor invitat la Ecole Normale Superieure de Paris (Fontenay-aux-Roses).
A debutat cu un articol despre ”Caietele Eminescu”, în paginile „Tribunei” (1958), colaborând ulterior la majoritatea revistelor, unde a deţinut rubrici permanente: ”Gazeta literară”, „România literară”, „Contemporanul”, ”Flacăra”, „Literatorul” (din 1991). A condus din 1983 revista de critică şi informaţie literară „Caiete critice”, al cărei director a devenit în 1990, notează ”Dicţionarul general al literaturii române” (Editura Univers Enciclopedic, 2007).
Academicianul Eugen Simion a publicat peste 3.000 de articole şi studii în reviste literare şi culturale. Totodată, este autorul unei opere prodigioase, care cuprinde titluri fundamentale pentru literatura română şi cultura românească: „Proza lui Eminescu” (debut editorial, 1964); „Orientări în literatura contemporană” (1965); „Eugen Lovinescu, scepticul mântuit” (1971, a doua ediţie în 1994); ciclul „Scriitori români de azi” (I – 1974, II – 1977, III – 1983, IV – 1989), „Dimineaţa poeţilor” (1980, reeditat în 1995, 1998, 2014); „Sfidarea Retoricii” (1986, 1999); „Moartea lui Mercuţio” (1993, 2002); „Convorbiri cu Petru Dumitriu” (1994, 1998, 2011); „Mircea Eliade, un spirit al amplitudinii” (1995); „Fragmente critice” (I – 1997: „Scriitura publică, scriitura taciturnă”; II – 1998: „Demonul teoriei a obosit”; III – 1999: ”Mit. Mitizare. Mistificare”; IV – 2000); „Ficţiunea jurnalului intim” (2001, I – „Există o poetică a jurnalului?”, II – „Intimismul european”, III – „Diarismul românesc”); ”Eliade, romancier” (Paris, Editions Oxus, 2004); „În ariergarda avangardei” (2004); „Tânărul Eugen Ionescu” (2006, publicată în limba franceză, ”Le jeune Eugen Ionescu”, 2013); ”Ion Creangă. Cruzimile unui umorist jovial” (2011, reeditată în 2014 şi 2017); „Mircea Eliade – Nodurile şi semnele prozei” (2005, reeditată în 2011); ”În ariergarda avangardei. Convorbiri cu Andrei Grigor” (2012); ”Cioran, o mitologie a nedesăvârşirilor” (2014); ”Alexandru Odobescu, un romantic erudit şi anxios, iubitor de reverii clasicizante” (2016); „Posteritatea critică a lui E. Lovinescu” (2017); „Secolul al XIX-lea în doi mesianici chibzuiţi şi un vizionar mistic. Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu, Ion Ghica (2020); „Convorbirile mele…”, vol. I şi II (2021); „Fragmente critice”, vol. 1-8 (2021), potrivit dicţionarului ”Membrii Academiei Române 1866-2003” (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003) şi www.fnsa.ro.
Este şi autorul unor ediţii, studii introductive şi antologii (Mihai Eminescu, ”Proza literară”; Eugen Lovinescu, ”Scrieri”, 9 volume; Mircea Eliade, ”Proza fantastică”, 3 volume; ”Antologia criticilor români”, 2 volume; Mihai Eminescu, ”Proză”, ş.a.), a prefaţat numeroase ediţii din scrierile lui Tudor Arghezi, Blaga, George Călinescu, Marin Preda, Ilarie Voronca, Geo Dumitrescu, Constanţa Buzea ş.a.
Ca preşedinte al Academiei Române, a iniţiat o serie de proiecte culturale importante: continuarea şi încheierea ”Dicţionarului Tezaur al Limbii Române” (început de B. P. Hasdeu, în 1884), ”Dicţionarul General al Literaturii Române”, ”Dicţionarul Etimologic al Limbii Române”, ”Dicţionarul Ortografic, Ortoepic şi Morfologic” (DOOM), ”Gramatica Limbii Române”, ”Micul Dicţionar Academic”. De asemenea, o realizare culturală de importanţă excepţională a constituit-o editarea manuscriselor lui Mihai Eminescu: cele 45 de caiete ale poetului, însumând 14.000-15.000 de pagini, au fost scanate şi tipărite în 38 de volume şi transpuse pe CD-uri. Un alt proiect cultural de anvergură al lui Eugen Simion este Colecţia Opere fundamentale, în format Pléiade, care cuprinde cei mai importanţi autori români.
O serie dintre lucrările sale au fost traduse şi în limbi străine: ”Elmenyek kora, vallom asok kora. Parizsi nablo” (1983); ”Imagination and Meaning. The Scholarly and Literary Worlds of Mircea Eliade” (1984, în colaborare); ”Die Mitte Der Aufszatza zu Mircea Eliade” (1994, în colaborare); ”The Return of the Author” (1996); ”Mircea Eliade: A Spirit of Amplitude” (2001).
I-au fost decernate: Premiul Academiei Române (1977), Premiul Uniunii Scriitorilor (1965, 1976, 1980, 1984), Premiul ”Vocaţia Cooperării Culturale”, acordat de revista ”Balcani” (2001), Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova (2003), Premiul naţional de istorie şi critică literară „Petru Creţia”, acordat pentru facsimilarea manuscriselor lui Mihai Eminescu (2010), Premiul Eminescu, acordat cu prilejul ediţiei a XXIII-a a Festivalului internaţional „Mihai Eminescu” (2013), Premiul APLER Cartea anului 2014, pentru volumul „Cioran, o mitologie a nedesăvârşirilor” (2015).
A primit distincţiile: Ordinul Naţional ”Steaua României” în grad de Mare Cruce (2000), Ordinul Naţional ”Crucea Sudului” al Guvernului Braziliei (2000), Medalia comemorativă „150 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu” pentru merite deosebite în studierea, editarea, promovarea sau interpretarea operei eminesciene, conferită de preşedintele României (2000), Medalia Jubiliară ”Centenar Mircea Eliade”, conferită de preşedintele României, în semn de apreciere pentru activitatea meritorie şi contribuţia semnificativă în domeniul istoriei religiilor, cu prilejul Congresului European de istorie a religiilor de la Bucureşti (2006), Cavaler al ordinului Legiunii de Onoare a Franţei (2008), Ordinul Republicii Moldova (2008), Ofiţer al ordinului Legiunii de Onoare a Franţei (2011), Medalia de Aur pentru Merite a Republicii Serbia (2013).
În decembrie 2018 Eugen Simion a devenit câştigătorul pentru anul 2018 al Medaliei de Aur pentru Filologie Alfred Nobel, acordată de Societatea Internaţională de Filologie, şi, de asemenea, a primit titlul de cetăţean de onoare al Capitalei.
Membru al Academiei Europene cu sediul la Londra (1992), membru al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor Literari (Paris, 1992), preşedintele Comitetului Naţional Român UNESCO pentru Deceniul Mondial al Dezvoltării Culturale (1992), membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (1999), membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Morale şi Politice a Franţei (2004), membru al Academiei de Ştiinte şi Litere din Danemarca (2003), membru al Academiei de Ştiinţe Morale şi Politice din Franţa – corespondent străin (2004), membru al Academiei din Atena (2009); membru al Academiei Regale a Doctorilor (Spania); Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi din ţară (Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, Universitatea „Valahia” din Târgovişte, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, Universitatea „Petru Maior” din Târgu-Mureş, Universitatea „George Bacovia” din Bacău, Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi, Universităţii de Vest ”Vasile Goldiş” Arad, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, Universitatea ”Titu Maiorescu” din Bucureşti, ş.a.), dar şi din străinătate, potrivit www.fnsa.ro şi www.omniscop.ro.
A fost ales, la 9 martie 1991, membru corespondent al Academiei Române, iar la 12 martie 1992 membru titular; vicepreşedinte (1 februarie 1994- 16 ianuarie 1998), preşedinte interimar (15 octombrie 1997-16 ianuarie 1998) şi preşedinte al Academiei Române, ales la 16 ianuarie 1998, reales la 11 februarie 2002. A deţinut această funcţie până la 20 aprilie 2006, notează www.omniscop.ro.
Din 2006 şi până la data trecerii în nefiinţă, a fost preşedinte al Secţiei de Filologie şi Literatură a Academiei Române. A mai deţinut funcţiile de director al Institutului de Istorie şi Teorie Literară „George Călinescu”, precum şi de preşedinte (fondator) al Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă.
AGERPRES
